„Dumnezeu Și-a sfârșit lucrarea…”
STUDIUL 3 » 12 IANUARIE - 18 IANUARIE
Text de memorat: „În ziua a șaptea, Dumnezeu Și-a sfârșit lucrarea pe care o făcuse și În ziua a şaptea S-a odihnit de toată lucrarea lui pe care o făcuse." (Geneza 2:2)
Studiul din săptămâna aceasta îşi propune să facă o analiză a scurtei relatări biblice despre ultimele trei zile ale creării pământului şi despre ziua de Sabat. Această relatare se găseşte în Geneza 1-2:1-3, dar referiri la evenimentele descrise aici există în mai multe cărţi ale Bibliei. Unul dintre aspectele cele mai interesante ale acestei relatări este împărţirea creaţiunii pe zile. De ce a ales Dumnezeu să creeze perioada aceasta de şapte zile consecutive, pe care noi o numim săptămână?
Scriptura nu ne dă un răspuns direct la această întrebare, dar ne oferă câteva indicii. Probabil că cel mai important indiciu este Sabatul însuşi un timp special rezervat pentru comuniunea dintre Dumnezeu şi omenire. O altă explicaţie poate fi aceea că Dumnezeu a creat săptămâna pentru a oferi un timp potrivit pentru muncă, dar şi un timp în care să ne amintim de relaţia noastră cu El (vezi Marcu 2:28). Acest timp special avea să-i ajute pe oameni să îşi aducă aminte că Dumnezeu este sursa adevărată a tuturor lucrurilor şi că sunt complet dependenţi de El.
Indiferent ce răspuns alegem, un lucru este evident: relatarea din Geneza ne vorbeşte despre grija deosebită manifestată de Dumnezeu atunci când a creat pământul şi despre faptul că EI a dat un scop fiecărui lucru şi fiecărei fiinţe create. El nu a lăsat nimic la voia întâmplării.
Soarele, luna şi stelele
1. Citeşte Geneza 1:14-19. Ce a făcut Dumnezeu în ziua a patra? Cum putem explica acest pasaj, în condiţiile în care în prezent avem o anumită înţelegere despre modul de funcţionare a lumii noastre?
Ziua a patra este, probabil, cea mai controversată dintre toate cele şase zile ale creaţiunii. Dacă soarele a fost creat în ziua a patra, ce anume a determinat ciclul zi-noapte din primele trei zile? Pe de altă parte, dacă soarele exista deja, care a fost elementul nou creat în ziua a patra?
Incertitudinea legată de evenimentele din ziua a patra nu este dată de o contradicţie logică, ci de numeroasele explicaţii care pot fi oferite. O posibilă explicaţie poate fi acea că soarele a fost creat în ziua a patra şi că lumina din primele trei zile provenea de la prezenţa lui Dumnezeu sau de la o altă sursă, ca de exemplu de la o supernovă. Apocalipsa 21:23 este în concordanţă cu această idee, întrucât susţine că în cetatea cerească nu mai e nevoie de soare, pentru că Dumnezeu este acolo. O a doua explicaţie posibilă este aceea că soarele, luna şi stelele au primit această funcţie abia în momentul acela. Psalmul 8:3 pare a fi în concordanţă cu această interpretare. Cercetătorul evreu C. John Coliins notează că formularea în limba ebraică a textului din Geneza 1:14 permite ambele explicaţii. (Vezi C. John Collins, Genesis 1-4: A Linguistic, Liierary, and Theological Commentary, pag. 57.)
O a treia explicaţie posibilă este aceea că soarele exista deja, dar lumina lui era blocată de nori sau de praful vulcanic şi nu a fost vizibil sau pe deplin funcţional până în ziua a patra. Putem compara această explicaţie cu situaţia în care se găseşte în prezent planeta Venus.
Textul nu pare să susţină în mod clar aceste interpretări, dar nici nu le respinge. Acest fapt însă nu îi împiedică pe oameni să susţină cu încăpăţânare o explicaţie sau alta. Probabil că cel mai bun principiu de urmat este acela de a nu-i acorda unei anumite întrebări o importanţă mai mare decât îi acordă Biblia. În acelaşi timp, trebuie să admitem că înţelegerea noastră este limitată, îndeosebi în ceea ce priveşte puterea lui Dumnezeu de a crea. În definitiv, gândeşte-te câte mistere ale ştiinţei există în prezent; există anumite fenomene care se produc acum şi care sunt investigate de oamenii de ştiinţă, dar care rămân încă nişte mistere. Prin urmare, dacă unele fenomene actuale sunt misterioase, cu cât mai misterios este un fenomen produs în urmă cu atât de mult timp!
Crearea viețuitoarelor din mediul aerian și acvatic
2. Citește Geneza 1:20-23. Există aici vreun indiciu că fiinţele acestea au apărut la întâmplare?
Apele şi atmosfera au fost populate în a cincea zi. Mulţi cercetători au observat că între ziua a doua şi a cincea există o relaţie. Apele au fost despărţite de atmosferă în ziua a doua şi ambele au fost umplute cu fiinţe vii în ziua a cincea. Evenimentele de la creaţiune par să se fi produs într-o anumită ordine, fapt care ne vorbeşte despre respectarea unei planificări şi despre grija şi ordinea cu care a lucrat Dumnezeu. Cu alte cuvinte, nu există nicio dovadă că vreun lucru s-ar fi produs la întâmplare.
Observăm că numele animalelor din apă şi din aer au formă de plural, fapt care ne arată că în ziua a cincea a fost creată o mare diversitate de organisme vii. Fiecare fiinţă a fost binecuvântată cu capacitatea de a creşte şi de a se înmulţi. Diversitatea a existat de la început. Nu a existat un singur strămoş comun din care să fi apărut toate celelalte specii, ci se pare că fiecare specie a fost înzestrată cu posibilitatea de a da naştere la indivizi diferiţi. De exemplu, din porumbelul comun au fost obţinute peste 400 de rase; de asemenea, în prezent se cunosc cel puţin 27 de rase de peştişori aurii. Se pare că Dumnezeu a înzestrat creaturile Sale cu potenţialul de a da naştere unei mari varietăţi de progenituri, sporind astfel diversitatea creaţiei Sale.
În versetul 21, se spune că Dumnezeu a văzut că făpturile create de El erau bune. Aceasta înseamnă că erau bine concepute, erau frumoase, nu aveau defecte şi contribuiau în mod armonios la îndeplinirea scopului pentru care fuseseră create.
Nu există vietăţi care să ne fascineze şi să ne stârnească admiraţia aşa ca păsările. Structura corpului lor este uluitoare. Penele lor sunt uşoare, dar puternice; rezistente, dar flexibile. Părţile unei pene de zbor sunt prinse laolaltă de un ax rezistent şi totodată uşor, prin intermediul mai multor ansambluri complexe de perişori minusculi. Plămânul este structurat în aşa fel încât pasărea să aibă la dispoziţie oxigen şi când inspiră, şi când expiră, astfel că păsările beneficiază de cantitatea mare de oxigen, necesară în timpul zborului. Acest lucru este realizat datorită prezenţei unor saci de aer în unele tipuri de oase. Aceşti saci au rolul de menţinere a fluxului de oxigen şi, în acelaşi timp, de reducere a greutăţii corpului păsării, făcând zborul mai uşor de menţinut şi de controlat. Structura corpului păsărilor este uimitoare!
Citeşte Matei 10:29-31. Ce motive de încurajare găseşti în aceste cuvinte?
Crearea animalelor terestre
În Geneza 1:24-31, se spune că animalele terestre şi oamenii au fost creaţi în ziua a şasea. La fel ca în cazul corelaţiei dintre ziua a doua şi ziua a cincea, observăm şi aici o corelaţie între despărţirea uscatului de ape din ziua a treia şi umplerea pământului din ziua a şasea. Şi de data aceasta, observăm derularea ordonată, cu un scop bine determinat, a evenimentelor creaţiunii, în concordanţă cu Dumnezeul ordinii (compară cu 1 Corinteni 14:33).
La fel ca în cazul animalelor create în ziua a cincea, formularea textului ne indică faptul că în ziua a şasea au fost create numeroase tipuri de animale. De asemenea, au fost create mai multe varietăţi de animale sălbatice, animale domestice şi animale târâtoare.
Nu există un strămoş unic pentru toate animalele terestre; din contră, Dumnezeu a creat mai multe familii distincte de animale.
Observă expresia „după soiul lor” sau celelalte expresii similare din Geneza 1:11,21,24,25. Unii au încercat să vină cu această expresie în sprijinul ideii că au existat soiuri fixe, idee preluată din filosofia greacă. Grecii antici considerau că fiecare individ era expresia imperfectă a unui ideal neschimbător, cunoscut sub denumirea de „tip”. Totuşi fixismul speciilor nu e în concordanţă cu învăţătura biblică, potrivit căreia toată natura a suferit din cauza blestemului păcatului (Romani 8:19-22). Noi ştim că speciile au suferit transformări din ceea ce citim în blestemele din Geneza 3 (Ellen G. White a scris despre „blestemul întreit” care a căzut asupra pământului – blestemul de după căderea în păcat, blestemul de după păcatul lui Cain şi blestemul de după potop) şi din ceea ce vedem la paraziţii şi la animalele de pradă care produc atât de multă suferinţă şi violenţă. Ca să înţelegem sensul expresiei „după soiul lor”, trebuie să studiem contextul în care ea este utilizată.
3. Citeşte Geneza 6:20, 7:14 şi Leviticul 11:14-22. În ce context apare expresia „după soiul lor” sau o expresie echivalentă? Cum ne ajută aceste pasaje să înţelegem expresia din Geneza 1?
Expresia „după soiul lor” şi celelalte expresii echivalente nu trebuie interpretate în sensul unei reguli de reproducere. Dimpotrivă, ea se referă la faptul că existau diferite soiuri de creaturi în relatările respective. Unele versiuni ale Bibliei utilizează expresia „de soiuri diferite” ceea ce pare a respecta mai bine contextul. Expresia aceasta nu vorbeste despre fixitatea speciilor, ci despre diversitatea făpturilor create în ziua a şasea. Încă de la momentul în care au fost create, au existat multe tipuri de plante şi de animale.
„Dumnezeu și-a sfârșit lucrarea …”
La sfârşitul relatării despre cele şase zile ale creatiunii (crearea omului o vom studia mai târziu), găsim pentru prima dată în Biblie menţiunea despre ziua a şaptea.
4. Citeşte Geneza 2:1-3. Obervă în mod special versetul 1, care subliniază încheierea întregii lucrări a lui Dumnezeu. Cum ne poate ajuta faptul acesta să înţelegem semnificaţia zilei a şaptea?
Cuvântul ebraic folosit în acest text pentru odihnă este shabath de unde provine şi cuvântul Sabat pe care noi îl utilizăm astăzi. El indică încetarea muncii la încheierea unui proiect. Dumnezeu nu era obosit şi nu avea nevoie de odihnă; El Şi-a încheiat lucrarea de a crea lumea şi de aceea S-a oprit. Binecuvântarea Sa specială este aşezată asupra zilei a şaptea. Pe lângă faptul că este „binecuvântată”, ziua aceasta este şi „sfinţită” cuvânt care are sensul de „pus deoparte”, „dedicat special lui Dumnezeu”. Prin urmare, Dumnezeu i-a dat Sabatului o semnificaţie specială în contextul relaţiei Sale cu oamenii.
5. Potrivit cuvintelor Domnului Isus, care este scopul Sabatului? Marcu 2:27,28
Observăm că Sabatul nu a fost creat pentru că Dumnezeu ar fi avut nevoie de el, ci pentru că omul a avut nevoie de el. Dumnezeu a luat măsuri speciale pentru împlinirea nevoii omului. La sfârşitul primei săptămâni, El S-a odihnit de lucrarea Sa şi Şi-a dedicat timpul relaţiei cu fiintele pe care le crease. Oamenii aveau nevoie de această comuniune cu Făcătorul lor pentru a-şi cunoaşte locul în univers. Imaginează-ţi câtă bucurie şi uimire au simţit Adam şi Eva când stăteau de vorbă cu Dumnezeu şi când priveau lumea creată.de El. Înţelepciunea acestei măsuri speciale pentru odihnă a devenit mai evidentă după păcat. Omul are nevoie de odihna Sabatului pentru a nu-L uita pe Dumnezeu şi pentru a nu se lăsa absorbit cu totul de interesele materiale şi de muncă.
Dumnezeu ne porunceşte să punem deoparte a şaptea parte din viaţa noastră pentru a comemora faptul că El este Creatorul. Ce ne spune aceasta despre importanţa acestei învăţături? Ce putem face pentru a avea o experienţă mai profundă şi mai bogată cu Domnul prin odihna în Sabat, la fel cum El Însuşi a avut?
O zi literală
6. Citeşte Geneza 1 :5,8,31. Din ce este alcătuită o zi? Există în aceste versete vreun indiciu că zilele primei săptămâni ar fi fost în vreun fel diferite de zilele săptămânii din vremea noastră?
Natura zilelor creaţiunii a fost dintotdeauna un subiect de discuţie controversat. Unii s-au întrebat dacă ele au fost zile obişnuite sau dacă reprezintă perioade mult mai lungi de timp. Descrierea oferită de text ne dă răspuns la această întrebare. Zilele din săptămâna creaţiunii sunt alcătuite dintr-o seară (o perioadă de întuneric) şi o dimineaţă (o perioadă de lumină) şi sunt numerotate consecutiv. Prin urmare, alcătuirea lor şi denumirea care le-a fost dată ne arată foarte clar că a fost vorba de zile obişnuite aşa cum le cunoaştem şi noi astăzi: zile alcătuite dintr-o seară şi o dimineaţă, o perioadă de întuneric şi o perioadă de lumină. Descrierea zilelor săptămânii nu putea fi mai clară sau mai explicită de atât. Repetarea expresiei „şi a fost o seară şi o dimineaţă” subliniază faptul că fiecare zi a fost o zi literală.
7. Citeşte Leviticul 23:3. Ce indicii găsim aici referitor la faptul că săptămâna creaţiunii a fost alcătuită din zile obişnuite aşa cum le cunoaştem şi noi în prezent?
Evreii antici nu au avut niciun dubiu cu privire la natura zilei Sabatului.
Din punctul de vedere al lungimii ei, ziua Sabatului era o zi ca toate celelalte, însă ea aducea o binecuvântare specială de la Dumnezeu. Observă analogia explicită dintre săptămâna de lucru de şase zile a lui Dumnezeu şi săptămâna noastră de lucru de şase zile şi, respectiv, analogia dintre ziua de odihnă a lui Dumnezeu şi ziua noastră de odihnă (vezi şi Exodul 20:9,11). Mulţi cercetători resping ideea că zilele creaţiunii au fost zile literale dar admit totuşi destul de frecvent că scriitorii Bibliei le-au înţeles ca fiind literale.
Cât de importante sunt pentru relaţia noastră cu Dumnezeu încrederea în El şi în Cuvântul Său! Dacă nu putem avea încredere în ceea ce afirmă Cuvântul Său despre un subiect atât de elementar şi de clar descris precum creaţia în şase zile literale, atunci în ce altceva mai putem avea încredere?
Studiu suplimentar
Zilele din săptămâna creaţiunii sunt numerotate şi se precizează că ele au fost alcătuite dintr-o perioadă de întuneric (seara) şi o perioadă de lumină (dimineaţa). Singura interpretare rezonabilă este că ele sunt la fel ca zilele din timpul nostru. Unii au făcut referire la Psalmul 90:4 şi 2 Petru 3:8 pentru a susţine că fiecare zi a primei săptămâni a durat, de fapt, o mie de ani. Concluzia aceasta nu este sugerată de text şi nu ne ajută să rezolvăm problema ridicată de cei ce consideră că aceste zile reprezintă miliarde de ani.
În acelaşi timp, dacă zilele din Geneza reprezintă epoci lungi, ne putem aştepta ca, în dispunerea fosilelor să găsim o succesiune corespunzătoare a organismelor vii create în cele şase „zile” succesive ale creaţiunii. Astfel, primele ar trebui să fie plantele, care au fost create în „ziua” a treia, apoi animalele acvatice şi păsările. În final, ar trebui să apară animalele terestre. Raportul fosilelor nu respectă această succesiune. Animalele acvatice apar înaintea plantelor, iar animalele terestre apar înaintea păsărilor. Primele fosile de pomi fructiferi şi plante cu flori apar după aceste grupe. Singurul aspect comun este că oamenii apar la sfârşit în ambele rapoarte.
„Cu privire la fiecare zi a creaţiunii, raportul Sfintelor Scripturi declară că ea a constat dintr-o seară şi o dimineaţă, la fel ca toate celelalte zile care au urmat.” (Patriarhi şi profeţi, pag. 112)
„Dar ipoteza celor necredincioşi, că pentru desfăşurarea evenimentelor din prima săptămână a fost necesar să treacă şapte perioade de timp cu o lungime nedefinită, loveşte direct la temelia Sabatului din porunca a patra. Ea face neclar şi obscur un lucru pe care Dumnezeu l-a făcut foarte clar. Este cel mai rău tip de necredinţă; căci, pentru mulţi dintre cei care mărturisesc a crede raportul creaţiunii, ea este necredinţa deghizată.” (Spiritual Gifts, voI. 3, pag. 91)
Întrebări pentru discuţie
1. Cum poate cineva să interpreteze Geneza prin intermediul unei teorii care, în esenţa ei, contrazice Scriptura?
2. De ce este important să înţelegem că ştiinţa, în ciuda binelui pe care îl face, rămâne totuşi un simplu efort omenesc de a cunoaşte lumea?
3. Ştiinţa studiază lumea noastră decăzută, care în prezent este foarte diferită de lumea creată la început. De ce este important să luăm în calcul acest aspect?