Legământul cu Avraam
STUDIUL 7 » 7 MAI – 13 MAI
Textul de memorat: „Avram a răspuns: Doamne, Dumnezeule, ce-mi vei da? Căci mor fără copii; şi moştenitorul casei mele este Eliezer din Damasc.” (Geneza 15:2)
Odată cu Geneza 15 am ajuns la momentul crucial când Dumnezeu Îşi formalizează legământul cu Avraam. Acesta este al doilea legământ, după legământul cu Noe.
Asemenea legământului cu Noe, cel încheiat cu Avraam implică şi alte naţiuni, căci, în ultimă instanţă, legământul cu Avraam face parte din legământul cel veşnic, care este făcut cu toată omenirea (Geneza 17:7; Evrei 13:20).
Acest episod din viaţa lui Avraam este plin de frici şi de râsete. Lui Avram îi este teamă (Geneza 15:1), precum Sarei (Geneza 18:15) şi lui Agar (Geneza 21:17). Avraam râde (Geneza 17:17); Sara (Geneza 18:12) şi Ismael râd şi ei (Geneza 21:9). Capitolele acestea transmit sensibilitate şi căldură umană. Avram este plin de ardoare în ce priveşte salvarea sodomiţilor nelegiuiţi; este grijuliu faţă de Sara, Agar şi Lot şi este ospitalier cu cei trei străini (Geneza 18:6).
În acest context, numele lui Avram, care transmite ideea de a fi nobil şi onorabil, va fi schimbat în Avraam, care înseamnă „tatăl multor neamuri” (Geneza 17:5). Astfel vedem aici mai multe indicii despre natura universală a ceea ce plănuieşte Dumnezeu să facă prin intermediul legământului Său cu Avraam.
Duminică, 8 mai – Credinţa lui Avraam
1. Cum demonstrează Avram ce înseamnă a trăi prin credinţă? Care este semnificaţia jertfei cerute de Dumnezeu lui Avram? Geneza 15:1-21; Romani 4:3,4,9,22
Primul răspuns al lui Dumnezeu la îngrijorarea lui Avram cu privire la un moştenitor (Geneza 15:1-3) este că el, Avram, va avea un fiu „ce va ieşi din [el]” (Geneza 15:4). Acelaşi limbaj este folosit şi de profetul Natan cu referire la viitorul împărat mesianic (2 Samuel 7:12). Avram s-a simţit încurajat şi „a crezut pe Domnul” (Geneza 15:6), pentru că a înţeles că împlinirea făgăduinţei lui Dumnezeu nu depinde de neprihănirea sa, ci de a lui Dumnezeu (Geneza 15:6; compară cu Romani 4:5,6).
Apoi, Dumnezeu organizează o ceremonie în cadrul căreia Avram trebuia să aducă o jertfă. În esenţă, jertfa arată spre moartea lui Isus pentru păcatele noastre. Oamenii sunt mântuiţi prin har, darul neprihănirii lui Dumnezeu, simbolizat prin aceste sacrificii. Dar această ceremonie deosebită îi transmite lui Avram nişte mesaje anume. Năpustirea păsărilor răpitoare asupra animalelor de jertfă (Geneza 15:9-11) înseamnă că urmaşii lui Avram vor suferi din cauza sclaviei pentru „patru sute de ani” (Geneza 15:13) sau patru generaţii (Geneza 15:16). Apoi, în a patra generaţie, urmaşii lui Avram „se [vor] întoarce aici” (Geneza 15:16).
Ultima scenă din ceremonia de jertfă este dramatică: „nişte flăcări au trecut printre dobitoacele despicate” (Geneza 15:17). Această minune extraordinară reprezintă angajamentul lui Dumnezeu de a-Şi respecta promisiunea din cadrul legământului, de a da ţara urmaşilor lui Avram (Geneza 15:18).
Hotarele Ţării Promise, „de la râul Egiptului până la râul cel mare, râul Eufrat” (Geneza 15:18), ne reamintesc de hotarele Grădinii Edenului (compară cu Geneza 2:13,14). Prin urmare, această profeţie vizează mai mult decât exo- dul/ieşirea din Egipt a israeliţilor şi o patrie pentru ei. La orizontul îndepărtat al acestei profeţii, cu urmaşii lui Avraam stăpânind ţara Canaan, se conturează ideea salvării la sfârşitul timpului a poporului lui Dumnezeu, care se va întoarce în Grădina Edenului.
Cum putem învăţa să rămânem concentraţi asupra lui Isus şi neprihănirii Sale ca singura noastră speranţă de mântuire? Ce se întâmplă dacă încercăm să ne numărăm faptele bune?
Luni, 9 mai – Îndoielile lui Avraam
2. Cum interpretezi decizia lui Avram de a apela la Agar, în ciuda făgăduinţei făcute de Dumnezeu? În ce fel cele două femei reprezintă două atitudini privind credinţa (Galateni 4:21-31)? Geneza 16:1-16
Când Avram s-a îndoit (Geneza 15:2), Dumnezeu i-a dat categorica asigurare că el va avea un fiu. Acum, 10 ani mai târziu, Avram încă nu are niciun fiu. Chiar şi după impresionanta profeţie a lui Dumnezeu, Avram pare că şi-a pierdut credinţa: nu mai crede că va fi posibil să aibă un fiu cu Sarai. Sarai, deznădăjduită, ia iniţiativa şi îl somează pe Avram să recurgă la o practică obişnuită în Orientul Apropiat al acelor vremuri: să folosească o înlocuitoare. Agar, slujitoarea lui Sarai, este desemnată să facă acest serviciu. Planul funcţionează.
Pasajul care descrie relaţia lui Sarai cu Avram pare un ecou al istoriei lui Adam cu Eva în Grădina Edenului. Cele două texte au în comun o serie de elemente (Sarai, ca şi Eva, este activă; Avram, ca şi Adam, este pasiv), precum şi verbe şi expresii („ai ascultat de glasul”, „ia”, „dă”). Paralela dintre cele două naraţiuni sugerează că Dumnezeu a dezaprobat acest curs al acţiunilor.
Apostolul Pavel face referire la această situaţie ca să-şi argumenteze ideea cu privire la fapte versus har (Galateni 4:23-26). În ambele episoade, rezultatul este acelaşi: răsplata imediată a faptei umane în afara voinţei lui Dumnezeu duce la necazuri în viitor. Să observăm că Dumnezeu este absent pe toată durata acestui demers. Sarai vorbeşte despre Dumnezeu, dar niciodată cu El şi nici Dumnezeu nu vorbeşte cu ei. Absenţa lui Dumnezeu este şocantă, mai ales după prezenţa Sa intensă din capitolul precedent.
Dumnezeu i se arată apoi lui Agar, însă doar după ce ea a plecat din casa lui Avram. Această apariţie neaşteptată exprimă ideea de prezenţă a lui Dumnezeu în ciuda efortului omenesc de a acţiona fără El. Expresia „Îngerul Domnului” (Geneza 16:7) este folosită adesea cu referire la Domnul, Iehova (YHWH) (vezi Geneza 18:1,13,22). De data aceasta, Dumnezeu este Cel care ia iniţiativa şi o înştiinţează pe Agar că va naşte un fiu, Ismael, al cărui nume înseamnă „Dumnezeu aude” (Geneza 16:11). Este interesant că finalul acestui episod, care se încheie cu ideea de ascultare/auzire (shama’), ne duce cu gândul la ideea de ascultare de la începutul episodului biblic, când Avram „a ascultat” glasul lui Sarai (Geneza 16:2).
De ce ne este atât de uşor să comitem aceeaşi greşeală pe care a comis-o Avram?
Marţi, 10 mai – Semnul legământului cu Avraam
3. Cum înţelegi însemnătatea spirituală şi profetică a ritualului circumciziei? Geneza 17:1-19; Romani 4:11
Aşa cum am văzut în relatarea precedentă (Geneza 16), lipsa de credinţă a lui Avram a întrerupt cursul călătoriei sale spirituale cu Dumnezeu. În acea perioadă, Dumnezeu a tăcut. Acum, pentru prima dată de atunci, Dumnezeu îi vorbeşte din nou. El reia legătura cu Avram şi îl readuce în punctul în care a făcut un legământ cu el (Geneza 15:18). Acum însă Dumnezeu îi dă semnul acelui legământ. Semnificaţia tăierii-împrejur a fost îndelung dezbătută de teologi. Fiindcă presupune vărsare de sânge (vezi Exodul 4:25), acest ritual ar putea fi înţeles în contextul sacrificiului, jertfei, semnificând neprihănirea care este atribuită (compară cu Romani 4:11).
Un alt aspect semnificativ este că acest legământ, simbolizat prin tăierea-împrejur, este descris în termeni care trimit înapoi la prima profeţie mesianică (compară Geneza 17:7 cu Geneza 3:15). Paralela dintre cele două texte sugerează că făgăduinţa pe care Dumnezeu i-a făcut-o lui Avram are în vedere mai mult decât simpla constituire formală a unui popor, ci conţine perspectiva spirituală a salvării tuturor popoarelor de pe pământ. Iar ideea de „legământ veşnic” (Geneza 17:7) se referă la lucrarea urmaşului mesianic, la jertfa lui Hristos care le asigură viaţa veşnică tuturor acelora care o cer prin credinţă, precum şi tot ce include credinţa (compară cu Romani 6:23 şi Tit 1:2).
Interesant, această promisiune a unui viitor veşnic este conţinută în schimbarea numelui lui Avram şi al lui Sarai. Numele lor făceau referire doar la statutul lor prezent: Avram înseamnă „tată înălţat” şi Sarai, „prinţesa mea” (prinţesa lui Avram). Schimbarea numelor lor în „Avraam” şi „Sara” făcea referire la viitor: Avraam înseamnă „tatăl multor neamuri” şi Sara, „prinţesa” (tuturor). În paralel, şi nu fără puţină ironie, numele Isaac („el va râde”) este o trimitere la râsul lui Avraam (primul râs consemnat în Scripturi, Geneza 17:17); este un râs care denotă scepticism, neîncredere sau poate mirare. În orice caz, deşi a crezut în ce îi promisese Domnul în mod clar, Avraam încă se lupta să trăiască prin credinţă şi încredere.
Cum putem învăţa să continuăm să credem chiar dacă uneori ne luptăm cu respectiva convingere, aşa ca Avraam? De ce este important să nu renunţăm, în ciuda momentelor în care ne îndoim?
Miercuri, 11 mai – Fiul făgăduinţei
Nu doar Ismael, ci toţi bărbaţii din casa lui Avraam au fost circumcişi (Geneza 17:23-27). Cuvântul kol, „tot”, „toţi”, se repetă de patru ori (Geneza 17:23,27). În acest context de includere a tuturor i Se arată Dumnezeu lui Avraam pentru a-i confirma promisiunea despre un fiu, Isaac.
4. Ce lecţii de ospitalitate îţi inspiră primirea pe care Avraam le-a făcut-o vizitatorilor săi? Cum explici răspunsul lui Dumnezeu la ospitalitatea lui Avraam? Geneza 18:1-15; Romani 9:9
Nu e clar dacă Avraam a ştiut cine erau acei străini (Evrei 13:2), chiar dacă s-a purtat cu ei ca şi când Dumnezeu Însuşi ar fi fost între ei. El „şedea […], în timpul zădufului zilei” (Geneza 18:1) şi, deoarece vizitatorii se văd rar în deşert, probabil că Avraam îşi dorea să-i întâlnească. Avraam a alergat spre acei bărbaţi (Geneza 18:2), deşi avea 99 de ani. Pe unul dintre ei l-a numit Adonai, „Doamne” (Geneza 18:3), un apelativ folosit deseori pentru Dumnezeu. Avraam a stat lângă ei, atent la nevoile lor şi gata să-i servească (Geneza 18:8).
Comportamentul lui Avraam faţă de străinii cereşti va deveni un model de ospitalitate care îi va inspira pe oameni (Evrei 13:2). De fapt, atitudinea lui de respect transmite o filosofie a ospitalităţii. Manifestarea respectului şi a grijii faţă de străini nu este doar un gest drăguţ de curtoazie. Biblia subliniază că aceasta este o datorie religioasă, ca şi când ar fi făcută faţă de Dumnezeu Însuşi (compară cu Matei 25:35-40). Paradoxal, Dumnezeu este identificat mai mult cu străinii înfometaţi şi în nevoie decât cu omul generos care îi primeşte.
Pe de altă parte, intrarea divină în sfera umană denotă harul şi dragostea lui Dumnezeu faţă de omenire. Această venire a lui Dumnezeu Îl anticipează pe Domnul Hristos, care Şi-a părăsit casa din cer şi S-a făcut un rob cu chip de om ca să ajungă la om (Filipeni 2:7,8). Manifestarea lui Dumnezeu aici este o dovadă a certitudinii promisiunii Sale (Geneza 18:10). El o vede pe Sara, care se ascunde „înapoia lui” (Geneza 18:10) şi îi cunoaşte gândurile cele mai tainice (Geneza 18:12). Ştie că ea a râs, iar cuvântul „râs” este ultimul Său cuvânt. Neîncrederea ei devine punctul în care El Îşi va împlini cuvântul dat.
Meditează la faptul că „Dumnezeu este identificat mai mult cu străinii înfometaţi şi în nevoie decât cu omul generos care îi primeşte”. Gândeşte-te cum poţi pune în practică acest adevăr în cursul zilei de azi sau de mâine.
Joi, 12 mai – Lot în Sodoma
5. Slujirea profetică a lui Avraam a avut vreun impact asupra responsabilităţii lui faţă de Lot? Cum? Geneza 18:16-19:29
Avraam tocmai primise din nou confirmarea că Dumnezeu îi va da un fiu aşa cum îi făgăduise. Totuşi, în loc să se bucure de vestea cea bună, el Îl implică pe Dumnezeu într-o discuţie aprinsă cu privire la destinul lui Lot în Sodoma. Avraam nu este doar un profet căruia Dumnezeu Îşi descoperă voia, ci şi un profet care mijloceşte pentru cei păcătoşi. Formularea ebraică „stătea tot înaintea Domnului” (Geneza 18:22) este o expresie care transmite ideea de rugăciune. De fapt, Avraam Îi lansează lui Dumnezeu o provocare şi negociază cu El pentru salvarea Sodomei, unde locuieşte nepotul său.
Bineînţeles, când citim relatarea despre ce s-a întâmplat când cei doi îngeri au venit la Lot şi l-au avertizat cu privire la ce avea să se abată asupra cetăţii (Geneza 19:1-10), vedem cât de răi deveniseră oamenii. Era cu adevărat un loc nelegiuit, aşa cum erau multe dintre naţiunile din jur. Acesta este un alt motiv pentru care, în cele din urmă, acestea au fost izgonite din ţară (Geneza 15:16).
„Se apropia acum ultima noapte a Sodomei. Ultima zi a fost aidoma oricărei alte zile care a venit şi a trecut. Seara se lăsa încet peste o scenă plăcută, care nu prevestea niciun pericol. Priveliştea, de o frumuseţe neîntrecută, era scăldată în razele soarelui ce cobora spre apus. Răcoarea serii îi atrăsese afară pe locuitorii cetăţii, iar mulţimile căutătoare de plăceri umblau într-o parte şi alta, dedate distracţiilor acelui ceas” (Ellen G. White, Patriarhi şi profeţi, pp. 157, 158).
În cele din urmă, Dumnezeu i-a salvat doar pe Lot, pe soţia lui şi cele două fiice (Geneza 19:15), aproape jumătate din pragul minim de 10 oameni. Ginerii lui, care nu luaseră în serios avertizarea lui Lot, au rămas în cetate (Geneza 19:14).
Astfel a fost distrusă acea zonă frumoasă. Verbul ebraic hafakh, „a nimici/distruge”, este folosit de câteva ori în acest pasaj (Geneza 19:21,25,29) şi se referă la distrugerea Sodomei (Deuteronomul 29:23; Amos 4:11). Ideea este că situaţia acelui ţinut a fost răsturnată. După cum potopul a produs o inversare a creaţiei de la început (Geneza 6:7), şi distrugerea Sodomei este o inversare a Grădinii Edenului (Geneza 13:10). În distrugerea Sodomei vedem şi un element prevestitor al distrugerii din timpul sfârşitului (vezi Iuda 7).
Scrie-i un mesaj de încurajare (prin WhatsApp sau alt mijloc electronic) unui student sau unei studente din biserica ta care urmează facultatea într-un centru universitar din ţară, departe de casă.
Vineri, 13 mai – Un gând de încheiere
Citeşte capitolul 32, „Legea şi legămintele”, din cartea Patriarhi şi profeţi, de Ellen G. White.
Pledarea răbdătoare şi stăruitoare a lui Avraam pe lângă Dumnezeu pentru locuitorii Sodomei (Geneza 18:22-33) ar trebui să ne încurajeze să ne rugăm pentru cei răi, chiar dacă ei par într-o stare păcătoasă iremediabilă. Mai mult, răspunsul prompt al lui Dumnezeu la insistenţele lui Avraam şi disponibilitatea Sa de a ierta chiar şi de dragul a doar 10 oameni neprihăniţi este un concept „revoluţionar”, aşa cum a subliniat Gerhard Hasel:
„Într-o manieră profund revoluţionară, vechea gândire colectivă – în care cel nevinovat dintr-o colectivitate vinovată ajungea să fie pedepsit – s-a transformat în ceva nou: prezenţa unei rămăşiţe de oameni neprihăniţi putea avea rol de conservare a întregului. […] De dragul rămăşiţei neprihănite, Iehova, în neprihănirea Sa [tsedaqah], avea să ierte cetatea nelegiuită. Această noţiune este semnificativ extinsă în afirmaţia profetică a Robului Domnului care lucrează spre mântuirea «multora»” (Gerhard F. Hasel, The Remnant: The History and Theology of the Remnant Idea From Genesis to Isaiah, ed. a 3-a, Andrews University Press, Berrien Spring, MI, 1980, pp. 150, 151).
STUDIU LA RÂND – BIBLIA ŞI CARTEA EVANGHELIZARE
Biblia: Leviticul 18-24
1. Ce sfaturi dă Dumnezeu poporului în legătură cu cel surd şi cel orb?
2. Care sunt lucrurile de care spune Dumnezeu că Îi este scârbă?
3. Ce condiţie esenţială trebuia să îndeplinească cea care urma să fie soţia marelui-preot?
4. Ce pedeapsă era prevăzută pentru cel care blestema Numele Domnului?
Evanghelizare, Secţiunea 19, subcapitolul „Cererea pentru a intra în lucrarea pastorală”
5. Ce anume ar trebui să facă tinerii pentru a-şi îmbunătăţi sănătatea, starea de spirit, memoria şi atitudinea?
Aici puteţi citi cartea Evanghelizare de Ellen G. White.
De aici puteţi descărca cartea Evanghelizare.pdf
Ştirile de Sabat (video) pot fi vizionate sau descărcate accesând adresa de internet: Biserica Adventistă – Zona Muntenia, meniul „Noutăţi”, categoria „Info Muntenia”, sau de pe YouTube canalul: „Conferinta Muntenia – Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea”, meniul: Videoclipuri.
Veştile misionare video pot fi vizionate sau descărcate accesând adresa de internet a Departamentului „Şcolii de Sabat” meniul: Videoclipuri.
Comentarii pentru zecimi şi daruri (video) pot fi vizionate sau descărcate accesând adresa de internet a „Departamentului Isprăvnicie” meniul: Videoclipuri.
Alte resurse veţi mai găsi şi la pagina primei lecţii din trimestru!