Profeții din Noul Testament

STUDIUL 4 » 17 OCTOMBRIE – 23 OCTOMBRIE

De memorat: „Sunt felurite daruri, dar este acelaşi Duh; sunt felurite slujbe, dar este acelaşi Domn; sunt felurite lucrări, dar este acelaşi Dumnezeu, care lucrează totul în toţi.” (1 Corinteni 12:4-6)

TEXTE-CHEIE: Matei 16:13-16; Efeseni 2:20; 6:10-18; Apocalipsa 22:6; Luca 2:36-38; Faptele 21:9

Sabat după-amiază, 17 octombrie

În timp ce tatăl conducea, fiul analiza mașinile care treceau, încercând să le identifice pe cele identice cu cea a tatălui său. La un moment dat, tatăl a arătat spre o mașină și a exclamat: „Uite, mașina aceea este la fel ca prima mea mașină!” Când au ajuns acasă, tatăl a făcut o comparație între prima lui mașină și mașina actuală. I-a arătat cu atenție fiului caracteristicile fiecărui vehicul, evidențiind lucrurile care erau la fel și ceea ce se schimbase. Totuși, când tatăl a comparat motoarele, totul era identic. Multe lucruri se schimbaseră, dar nu și motorul.

Dumnezeu a vorbit prin profeți în Vechiul și în Noul Testament, iar continuitatea și armonia mesajelor lor se datorează faptului că Duhul Sfânt – Sursa sau „Motorul” inspirației divine – a rămas același. Duhul Sfânt îi împuternicește întotdeauna pe adevărații profeți prin darul profeției. De asemenea, El Îl așază pe Hristos în centrul mesajelor profeților, așa cum arată clar Epistola către evrei (Evrei 1:1-3). În această săptămână vom examina darul profeției în Noul Testament, analizând ce au făcut profeții, cine a avut rolul de profet, care sunt asemănările și deosebirile dintre profeți și apostoli și care este pericolul profeților mincinoși.

Duminică, 18 octombrie

Domnul Isus ca profet

Moise a prezis: „Domnul Dumnezeul tău îţi va ridica din mijlocul tău, dintre fraţii tăi, un proroc ca mine: să ascultaţi de el” (Deutero­nomul 18:15). Cine era acest proroc? Scriptura clarifică acest lucru: Moise se referea la Isus Însuși. „În adevăr, Moise a zis părinţilor noştri: «Domnul Dumnezeul vostru vă va ridica dintre fraţii voştri un proroc ca mine; pe El să-L ascultaţi în tot ce vă va spune […]»” (Faptele apostolilor 3:22; vezi și Ioan 6:14).

1. Conform Matei 16:13-16; Marcu 8:27-29; Luca 9:18-20, care a fost rolul profetic al Domnului Isus? Ce răspuns a primit această întrebare în vremea Domnului Isus?

Isus, ca Hristosul, Mesia, este Cel spre care au arătat toți profeții Vechiului Testament. În Noul Testament, Isus este recunoscut ca împlinirea profețiilor mesianice. În Luca 24:13-35, El Se prezintă ca Acela spre care indicau profețiile mesianice. De fapt, în Ioan 1:1-5, descrierea Cuvântului nu se potrivește niciunei ființe umane sau vreunui simplu profet uman. Cuvântul este identificat drept Creatorul, pentru că „toate lucrurile au fost făcute prin El; și nimic din ce a fost făcut n-a fost făcut fără El” (Ioan 1:3). Cu alte cuvinte, El a creat tot ceea ce există, adică întregul cosmos, estimat astăzi la aproximativ 93 de miliarde de ani-lumină în diametru.

În fiecare „Dumnezeu a zis” din Geneza 1 Îl auzim pe Domnul Isus vorbind. Cel care a spus: „Să fie lumină!” (Geneza 1:3) este și „lumina oamenilor” (Ioan 1:4), iar prin planul de salvare (Ioan 1:4,5) El a risipit întunericul pământului. Cuvintele profetice ale lui Dumnezeu sunt adevărate și confirmate. Atunci când sunt ascultate, ele sunt „o lumină care străluceşte într-un loc întunecos, până se va crăpa de ziuă şi va răsări luceafărul de dimineaţă în inimile voastre” (2 Petru 1:19). Profeția va continua să aducă lumină lumii noastre păcătoase până când Domnul Isus, „luceafărul de dimineaţă” și Sursa acelei lumini profetice, Își va instaura împărăția veșnică. Până atunci, prin viața, moartea și învierea Sa, Hristos ne oferă tuturor viața veșnică. Singura întrebare este dacă o vom primi sau nu.

Meditează la faptul că Domnul Isus, Creatorul (Ioan 1:1-3), este și Cel care a murit pe cruce pentru păcatele tale! Ce ne învață acest adevăr uimitor despre realitatea iubirii lui Dumnezeu pentru noi?

Luni, 19 octombrie

Apostoli și profeți

Noul Testament menționează lucrarea profeților și a apostolilor. Apostolii erau „mesageri” sau „trimiși” ai lui Dumnezeu, așa cum îi definește cuvântul grecesc apostolos. În evanghelii termenul „apostol” se referă la cei 12 ucenici. Restul Noului Testament susține această idee și include alte persoane care nu făceau parte dintre primii ucenicii ai lui Hristos. Pavel se numește „apostol” de 12 ori în epistolele sale. În Romani 1:1,2 el leagă chemarea sa apostolică și conținutul predicării sale de mesajul profeților din Vechiul Testament. Pavel se prezintă ca „apostol al neamurilor” (Romani 11:13), chemat „prin voia lui Dumnezeu” (1 Corinteni 1:1).

Spre deosebire de preoți, care aveau această funcție din tată în fiu, Dumnezeu numea profeți și apostoli potrivit voii Sale. Când apostolatul i-a fost pus sub semnul întrebării, Pavel și-a apărat chemarea (1 Corinteni 9:1,2). El considera că apostolatul său se bazează pe lucrarea lui Hristos, temelia bisericii (Efeseni 2:20). Ca destinatari ai revelației lui Dumnezeu, apostolii dețin așadar același nivel de inspirație ca profeții (Efeseni 3:1-5).

În 2 Petru 3:1,2 Petru face referire la profeții care au fost înainte și ale căror cuvinte au fost importante, însă acum apostolii sunt prezentați ca având aceeași autoritate. În aceste versete se face trimitere atât la vremurile Vechiului Testament, cât și la cele ale Noului Testament. Deși profeții pot părea mesagerii lui Dumnezeu din epoca Vechiului Testament, iar apostolii mesagerii Lui din epoca Noului Testament, au existat și persoane care au profetizat sau au exercitat darul profetic fără a fi apostoli. Darul profeției nu a fost limitat la apostoli în vremurile Noului Testament. Și nu toți profeții au fost apostoli (Faptele apostolilor 15:32).

2. Cum funcționează apostolii și profeții în raport cu Hristos și cu biserica, potrivit Efeseni 2:20 și 3:5?

După cum știm din Noul Testament, aproape tot ce au scris apostolii gravitează în jurul Domnului Isus. Într-un fel sau altul, viața, moartea, învierea, lucrarea Sa de Mare-Preot și revenirea Sa au constituit principala lor preocupare.

Singura consemnare oficială pe care o avem a cuvintelor apostolilor și profeților în legătură cu Domnul Isus, viața și lucrările Sale este Biblia. Ce îți spune aceasta despre motivul pentru care Biblia trebuie să aibă autoritate finală în privința convingerilor noastre religioase?

Marți, 20 octombrie

Rolul profeților din Noul Testament

3. Ce ne spun 1 Corinteni 14:3; Efeseni 4:11-13 și Apocalipsa 22:6 despre rolul profeților din Noul Testament?

Versetele de mai sus, oricât de utile, nu oferă o imagine cuprinză­toare a ceea ce au făcut profeții din Noul Testament. O mare parte din ce au făcut reflectă ceea ce făcuseră și profeții din Vechiul Testament, asigurând astfel continuitate darului profetic. În 1 Corinteni 12:10 profeția este menționată printre alte daruri spirituale. În metafora trupului lui Hristos (1 Corinteni 12:27,28), profeții sunt menționați după apostoli, care au primit la rândul lor revelații de la Dumnezeu. Potrivit 1 Corinteni 14:3, „cine proroceşte, dimpotrivă, vorbeşte oamenilor spre zidire, sfătuire şi mângâiere”.

Efeseni 4:11-13 prezintă o enumerare similară de daruri spirituale, la fel ca 1 Corinteni 12. Prorocii sunt menționați alături de apostoli, evangheliști, păstori și învățători (Efeseni 4:11). Aceste persoane există „pentru desăvârşirea sfinţilor, în vederea lucrării de slujire, pentru zidirea trupului lui Hristos, până vom ajunge toţi la unirea credinţei şi a cunoştinţei Fiului lui Dumnezeu, la starea de om mare, la înălţimea staturii plinătăţii lui Hristos” (Efeseni 4:12,13). Așa cum se vede aici și în alte locuri, Domnul Isus este centrul mesajului lor.

Cartea Faptele apostolilor vorbește despre doi profeți, Iuda și Sila (niciunul dintre ei autor al vreunei cărți biblice), care „au îndemnat pe fraţi şi i-au întărit cu multe cuvinte” (Faptele 15:32). Deși, da, uneori trebuie să rostească avertizări, chiar avertizări aspre, profeții rostesc – în funcție de împrejurări – și încurajări, mai ales în vremuri grele, cuvinte care au fost fără îndoială profund apreciate de cei care aveau nevoie să le audă, alături de speranța și de perspectiva pe care acestea le conțineau.

Lucrarea de încurajare este menționată în contextul prorocirii (1 Corinteni 14:31). În vremuri de necaz și persecuție, darul profeției a fost o sursă de încurajare și speranță. În Apocalipsa 22:6, Domnul Isus este prezentat ca „Domnul Dumnezeul duhurilor prorocilor”, ale cărui „cuvinte sunt vrednice de crezare și adevărate”. Desigur, orice provine de la slujitorii lui Dumnezeu, atunci când vorbesc în numele Lui, este de asemenea „vrednic de crezare și adevărat”.

Într-o lume în care putem avea încredere în atât de puține lucruri, putem avea categoric încredere în ceea ce spun profeții Domnului, mai ales în Cuvântul Său, autoritatea noastră supremă.

Miercuri, 21 octombrie

Profetesele și tinerii asociați în lucrarea pastorală

4. Ce ne spun despre profetese Luca 2:36-38 și Faptele apostolilor 21:9?

În vremurile Vechiului Testament, Dumnezeu a chemat atât bărbați, cât și femei să fie mesagerii Săi. În vremurile Noului Testament, există dovezi clare ale existenței profeteselor. Ana a fost prima numită „prorociță” în Noul Testament. Ea este descrisă ca o persoană care „zi şi noapte slujea lui Dumnezeu cu post şi cu rugăciuni […] şi a început să laude pe Dumnezeu şi să vorbească despre Isus” (Luca 2:37,38).

Faptele apostolilor 21:9 afirmă că Filip avea „patru fete fecioare, care proroceau”. Istoricii Noului Testament, precum Eusebiu, au identificat texte mai târzii care menționează unde au locuit cel mai probabil și unde au fost înmormântate. Indiferent de detalii, vedem că erau femei, cel mai probabil tinere, care aveau darul profeției. Nu știm exact ce au prorocit sau care a fost amploarea slujirii lor. Un lucru însă este clar cu privire la aceste tinere cu dar profetic: niciunul dintre cuvintele lor profetice nu a intrat în canonul biblic. Altfel spus, asemenea multor altora, ele au fost profeți necanonici, profeți adevărați, ale căror cuvinte sau scrieri nu au intrat în cărțile Bibliei.

Pe lângă profetese, pastori tineri au lucrat în strânsă colaborare cu apostolii. Apostolii au pregătit lideri tineri pentru slujire. Pavel, de exemplu, i se adresează lui Timotei numindu-l „adevăratul meu copil în credință” (1 Timotei 1:2; vezi și 4:12). Pavel l-a învățat pe Timotei elementele de bază ale slujirii pastorale. Despre chemarea lui spune: „Porunca pe care ţi-o dau, fiule Timotei, după prorociile făcute mai înainte despre tine, este ca prin ele să te lupţi lupta cea bună” (1 Timotei 1:18).

În Tit 1:4, Pavel îl prezintă pe Tit: „adevăratul meu copil în credinţa noastră, a amândurora”. Pavel i-a încredințat lui Tit sarcina de a numi conducători pentru credincioșii din Creta, o comunitate dificilă. I-a oferit tânărului Tit îndrumare spirituală cu privire la modul de a aborda această responsabilitate importantă, apoi a încheiat: „Spune lucrurile acestea, sfătuieşte şi mustră cu deplină putere. Nimeni să nu te dispreţuiască” (Tit 2:15).

Joi, 22 octombrie

Falșii profeți din Noul Testament

5. Ce ne avertizează Domnul Isus în Matei 24:23,24? De ce ar trebui să luăm în serios acest avertisment?

Domnul Isus nu ar fi putut fi mai clar: „Căci se vor scula hristoşi mincinoşi şi proroci mincinoşi, vor face semne mari şi minuni, până acolo încât să înşele, dacă va fi cu putinţă, chiar şi pe cei aleşi” (Matei 24:24). Înșelătoriile despre care avertizează El trebuie să fie foarte convingătoare, dacă într-adevăr din ele vor face parte „semne mari și minuni”. Evenimentele supranaturale în sine nu sunt dovada lucrării lui Dumnezeu, oricât de convingătoare ar putea părea. Avem dușmani supranaturali. Așa cum ne-a avertizat Pavel, „noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti” (Efeseni 6:12). Iar aceste puteri lucrează prin profeți falși.

De fapt, falșii profeți nu sunt ceva nou. Noul Testament face referire la proroci mincinoși din vremurile Vechiului Testament (Luca 6:26). În Noul Testament, ei sunt asemănați cu „lupi răpitori”, care vin „îmbrăcați în haine de oi” (Matei 7:15), și ni se spune că „îi [vom] cunoaște după roadele lor” (Matei 7:16). Lucrarea lor principală este înșelarea (Matei 7:17-20). Isus Însuși a declarat că „Se vor scula mulţi proroci mincinoşi şi vor înşela pe mulţi” (Matei 24:11) și, „dacă va fi cu putință, chiar și pe cei aleși” (Matei 24:24; vezi și Marcu 13:22; 1 Ioan 4:1).

6. Potrivit Efeseni 6:10-18, cum ne putem proteja de orice fel de amăgire?

Trăind prin credință, îmbrăcând „platoșa neprihănirii”, fiind încinși cu „adevărul”, predându-ne Duhului Sfânt prin rugăciune și fiind ancorați în Cuvântul Său – iată căile prin care putem fi protejați de tot ceea ce altfel ne-ar duce pe căi greșite din punct de vedere spiritual și teologic!

Ce poți face pentru a te înarma mai bine împotriva tuturor înșelăciunilor care cuprind lumea noastră?

Vineri, 23 octombrie

Domnul Isus și cuvântul Său

Dumnezeu a chemat profeți în anumite momente și le-a încredințat sarcini importante. Funcția lor principală era să-i facă pe oameni să-L cunoască pe Dumnezeu și să aibă o relație fidelă cu El. La fel a fost și în cazul lui Ellen White. Lucrarea ei a avut două funcții majore: să-i conducă pe oameni la Domnul Isus și să-i îndrepte către Cuvântul Său, Biblia. Ea a avut toată viața o pasiune pentru Domnul Isus, precum și dorința să le împărtășească altora dragostea lui Dumnezeu. Faimoasa ei serie în cinci volume „Conflictul veacurilor” începe și se încheie cu cuvintele „Dumnezeu este dragoste”. În Calea către Hristos, poate cea mai cunoscută carte a ei, Ellen White a scris: „Creşterea noastră în har, bucuria noastră, capacitatea de a fi folositori – toate depind de legătura noastră cu Domnul Hristos. Comuniunea noastră cu El, rămânerea noastră în Hristos, zi de zi, oră de oră, constituie singura noastră modalitate de a creşte în har” (p. 69). În anii 1890, când lucra la Hristos, Lumina lumii/Viața lui Iisus, a scris în jurnal: „Atunci când scriu despre viața lui Hristos, sunt profund impresionată. Uit să respir așa cum ar trebui. Nu pot îndura intensitatea sentimentului care mă cuprinde când mă gândesc la ceea ce a suferit Hristos în lumea noastră” (Manuscrisul 70, 1897).

Biblia a fost al doilea punct central al lucrării lui Ellen White. Ea își vedea scrierile ca pe o „lumină mai mică” ce îi conduce pe oameni la „lumina mai mare”, Biblia (Solii alese, vol. 3, p. 29). I-a încurajat întotdeauna pe oameni să meargă la Scriptură, unde Dumnezeu Își descoperă caracterul iubitor și planul de mântuire: „Îţi recomand, dragă cititorule, Cuvântul lui Dumnezeu ca regulă de credință și practică” (Ibidem, p. 30). „Domnul dorește să vă studiați Bibliile. El nu a dat nicio lumină suplimentară care să ia locul Cuvântului Său. […] Dacă este consumat și digerat, [Cuvântul Său] este ca sângele dătător de viață pentru suflet. Atunci faptele bune vor fi văzute ca lumină strălucind în întuneric” (Scrisoarea 130, 1901). Ellen White a mai crezut că toți aceia care pretind haina profetică a lui Hristos trebuie să-i învețe pe alții „ceea ce îi învăța Hristos pe alții. Se cuprind aici cele spuse de El nu numai în persoană, ci şi prin toţi profeţii şi învăţătorii Vechiului Testament. Învăţătura omenească este exclusă” (Hristos, Lumina lumii/Viața lui Iisus, p. 826). Ellen White L-a plasat pe Domnul Isus și Scriptura în centrul experienței ei creștine. Vinerea viitoare vom explora viziunea ei asupra revelației și inspirației.

Studiu zilnic:

Psalmii 65 – 71; Ellen G. White, Educație, cap. 7 (de la „Elisei, credincios…” până la final)

1. De ce anume umple Dumnezeu răsăritul și apusul?
2. Prin ce stăpânește Dumnezeu pe vecie?
3. Ce se întâmplă când Domnul spune un cuvânt?
4. Până unde ajunge dreptatea lui Dumnezeu?
5. Ce experiență trebuia să capete Moise prin grija față de oi și mielușeii cei firavi?