O biserică statornică si curată

STUDIUL 13 » 22 SEPTEMBRIE - 28 SEPTEMBRIE

Text de memorat: "Aşadar, fraţilor, rămâneţi tari şi ţineţi Învăţăturile pe care le-aţi primit fie prin viu grai, fie prin epistola noastră." (2 Tesa­ loniceni 2:15)

Gândul central: Deşi avem făgăduinţe mari şi frumoase pentru viitor, În biserică suntem nevoiţi să ne confruntăm zilnic cu provocări şi disen­siuni. Aceeaşi problemă exista şi În biserica din Tesalonic.

Bisericile se aseamănă foarte bine cu plantele. Dacă nu cresc, mor. Cu
alte cuvinte, schimbarea face parte în mod inevitabil din viaţa plantei, aşa
cum a stabilit Dumnezeu să fie. Tot la fel, dacă o biserică nu se schimbă şi
nu creşte, moare. Dar nu orice schimbare este bună. Schimbarea ne poate
determina să ne pierdem identitatea. Ea ne poate determina să pierdem
din vedere scopul pentru care Dumnezeu ne-a adus la existentă. Biserica
Adventistă de Ziua a Şaptea trebuie să fie deosebit de Vigilentă, pentru că
acest mesaj al adevărului prezent nu este proclamat decât de noi! Respon-­
sabilitatea aceasta este mare şi niciunul dintre noi – nici laicii, nici corpul
pastoral – nu trebuie să o neglijăm.

Dumnezeu a condus biserica spre o lumină mereu mai mare prin
revelaţie şi prin dovezile aduse de Duhul Sfânt. Lumina trecutului o ajută
să înainteze prin apele înşelătoare ale schimbării. În mesajul final al lui
Pavel către tesaloniceni găsim câteva sfaturi inspirate legate de acest su­biect.

Aleşi pentru mântuire (2 Tesaloniceni 2:13-17)

Textele acestea ne trimit cu gândul la rugăciunea introductivă din
1 Tesaloniceni. Este ca şi cum Pavel s-ar întoarce în punctul din care a ple­-
cat, dându-Ie celor două epistole o încheiere comună. Aici el îşi exprimă
preocuparea ca tesalonicenii să nu se abată de la calea pe care i-a adus.

1. De ce Îi mulţumeşte Pavel lui Dumnezeu pentru tesaloniceni? Ce le cere să facă? De ce sunt cuvintele sale atât de potrivite pentru noi astăzi? 2 Tesaloniceni 2:13-17

Viaţa tesalonicenilor era pentru Pavel o dovadă că ei fuseseră „aleşi
pentru mântuire”. Unele traduceri redau expresia prin „v-a ales de la
început pentru mântuire”. Mântuirea este un dar, însă credinciosul si-o
însuşeste prin lucrarea de sfinţire a Duhului şi prin credinţa în adevăr.
Viaţa credinciosului este mai mult decât o experienţă subiectivă; ea este
ferm întemeiată pe adevăr.

De aici şi preocuparea majoră a lui Pavel ca tesalonicenii să păstreze
învăţăturile pe care le-au primit prin epistole şi prin viu grai. Cu trecerea
timpului, oamenii uită adevărurile pe care le-au înţeles şi de aceea e nece­-
sar ca ele să fie repetate de predicatorii si învătătorii nostri.

În primele zile ale bisericii, exista o preferinţă pentru cuvântul ros-­
tit, şi nu pentru cuvântul scris. Cuvântul rostit este mai puţin expus la
denaturări neintenţionate. Tonul vocii şi gesturile transmit mesajul cu o
mai mare acurateţe decât cuvintele scrise pe o pagină. De aceea predi-­
carea, ca metodă de comunicare, nu se demodează niciodată.

Totuşi cuvântul scris (de exemplu, epistola lui Pavel) este mai puţin
expus la denaturarea intenţionată a adevărului de către aceia care vor să
schimbe Evanghelia în interesul propriu. Cuvântul scris oferă o normă
sigură şi neschimbătoare pe baza căreia putem verifica mesajele transmise
oral în predici. In cartea Faptele apostolilor, bereenii sunt lăudaţi pentru
că acordau atenţie mesajelor orale şi totodată cercetau cu atenţie Scriptu-­
rile (Faptele 17:11).

Reciteste pasajul de astăzi. Sunt multe forţe care vor să ne abată de la adevăr. Gândeşte-te la modul în care te-ai schimbat de-a lungul timpului. Schimbările acestea au fost în directia ancorării treptate în adevăr sau în direcţia îndepărtării de el? În ce direcţie se îndreaptă viaţa ta?

Avem Încredere În Domnul (2 Tesaloniceni 3:1-5)

În lumea contemporană, oamenii râd de ideea că Satana ar fi o fiinţă
reală. Pentru ei, Satana este un personaj mitologic, un vestigiu al unei
epoci superstiţioase şi preştiinţifice. În opinia lor, binele şi răul nu sunt
decât consecinţele legii cauzei şi efectului; pentru alţii, binele şi răul nu
sunt decât nişte concepte culturale specifice anumitor timpuri şi locuri.

Totusi Biblia declară foarte clar că Satana este o fiintă reală. În anu-
mite părţi ale lumii, îi este uşor să se ascundă în spatele imaginii unui
diavol roşu încornorat sau chiar acceptă să fie astfel luat în derâdere. Cari­-
catura are în mare parte darul de a-i determina pe oameni să creadă că el
nu este real şi lucrul acesta îi convine.

2. Citeşte 2 Tesaloniceni 3:1-5. În ciuda tuturor piedici lor din calea credintei, Pavel are Încredere. Pe ce se bazează Încrederea lui? Cu ce condiţie putem să o avem şi noi? Luca 10:25-28; DeuteronomuI 8:1.

Pavel începe pasajul cu cererea ca tesalonicenii să se roage pentru ca
Evanghelia să se răspândească repede şi să fie onorată prin lucrarea lui.
De asemenea, el le cere să se roage ca să fie izbăviţi de oamenii răi (2 Tes.
3:2). Cererea aceasta ne lasă să înţelegem că are în minte anumiţi oameni
pe care destinatarii epistolei îi cunosc.

În continuare, Pavel recurge la un joc de cuvinte (2 Tes. 3:2,3). Nu
toţi oamenii au „credinţă” (nu cred în Dumnezeu şi nu Îi sunt loiali), dar
Domnul este „credincios” (demn de încredere, El este sursa credinţei şi a
loialităţii). Domnul este demn de încredere şi îi va păzi de cel rău, adică
de Satana. Vestea bună este că, deşi Satana este mai puternic decât noi,
Domnul este mai puternic decât el şi noi putem găsi adăpost şi putere în
Domnul.

În încheierea pasaj ului (vers. 4,5), Pavel îi apreciază încă o dată pe te-­
saloniceni şi înalţă o rugăciune pentru ei. El are încredere că ei fac şi că
vor continua să facă ceea ce el le-a cerut, în ciuda piedicilor puse de Satana
şi de oamenii prin care acesta lucrează. El se roagă ca Domnul să le în­
drepte inimile spre „dragostea lui Dumnezeu” şi spre „răbdarea lui Hristos”.

În ciuda multelor încercări şi suferinţe, epistolele lui Pavel sunt întotdeau­na pline de credinţă, speranţă şi încredere. Cum ne putem deprinde să fim plini de credinţă, speranţă şi încredere în pofida circumstanţelor adeseori dificile?

Scriptura şi tradiţia (2 Tesaloniceni 3:6-8)

În timpul vieţii lui Isus pe pământ, Noul Testament nu fusese scris
încă. Biblia pe care a folosit-o Isus era Vechiul Testament. Insă, încă
de la început, urmaşii Săi au ascultat de cuvintele rostite de EI (Matei
7:24-27). Cuvintele şi faptele Sale au continuat să se bucure de autori­-
tate în biserică în anii care au urmat (1 Tesaloniceni 4:15, Faptele 20:35,
1 Corinteni 11:23-26). Apoi, prin inspiraţia Duhului Sfânt, apostolii au
fost îndrumati să interpreteze corect cuvintele lui Isus şi semnificaţia fap­-
telor Lui (Ioan 15:26,27; 16:13-15). Înainte de trecerea la odihnă a primei
generaţii de creştini, scrierile apostolilor au ajuns pe aceeaşi treaptă cu
scrierile profeţilor din Vechiul Testament şi puteau purta denumirea de
„Scriptură” (2 Petru 3:2,16).

3. Ce include Pavel În conceptul de adevăr? 2 Tesaloniceni 3:6-8,14

Până la sosirea lui Pavel în Tesalonic, biserica primară considera
învătăturile lui Isus si învătăturile apostolilor ca autoritatea supremă.
Aceste învăţături mai purtau numele de tradiţie, denumire care nu avea
neapărat o conotaţie negativă; tradiţia putea însemna cuvintele şi faptele
lui Isus memorate de biserică şi, de asemenea, învăţăturile transmise de
apostoli prin viu grai şi prin scrierile lor. Tradiţia era pentru ei în mare
parte ceea ce este Scriptura astăzi pentru noi. Ea putea fi impusă şi trebuia
să fie ascultată.

Pentru tesaloniceni, tradiţia nu cuprindea doar epistolele lui Pavel. Ea
includea tot ce le spusese Pavel în perioada şederii sale în mijlocul lor şi,
în aceeasi măsură, faptele sale, pe care ei trebuiau să le imite. Faptul că
apostolul a muncit din greu pentru a se întreţine a fost o dovadă că ţinea
la tesaloniceni (1 Tesaloniceni 2:9) şi, mai mult decât atât, era o „tradiţie”
sau o „învăţătură” pe care el se aştepta ca ei să o aplice în viaţa lor.

Pavel nu a lenevit când a fost în mijlocul lor; el nu a mâncat pe degeaba
hrana lor. El a muncit „zi şi noapte” ca să nu fie povară pentru nimeni.
Orice om din Tesalonic care nu trăia astfel era în „neorânduiaIă.” Prin
urmare, potrivit definiţiei lui Pavel, oamenii care tr~iesc în neorânduiaIă
nu sunt doar aceia care tulbură biserica sau comumtatea, ci si acela care
nu urmează învăţăturile sau practicile apostolilor.

Textele acestea ne arată cât de importante erau pentru tesaloniceni faptele lui Pavel. Desi primise adevărul direct de la Domnul (Galateni 1 :1), el aducea mărturie atât prin cuvintele sale, cât şi prin viaţa şi faptele sale. Cât de bine reflectă viaţa noastră adevărurile pe care le-am primit?

Cine nu munceşte, nici să nu mănânce

4. Ce problemă deosebită exista În biserica din Tesalonic? 2 Tesaloniceni 3:9-12

În aceste versete, Pavel aplică la o anumită situaţie învăţăturile pe
care li le dăduse prin cuvânt şi faptă. Mai mulţi credincioşi trăiau în
neorânduială (vers. 6,11). EI a amintit problema în prima epistolă, iar aici
o abordează cu tact (1 Tesaloniceni 4:11,12; 5:14). De data aceasta însă
mustrările sale sunt mai aspre.

Ca apostol, Pavel ar fi putut să-i ceară bisericii un salariu, un adăpost
si hrană. Cu toate acestea, el a dat un exemplu personal, muncind „zi şi
noapte” ca să nu fie o povară pentru ei (1 Tesaloniceni 2:9). Aceasta este
o dovadă de dragoste. Dar, potrivit cu 2 Tesaloniceni 3:8, un alt motiv
pentru care a muncit „zi şi noapte” a fost acela de a crea un model de
crestin care se îngrijeşte, pe cât posibil, de propriile nevoi. Dacă nu le-ar
fi dat acest exemplu, unii ar fi replicat că învăţ~tura lui nu era clară. Pe
lângă exemplul personal, el le oferise şi sfaturi. In scurta perioadă în care
s-a aflat în mijlocul lor, le-a lăsat ca învăţătură zicala: „Cine nu vrea să
lucreze nici să nu mănânce” (2 Tes. 3:10).

În acest pasaj, Pavel nu critică eforturile credincioşilor de a-i ajuta pe
cei în nevoie, pe cei care nu se pot întreţine singuri. De altfel, Isus Insusi
ne-a lăsat un exemplu impresionant de compasiune faţă de oamenii care,
din diferite cauze, sunt neputincioşi sau singuri.

Pavel adresează aceste cuvinte unui grup de membri ai bisericii
care aleseseră să lenevească. Ei nu lucrau nimic şi îi încurcau şi pe alţii
(2 Tes. 3:11). La fel ca filosofii populari din lumea antică, ei preferau viaţa
comodă, si nu munca. Probabil că îşi petreceau timpul discutând despre
subiecte teologice sau criticând comportamentul altora. Pavel îi sfătuieşte
„în Domnul nostru Isus Hristos” să urmeze exemplul său şi să-şi câştige
dreptul de a lua cuvântul prin faptul că îşi câştigă singuri existenţa (3:12).

Cât de interesant că atât de timpuriu în istoria bisericii Pavel a trebuit
să se confrunte cu atât de multe probleme apărute printre membri! Ce ne
spune aceasta (şi îndeosebi membrilor veniţi de curând la credinţă) vizavi de
asteptarea ca bisericile noastre să fie pline cu oameni sfinţi? Ce putem face
personal pentru a exercita o influenţă pozitivă în biserica locală, în ciuda de­
fecte/or şi slăbiciunilor pe care le aveau?

Dragoste şi fermitate (2 Tesaloniceni 3:13-15)

5. Potrivit cu Matei 18:15-17, care trebuie să fie atitudinea bisericii faţă de o persoană care şi-a pierdut calitatea de membru?

Aplicarea măsurilor disciplinare În biserică este o problemă dificilă.

De regulă, cel indisciplinat este fratele, mama, fiul sau prietenul cel mai
bun al altui membru. Unii membri preferă să nu disciplineze niciodată
pe nimeni, alţii preferă să fie date sancţiuni aspre. Cum poate biserica să
deosebească voia lui Dumnezeu de interesele şi preferinţele personale?

Matei 18 ne propune un proces simplu şi clar. Primul pas este discuţia
personală dintre cel greşit şi cel căruia i s-a greşit. Scopul ei trebuie să fie
iertarea, ori de câte ori lucrul acesta e posibil (Mat. 18:21-35). Pasul al
doilea este ca cel căruia i s-a greşit să meargă la cel care a greşit împreună
cu unul sau doi membri, astfel încât cele discutate să fie foarte clare pen­
tru ambele părţi. Numai după aceea se poate trece la convocarea unei
adunări administrative. Dacă nu răspunde la apelul plenului bisericii, cel
care a gresit trebuie privit „ca un păgân şi ca un vameş” (Mat. 18:17). Dar
ce înseam~ă a privi pe cineva ca pe un păgân şi ca pe un vameş? Sunt două
posibilităţi. Pe de o parte, Isus i-ar fi putut cere bisericii să-I ocolească pe
cel greşit aşa cum erau ocoliţi păgânii şi vameşii în societate a de atunci. Pe
de altă parte, este posibilitatea de a-l trata pe cel exclus aşa cum i-a tratat
Isus pe păgâni şi pe vameşi (cu compasiune şi iertare).

6. Ce are Pavel de spus despre disciplina bisericii? 2 Tesaloniceni 3:13-15

Aplicarea corectă a pasajelor din Matei 18 şi 2 Tesaloniceni 3 la viaţa
actuală nu e ceva usor. Nu există doi oameni identici, nici două situaţii
identice. Uneori, iertarea înmoaie inima celui greşit şi îl înduplecă să se
împace cu biserica. Alteori, inima lui împietrită nu va răspunde decât la o
dragoste care dă dovadă de suficientă fermitate pentru a aplica sancţiunea.
Iată de ce Conferinta Generală nu exclude niciun membru. Acest proces
delicat este cel mai bine îndeplinit de biserica locală, acolo unde cel greşit
este bine cunoscut.

Însă fermitatea nu înseamnă abuz. Cel supus disciplinei trebuie privit
în continuare ca un membru al familiei. Biserica trebuie să fie conştientă
că el este un frate „pentru care a murit Hristos” (Rom. 14:15, 1 Cor. 8:11).

Ce experiente ai avut în ceea ce priveste disciplina bisericii? Cum poate biserica să păstreze o atitudine echilibrată şi să evite conflictul şi tolerarea greşelii?

Studiu suplimentar

„Credincioşii tesaloniceni erau foarte mult tulburaţi de oamenii
care veneau printre ei cu idei şi Învăţături fanatice. [ … ] Biserica fusese
organizată cum trebuie şi fuseseră rânduiţi slujbaşi ca să servească drept
slujitori ai Evangheliei şi diaconi. Însă erau unii incăpăţânaţi şi impul-­
sivi, care refuzau să se supună celor ce deţineau poziţii de autoritate În
biserică.” – Ellen G. White, Faptele apostolilor, pag. 261

„În timpul activităţii sale În Tesalonic, Pavel nu a depins în totul nu­
mai de câştigul de pe urma muncii sale. [ … ] (Filip. 4,16). Cu toate că
primise acest ajutor, el avea mare grijă să le dea tesalonicenilor o pildă de
hărnicie, pentru ca nimeni să nu-l poată Învinui pe nedrept de lăcomie şi
pentru ca cei care aveau vederi fanatice cu privire la munca manuală să
primească o mustrare practică.” – Ibidem, pag. 348, 349

„Obiceiul de a-i susţine pe cei leneşi prin daruri personale sau din banii
bisericii îi Încurajează în obiceiurile păcătoase, iar metoda aceasta trebuie
evitată cu mare atenţie. Orice bărbat, femeie şi copil ar trebui să înveţe
să facă o muncă practică şi utilă. Toţi trebuie să Înveţe o meserie. Poate
că vor învăţa să facă corturi sau poate că vor învăţa alte meserii, dar toţi
trebuie învătati să-si folosească membrele corpului într-un anumit scop,
iar Dumnezeu este pregătit şi dispus să dezvolte capacitatea de adaptare
a acelora care se deprind să fie harnici.” – Comentariile Ellen White în
CBAZŞ, vol. 7, pag. 912

Întrebări pentru discuţie

1. Cum poate biserica să menţină echilibrul între adevărurile confirma te
în trecut si ascultarea de lumina mai mare descoperită acum? Cum
putem şti dacă lumina „nouă” nu este o amăgire?

2. Cum să ne purtăm cu membrii dezordonaţi şi dificili care par să fie tot
timpul nemulţumiţi de ceva? Dar cu cei care îşi exprimă îngrijorarea
faţă de nişte probleme reale?

3. Sintetizează mesajul transmis de Pavel tesalonicenilor prin aceste două
epistole, astfel încât el să fie relevant pentru situaţia din biserica ta.

Rezumat: Cele două epistole ale lui Pavel către tesaloniceni ne-au
învăţat foarte multe despre cum să existăm ca biserică într-un mediu difi­
cil. Oricât de diferit ar fi contextul în care a trăit Pavel faţă de contextul
actual, principiile sale sunt neschimbătoare şi eterne pentru că sunt inspi­
rate de Domnul Însuşi.