Eben-Ezer Madrid | Izvorul de viaţă

Izvorul de viaţă

STUDIUL 9 » 23 – 29 NOIEMBRIE

De memorat: „Isus i-a zis: „Eu sunt Calea, Adevărul și Viața. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.” (Ioan 14:6).

Play / pause

0:00

volume

Izvorul de viaţă

Sabat după-amiază

În Evanghelia după Ioan, când a fost întrebat cine este, Domnul Isus a răspuns cu termenul care desemnează Dumnezeirea. „Eu sunt” era o trimitere categorică la Domnul Însuși care i Se arătase lui Moise în rugul aprins. „Eu sunt Cel ce sunt”, i-a spus Dumnezeu lui Moise (Exodul 3:14). Și același Dumnezeu, acel „Eu sunt”, „S-a făcut trup și a locuit printre noi […]. Și noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl” (Ioan 1:14).

Tema „Eu sunt” apare în întreaga Evanghelie după Ioan – Eu sunt Lumina lumii, Pâinea vieții, Poarta sau Ușa oilor, Păstorul cel bun și adevărata Viță.

Săptămâna aceasta continuăm studiul asupra revelației lui Dumnezeu așa cum apare în Ioan. Vom explora mai pe larg și cealaltă latură a lucrurilor, și anume că, în ciuda dovezilor puternice că Isus era Mesia, unii L-au respins. Vom studia această idee din două motive: să evităm greșeala lor și să-i ajutăm și pe alții să nu o repete.

Duminică, 24 noiembrie

În El era viaţa

În Ioan 1:1, apostolul declară clar că Isus este Dumnezeu, Fiul divin. În consecință, viața menționată în Ioan 1:4 – „În El era viața, și viața era lumina oamenilor” – trebuie să fie viața divină, existența nederivată și autonomă. Pentru că El are viața în sine poate să Își dea viața și să o ia iarăși (Ioan 10:17). El poate da viața oricui dorește (Ioan 5:21; compară cu 14:19).

Acest termen, „viață” (zoē), apare de 36 de ori în Evanghelia după Ioan, reprezentând aproximativ un sfert din utilizările din Noul Testament. În Ioan 1:4,5, pe lângă referirea la sursa vieții de pe planeta noastră, cuvântul este legat și de salvare. În restul Evangheliei după Ioan, această noțiune, viața (zoē), este cel mai adesea exprimată ca viața veșnică, făgăduința mântuirii (vezi Ioan 3:15,16,36; 4:14,36; 6:27,40,47,54,68; 10:27,28). Prin urmare, Cel care a dat viața la creație este Același care îi aduce salvarea, adică viața veșnică, unei lumi pierdute.

1. De ce a venit Isus pe acest pământ? Ioan 1:29; 3:16; 6:40; 10:10; 12:27

„Și, după cum a înălțat Moise șarpele în pustie, tot așa trebuie să fie înălțat și Fiul omului, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică” (Ioan 3:14,15).

La fel cum șarpele de aramă a luat locul israeliților care fuseseră mușcați de șarpe, și Isus ne-a luat nouă locul, celor care am fost loviți de păcat. El a luat pedeapsa care era a noastră pentru ca noi să avem viața care era a Lui.

Hristos dorește de asemenea ca noi să avem viața și să o avem din belșug (Ioan 10:10). Astfel, „tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu; născuți nu din sânge, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu” (Ioan 1:12,13).

Hristos a venit să ni-L descopere pe Tatăl. Căci „nimeni n-a văzut vreodată pe Dumnezeu; singurul Lui Fiu, care este în sânul Tatălui, Acela L-a făcut cunoscut” (Ioan 1:18). Văzând caracterul lui Isus, putem vedea caracterul Tatălui.

Ce aflăm din viaţa lui Isus despre caracterul Tatălui? De ce este această revelaţie o veste atât de bună?

Luni, 25 noiembrie

Cuvintele vieţii veșnice

2. Citește Ioan 6:61-68. Când Isus i-a întrebat pe ucenici dacă Îl vor părăsi, care a fost semnificaţia răspunsului lui Petru?

Cuvintele lui Petru despre „viața veșnică” sunt legate de o temă care apare în întreaga Evanghelie după Ioan. Un număr mare de expresii privitoare la viața veșnică apar în Ioan 6, în contextul hrănirii celor cinci mii (Ioan 6:27,40,47,54,68). Isus spune că El este Pâinea vieții (Ioan 6:35), însemnând că viața, moartea și învierea Sa sunt sursa salvării veșnice.

Expresia „viața veșnică” sau un echivalent apare de cel puțin 17 ori în Evanghelia după Ioan. Acest termen nu face referire la o existență în spirit sau la faptul de a deveni parte dintr-o ființă eternă ori la vreun alt concept eteric. În schimb, face referire la puterea care poate schimba viața oricărui om, care poate aduce salvare și sens existenței noastre din prezent, dar se referă și la viața fără sfârșit după ce Domnul nostru Se va întoarce. La fel cum Domnul Isus S-a făcut trup, și învierea despre care vorbește Mântuitorul are loc în timp și spațiu, într-un trup fizic. Este o revenire la viață, o refacere a vieții pe care am avut-o cândva în Eden.

3. Cum primim viaţa veșnică? Ioan 3:15,16; 5:24; 6:40,47; 8:31; 12:46; 20:31

Numai prin credință ajungem la convingerea că Isus a venit să trăiască și să moară în locul nostru. Această credință ne este dată ca dar, dar trebuie să alegem în mod conștient să ne predăm lui Isus, să ne pocăim și să cerem sângele Lui pentru iertarea și eliminarea păcatului.

Când Isus îl întreabă pe Petru dacă și el avea să plece, răspunsul lui Petru: „Doamne, […] la cine să ne ducem? Tu ai cuvintele vieții veșnice” (Ioan 6:68), surprinde esența mântuirii și a modului în care o obținem. Nu vine din filozofie, istorie, știință – toate discipline omenești. Vine de la Hristos, Cel care – având viața veșnică în sine – o oferă fără plată tuturor celor care, răspunzând Duhului Sfânt, o vor accepta.

Ce impact are perspectiva vieţii veșnice asupra modului în care ne percepem viaţa temporară de aici?

Marţi, 26 noiembrie

Credinţa și nașterea din nou

4. Citește Ioan 1:12,13. Care sunt pașii descriși aici pentru a deveni creștin?

Ioan și-a scris evanghelia pentru ca noi să credem în Domnul Isus și, crezând, să avem viața veșnică în Numele Lui (Ioan 20:31). În Ioan 1:12,13 acest proces este descris în doi pași. În primul rând, Îl primim, adică vom crede în El. În al doilea rând, El ne dă autoritatea sau puterea de a deveni copiii lui Dumnezeu, element descris în versetul 13 drept naștere din Dumnezeu. Prin urmare, există un aspect uman și unul divin în procesul devenirii unui creștin. Trebuie să acționăm prin credință, să Îl primim, să fim deschiși la lumină, dar El este cel care regenerează inima.

De fapt, credința în sine este un dar de la Dumnezeu care vine în urma auzirii Cuvântului Său (Romani 10:17). „Pentru a putea avea o credință autentică, persistentă în Hristos, trebuie să-L cunoaștem așa cum este prezentat în Cuvânt” (Ellen G. White, Principiile fundamentale ale educației creștine, p. 433). „Duhul care acționează asupra minții omenești și o luminează, creează credința în Dumnezeu” (Comentarii Ellen G. White, Comentariul Biblic Adventist, vol. 7, p. 940).

Cei care cred în Isus și Îl acceptă ca Mesia primesc viața veșnică. Ioan pune accentul și pe faptul de a accepta sau a crede cuvintele rostite de Isus (Ioan 5:24,38,47). Rolul Duhului Sfânt este acela de a aduce convingerea (Ioan 16:7,8; compară cu Romani 8:16).

5. Citește Romani 8:16. Ce principiu despre mântuire găsim aici?

Credința, credința biblică bazată pe lucrarea Duhului Sfânt în inima noastră, stă la baza convingerii noastre. „Credința este […] marea binecuvântare – ochiul care vede, urechea care aude” (Ellen G. White, În locurile cerești, p. 104). Conform abordării umaniste a credinței, trebuie să găsim o bază, criteriile credinței, și apoi să credem. În schimb, conform abordării biblice, credința este baza, un dar de la Dumnezeu (Efeseni 2:8; 1 Corinteni 1:17-24; 2:1-6). Începem cu temelia credinței și apoi, de acolo, creștem în înțelegere și har.

Dacă te-ar întreba cineva pe ce se bazează credinţa ta, cum ai răspunde?

Miercuri, 27 noiembrie

Respingerea izvorului de viaţă

Unele dintre cele mai triste pasaje din întreaga Scriptură apar în Evanghelia după Ioan. „Lumina luminează în întuneric, și întunericul n‑a biruit-o. […] [Lumina] era în lume, și lumea a fost făcută prin El, dar lumea nu L-a cunoscut. A venit la ai Săi, și ai Săi nu L-au primit” (Ioan 1:5,10 ,11). „Eu sunt” a fost respins de mulți din poporul Său.

Nu este de mirare că Pavel avertizează mai târziu: „Să nu vă părăsiți dar încrederea voastră” (Evrei 10:35). După cum am văzut în repetate rânduri, Hristos a fost respins pentru că oamenii nu I-au acceptat Cuvântul.

„Modul contemporan umanist de gândire începe cu îndoiala. Oamenii pun totul la îndoială pentru a stabili care este adevărul. Ceea ce supraviețuiește focului interogatoriului este acceptat drept o cunoaștere trainică, ceva pe care să îți bazezi convingerea. Unii aplică aceeași metodă Bibliei, punând totul la îndoială din perspectivă științifică, istorică, psihologică, filozofică, arheologică sau geologică pentru a determina ce anume este adevărat în Biblie. Metoda în sine pornește de la îndoială și se bazează pe îndoiala cu privire la veridicitatea Scripturii. Hristos a întrebat: «Când va veni Fiul omului, va găsi El credință pe pământ?» (Luca 18:8)” (E. Edward Zinke și Roland Hegstad, The Certainty of the Second Coming, 2000, p. 96).

6. Citește Numeri 13:23-33. În ce a constat deosebirea dintre cele două rapoarte prezentate la întoarcerea din Canaan?

Păcatul evreilor când s-au aflat la Cades-Barnea a fost că s-au îndoit de cuvântul lui Dumnezeu. Dumnezeu le ceruse să urce și să cucerească țara. Au fost trimiși 12 spioni în Canaan să cerceteze țara. S-au întors cu două rapoarte. Cei mai mulți au prezentat un raport negativ: „Sunt uriași în țară, cetăți fortificate, arme pe care nu le-am mai văzut vreodată și armate bine pregătite. În schimb, noi am fost sclavi în Egipt și avem puțină experiență militară.” Zece iscoade au votat împotrivă, pe baza dovezilor copleșitoare din punct de vedere omenesc. Două iscoade au votat pentru, pe baza credinței lor în puterea copleșitoare a cuvântului lui Dumnezeu.

Cum evităm să facem aceeași greșeală? În același timp, cum putem evita și încumetarea, adică să facem ceva nesăbuit crezând că facem voia lui Dumnezeu?

Joi, 28 noiembrie

Condamnarea

„Oricine crede în El nu este judecat, dar cine nu crede a și fost judecat, pentru că n-a crezut în Numele singurului Fiu al lui Dumnezeu. […] Căci oricine face răul urăște lumina și nu vine la lumină, ca să nu i se vădească faptele. Dar cine lucrează după adevăr vine la lumină” (Ioan 3:18-21 ; compară cu Ioan 1:10).

7. De ce vin oamenii la judecată? Ioan 3:18,36; 5:24,38; 8:24; 12:47

Respingerea lui Isus Hristos, Lumina lumii, ne predispune la îndoială și la ispitele diavolului. Înseamnă să ne întoarcem de la lumină la întuneric.

Evei i-a fost dată lumina cu privire la cum să se raporteze la pomul din centrul grădinii. Satana a ispitit-o să pună lumina la îndoială. Ea a pus la încercare cuvântul lui Dumnezeu crezând că un Dumnezeu al iubirii nu avea să distrugă făpturile pe care le-a creat. Totodată, s-a bazat pe informațiile primite prin simțurile ei. Șarpele a mâncat fructul și acum poate vorbi. Poate că șarpele are dreptate. Dacă mănânc din fruct, s-ar putea să devin ca Dumnezeu. Înșelată, a întors spatele luminii. Iar soțul ei a ales aceeași cale.

8. Citește Matei 4:1-4. Ce principii a folosit Hristos în pustiul ispitirii pentru a combate amăgirile lui Satana?

Hristos a avut la dispoziție același instrument umanist de gândire folosit de Adam și de Eva, de antediluvieni și de poporul Israel la Cades-Barnea. S-ar fi putut întreba de ce un Dumnezeu al iubirii Și-ar fi lăsat Fiul în pustiu 40 de zile și 40 de nopți fără mâncare și fără protecție. Ar fi putut, de asemenea, să hotărască să Își demonstreze filiația divină și să transforme pietrele în pâine. În schimb, Isus a răspuns prin Cuvântul lui Dumnezeu. El opera la nivelul lucrurilor cerești, nu la cel al tiparelor pământești de gândire. Cât de ușor ar fi putut găsi explicații raționale care să Îl conducă la o decizie greșită, lucru pe care mulți oameni, chiar și oameni ai credinței, îl fac adesea!

Vineri, 29 noiembrie

Un gând de încheiere

Suplimentar: Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii/Viaţa lui Iisus, cap. 1, 66

„Umilindu-Se pentru a lua asupra Sa natura umană, Hristos a dovedit un caracter opus caracterului lui Satana. Dar El a coborât și mai jos pe calea umilinței. «La înfățișare a fost găsit ca un om, S-a smerit și S-a făcut ascultător până la moarte, și încă moarte de cruce» (Filipeni 2:8). După cum marele-preot punea la o parte strălucitoarele sale veșminte preoțești și slujea în îmbrăcămintea de pânză albă a preotului obișnuit, tot așa și Hristos a luat înfățișare de slugă și a adus jertfa, El Însuși preotul și tot El și jertfa. «Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea a căzut peste El» (Isaia 53:5).

Hristos a fost tratat așa cum meritam noi, pentru ca noi să putem fi tratați așa cum merita El. A fost condamnat pentru păcatele noastre, la care El n-a contribuit cu nimic, pentru ca noi să putem fi îndreptățiți prin neprihănirea Lui, la care noi n-am contribuit cu nimic. El a suferit moartea care era a noastră, ca noi să putem primi viața care era a Lui. «Prin rănile Lui suntem tămăduiți»” (Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii/Viața lui Iisus, p. 25).