Mulţi membri ai bisericii se plâng de faptul că, după ce participă la cursuri de specializare, nu sunt încurajaţi de biserica de acasă să se implice în lucrarea de mărturie şi evanghelizare. Ca urmare, multe biserici care nu sunt foarte active în lucrarea de mărturie şi evanghelizare nu ştiu care sunt persoanele bine instruite din mijlocul lor. Ocazional, unii îsi oferă servi­ ciile, dar mulţi alţii trag concluzia că nu este nevoie de ei sau că nu sunt doriţi.

Metoda cea mai de succes de îndepărtare a membrilor din orice activitate a bisericii este aceea de a le refuza implicarea în domeniile în care ei sunt pregătiţi să lucreze. Responsabilitatea fiecărei biserici locale este aceea de a descoperi unde şi în cel fel poate contribui fiecare membru la lucrare. Toţi cei dispuşi să se implice au asigurat un loc. Secretul este să găsească acel loc!

Săptămâna aceasta, vom studia despre trimiterea planificată a lucră­torilor Evangheliei şi despre modalităţile în care implicarea maximă a membrilor contribuie la armonia generală a bisericii şi la creşterea spiri­tuală şi numerică.

Împărţirea responsabilităţi lor

Mulţi conducători consacraţi ai bisericii şi-au pierdut sau cel puţin şi-au diminuat eficienţa din cauză că nu au fost dispuşi să împartă cu alţii povara slujirii. Problema aceasta nu a apărut în secolul vitezei în care trăim. Până şi Moise, marele conducător din Vechiul Testament, a avut nevoie de aju­tor pentru a înţelege valoarea conducerii delegative. Putem învăţa multe din experienţa sa şi din sfatul bun pe care l-a primit de la socrul său, Ietro.

1. Citeşte cu atenţie Exodul 18:13-26. Ce sfat i-a dat Ietro lui Moise?

Nu ştim cât ar fi rezistat Moise cu programul nerealist de lucru pe care şi-I stabilise! Şi nu putem şti nici în ce măsură era conştient de faptul că avea oameni capabili să-I ajute. Însă textul ne descoperă clar că existau mulţi astfel de oameni capabili şi dispuşi să ajute. Moise trebuia să ac­cepte implicarea lor, delegându-Ie sau transferându-Ie anumite sarcini de conducere.

Dintre răspunderile pe care conducătorii bisericii trebuie să fie dispuşi să le împartă cu alţii fac parte şi cele legate de lucrarea de mărturie şi evanghelizare. Principiile împărţirii planificate şi corespunzătoare a res­ponsabilităţii pe care le desprindem din experienţa lui Moise sunt nespus de valoroase.

2.De ce este important faptul că Moise a ales oameni care îndeplineau anumite criterii şi faptul că le-a încredinţat diferite grade de respon­abilitate? Ivers. 21, 25) Cum putem aplica aceste principii la strategiile de evanghelizare din bisericile de astăzi?

Probabil că reticenţa lui Moise de a-şi împărţi responsabilităţile cu alţii s-a datorat naturii preponderent spirituale a misiunii sale de a vorbi pen­tru Dumnezeu. Şi noi simţim responsabilitatea imensă pe care o avem de
a le vorbi oamenilor despre Dumnezeu şi de a vorbi pentru El. Lucrarea aceasta este foarte serioasă. Noi suntem conştienţi că este în joc viaţa veşnică a oamenilor. Faptul acesta ar trebui să ne determine să fim atenţi cum procedăm şi să fim mereu dispuşi să-i implicăm pe toţi în lucrare.

Reciteste Exodul 18:20,21. După cum observăm, conducătorii nou-aleşi ur­mau să judece poporul tot timpul. Şi noi trebuie să fim pregătiţi tot timpul să dăm socoteală oricui de nădejdea care este în noi.

Curajul de a risca

Membrii Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea au un potenţial imens pentru slujire. Mulţi sunt entuziasmaţi de ideea de a participa la strategiile de evanghelizare ale bisericii, dar, uneori, conducătorii manifestă reticenţă în a-i accepta. Pe lângă ideea că numai specialiştii pot participa, mai există şi teama că membrii bisericii ar putea să facă sau să spună ceva greşit, determinându-i astfel pe oameni să-L respingă pe Isus şi biserica Sa.

Din nefericire, această opoziţie faţă de implicarea membrilor este atât de înrădăcinată, încât sunt refuzaţi chiar şi acei membri ai bisericii care au fost instruiţi pentru lucrare. Duhul Sfânt şi binecuvântările pe care El le aduce nu sunt doar pentru conducători, ci pentru toţi cei dispuşi să se pre­dea Domnului cu credinţă şi supunere, pentru toţi cei dispuşi să renunţe la ei înşişi şi să lucreze pentru mântuire a altora.

3.Ce principii prezentate de Domnul în Matei 7:17,18 ar trebui să alunge temerile conducătorilor îngrijoraţi? Cum putem face distincţia între roade? Cum ar trebui să procedeze conducătorii bisericii? Cum putem face acest lucru fără a-i judeca pe alţii?

Dacă orice pom bun face roade bune, atunci conducătorii bisericii ar trebui să se dedice cultivării pomilor buni! Ca în toate celelalte aspecte legate de răspunsul nostru la chemarea Evangheliei, mai întâi trebuie să fim ai lui Isus şi numai după aceea vom reuşi să facem ceva pentru El. Dacă acordăm atenţia necesară lucrării de a-i conduce pe oameni la o relaţie valoroasă şi tot mai profundă cu Isus, Duhul Sfânt va avea grijă ca ei să aducă roade bune. Partea noastră este să-i conducem, să-i învăţăm şi să-i instruim. Partea lui Dumnezeu este să le binecuvânteze lucrarea. Trebuie
să avem încredere în ei şi în Dumnezeu.

Dacă acordăm atenţia necesară creşterii lor spirituale şi deprinderilor lor practice, atunci putem avea în­ credere că ei vor aduce roade bune pentru succesul lucrării. Bineînţeles că
există un oarecare risc în funcţie de lucrarea desfăşurată şi de nivelul de instruire, dar nu trebuie să uităm că până si ucenicii, care au primit instru­ire de la cel mai mare Învăţător al tuturor’ timpurilor, nu au câştigat toate
sufletele pentru care au lucrat.

Ai avut vreodată simtământul că darurile si talentele tale nu sunt apreci­ate? Care ar putea fi ca~za? Cercetează-te şi incearcă să afli dacă nu cumva cauza eşti chiar tu şi atitudinea ta (mândrie etc.) şi nu altcineva?

Lucrători potriviţi la locul potrivit

Când oamenii sunt interesaţi să afle mai mult despre Dumnezeu şi de­spre biserica Sa, trebuie să-i alegem cu grijă pe cei care vor lucra cu ei. Trăim într-o societate multiculturală şi ar fi bine ca lucrătorul ales să aibă aceeaşi naţionalitate şi limbă (şi poate chiar vârstă) ca persoanele interesate. E bine să ţinem cont de maturitate a spirituală a lucrătorului, de cunoştinţele lui biblice, de deprinderi le lui de comunicare, de experienţa rnântuirii pe care a trăit-o. Lucrătorii alesi trebuie să fie potriviti pentru cei cu care lucrează.

În acest domeniu, nu este valabil principiul “o singură măsură se po­triveşte tuturor”. Deşi viaţa şi călătoria spirituală a fiecărui om sunt unice, există totuşi asemănări între experienţele oamenilor şi trebuie să căutăm să
potrivim, pe cât posibil, experienţa lucrătorului cu cea a persoanei interesate.

4.Ce sarcini sunt enumerate În Faptele 6:1-8? Care au fost rezultatele când au fost aleşi lucrători potriviţi pentru aceste sarcini?

Observaţi paşii urmaţi: problema a fost prezentată ucenicilor; ei le-au cerut credincioşilor să găsească şapte bărbaţi care să se ocupe de această problemă; credincioşii au venit la ucenici cu cei aleşi; ucenicii i-au întărit prin punerea mâinilor. Iar numărul ucenicilor a crescut rapid.

Deşi Ştefan şi ceilalţi şase urmau “să slujească la mese”, calificarea lor nu pare a fi doar aceea de a avea capacitatea să strângă şi să împartă alimente. Credincioşii au căutat oameni plini de Duhul Sfânt, întrucât lucrarea lor pentru evreii vorbitori de limbă greacă era tot o lucrare de mărturie şi evanghelizare. Astfel, vedem că însărcinarea acestor noi aleşi era crucială pentru lucrarea bisericii primare, deoarece ei îi eliberau de această sarcină pe evangheliştii din linia întâi şi totodată susţineau în mod activ lucrarea lor (vezi vers. 8). Putem afirma şi de data aceasta că, indife­rent de activităţile în care se implică membrii bisericii, implicarea lor va contribui la eforturile bisericii pentru lucrarea de mărturie şi evangheli­zare şi le va susţine în mod direct sau indirect.

Talentele înnăscute, darurile spirituale şi instruirea specifică sunt im­portante pentru ca lucrarea bisericii să aibă succes, dar atitudinea per­sonală este şi mai importantă. Observăm că în Faptele 16:1-5 şi Faptele
4:36,37, atitudinea lui Timotei şi a lui Barnaba a fost aceea de a face tot ce era necesar pentru a susţine lucrarea Evangheliei. Barnaba şi-a donat bunurile personale, iar Timotei s-a supus ritualului circumciziei pentru a nu-i supăra pe unii iudei. Lecţiile pe care le putem desprinde de aici sunt evidente.

Creşterea spirituală prin implicarea În lucrare

Creşterea spirituală are loc numai atâta timp cât rămânem în legătură cu Isus. Ea nu apare automat, în urma unor activităţi, chiar dacă este vorba de evanghelizare. Biserica nu poate să-i “programeze” pe mem­bri să crească spiritual. Dar legătura lor cu Domnul devine mai strânsă şi mai statornică dacă răspund la chemarea Sa de a fi ucenici. Participa­rea noastră la lucrarea de evanghelizare nu ar trebui să fie motivată doar de dorinţa de a creşte spiritual. Însă, când este motivată de dragostea autentică faţă de cei pierduţi, lucrarea aceasta aduce multe binecuvântări spirituale tuturor celor implicaţi.

5.Citeşte Ioan 7:17. Ce ne spune acest verset despre Împlinirea voinţei lui Dumnezeu şi despre intensificarea creşterii spirituale?

Cum putem şti dacă o învăţătură este adevărată sau nu? Domnul Isus oferă un criteriu clar: cei care sunt dispuşi să facă voia lui Dumnezeu pot şti dacă o învăţătură este sau nu de la Dumnezeu. Şi aceasta pentru că noi creştem spiritual numai dacă păstrăm relaţia cu El. Isus spune că aceia care trăiesc adevărul biblic primit vor primi o lumină mai mare.

Există o relaţie strânsă între auzirea şi împlinirea adevărului (Apoc. 1:3). Cei care fac voia lui Dumnezeu, atât cât o cunosc, vor primi bine­ cuvântarea unei vieţi creştine intense care, împreună cu rugăciunea şi studiul Bibliei, îi va ajuta să vadă adevăruri mai mari şi să crească spiritual.

6.Care este răsplata spirituală a secerătorului? Cum este părtăşia spiri­tuală de care se bucură semănătorul şi secerătorul? Ioan 4:36

Mulţi comentatori susţin că ucenicii culegeau roadele lucrării făcutede Ioan Botezătorul şi de Isus. Femeia din Samaria a semănat ea însăşi sământa Evangheliei printre concetătenii ei. Câtă bucurie trebuie să fi simţit ucenicii când a fost adunată recolta spirituală pentru Împărăţia lui Dumnezeu! Succesul obţinut prin colaborarea în lucrarea de mărturie şi evanghelizare creează o legătură între Dumnezeu şi noi şi între noi şi ceilalţi credincioşi. Când răspundem chemării Sale de a participa la lu­ crarea de câştigare de suflete, legătura aceasta, apropierea şi creşterea spirituală se consolidează ca urmare firească a alăturării noastre la “echi­pa” lui Dumnezeu.

Ai devenit mai puternic în credinţă ca urmare a mărturiei personale, chiar dacă nu ai avut întotdeauna succes? Cum este influenţată relaţia ta cu Domnul de lucrarea ta de mărturie?

Armonie prin implicare

Există un fenomen interesant, care s-ar putea numi “influenţă cir­culară”. Când membrii sunt convinşi să se implice în lucrare, este pro­movată armonia, care, la rândul ei, îi încurajează pe membri să se implice, iar implicarea promovează armonia. Aceasta este principiul “influenţei circulare”. Cum spune proverbul: “Cine trage la vâsle nu are timp să zgâl­ţâie barca!”

Cu ocazia organizării bisericii primare, au fost luate câteva decizii­ cheie care ar fi putut stârni conflicte majore. Totuşi credincioşii şi-au sub­ordonat preferinţele personale bunăstării lucrării Domnului.

7.Citeşte Faptele 1:15-26. Astăzi nu mai aruncăm sorţul. dar observăm că apostolii au urmărit ca persoanele alese să îndeplinească anumite criterii. Ce principii putem desprinde de aici?

Oriunde oamenii lucrează împreună, există şi posibilitatea apariţiei unui conflict. Diavolul se străduieste să îi facă ineficienti pe credinciosi. În acest sens, se va dovedi util studiul unui incident din biserica primară.

8.Cum a apărut conflictul de opinie dintre Pavel şi Barnaba? Care a fost urmarea şi ce putem învăţa de aici? Faptele 15:36-40

Într-o călătorie misionară anterioară, Ioan Marcu i-a părăsit pe Pavel şi pe ceilalţi şi s-a întors la Ierusalim. Din cauza acestui incident (Faptele 13:13), Pavel a refuzat să-I mai ia cu el într-o altă călătorie misionară. Însă
Barnaba considera că participarea lui Ioan Marcu avea să fie benefică atât pentru el, cât şi pentru lucrarea misionară. În consecinţă, Pavel l-a rugat pe Sila să meargă cu el, iar Barnaba a mers cu Ioan Marcu.

Nu a existat nicio divergenţă în ceea ce priveşte lucrarea misionară care trebuia făcută, ci, dimpotrivă, în loc să permită ca neînţelegerea dintre ei să aducă pagube misiunii, ei au ales să formeze două echipe de lucrători. Mai târziu, Pavel şi Ioan Marcu s-au reunit şi au avut succes împreună (2 Tim. 4:11), dar ei nu au permis ca divergenţele dintre ei să le prejudicieze lucrarea.

Te gândeşti la un frate sau la o soră de credinţă cu care ai o neînţelegere?De câtă umilintă, renuntare la sine si dispozitie de a ierta si de a întoarce si ceLălalt obraz ai nevoie ca să te impaci cu el/ea?

Aplicaţie

Stabilirea unui orar realist al activităţilor. După cum s-a menţionat în sectiune a de vineri a studiului de săptămâna trecută, este bine să începem cu planificarea activităţilor pe o perioadă de un an. În funcţie de activita­tea de mărturie şi evanghelizare aleasă, programul specific al activităţilor va depinde de metodele de lucru, de obiectivele propuse şi de priorităţi.

Există totuşi câteva principii generale:

1. Arata ce iti propui sa obtii in urma acestor douasprezece luni de activitate. Mentioneaza care este dorinta ta cu privire la oameni si la formarea de ucenici si nu doar aducerea la indeplinire a unor programe.

2.Alcătuieşte un plan general al activităţilor, dar să nu fie prea sumar. Ar trebui să cuprindă cursurile principale de instruire, perioadele când se vor desfăşura programele şi data evaluărilor.

3.În dreptul fiecărei etape principale a programului, notează persoanele
sau echipele responsabile pentru activităţile respective.

4.Arată ce loc au strategiile activităţii alese de tine în programul gene­ral de mărturie şi evanghelizare al bisericii. Precizează care strategii ale bisericii susţin strategia voastră şi cum va susţine strategia voastră strategiile bisericii. În felul acesta, nu vei uita că faci parte dintr-o echipă mai mare şi că e nevoie să colaborezi.

5.Gândeste-te în mod serios dacă programul tău va fi continuu sau dacă va fi reiuat în următorul an evanghelistic. În acest fel, vei stabili ce tipuri de cursuri continue vor trebui sustinute. Dacă ai ales un program aflat în derulare, atunci va trebui să stabileşti fiecare perioadă de evaluare.

Pentru discuţie

Următoarele citate ne arată că Dumnezeu are aşteptări de la fiecare cre­dincios si că i-a încredintat fiecăruia o lucrare. Ce crezi că asteaptă EI de la biserica ‘Sa în ce priveşte pregătirea pentru lucrare şi organizarea lucrării de
mărturie si de câştigare de suflete? Ce poate face biserica pentru a-i ajuta pe membri să înţeleagă aşteptările lui Dumnezeu? Cum poţi aplica la viaţa ta?

“Dumnezeu aşteaptă o slujire personală de la fiecare dintre aceia cărora El le-a încredintat o cunoastere a adevărului pentru acest timp. Nu toţi pot merge ca misi~nari în ţări străine, dar toţi pot fi misionari acasă, în familiile lor si între vecini.” (Ellen G. White, Mărturii, vol. 9, pag. 30)

“Domnul rânduieste ca fiecare dintre aceia care devin părtaşi ai harului Său să lucreze pentru alţii. Fiecare trebuie să răspundă pentru sine însuşi, zicând: «Iată-mă, trimite-mă!»” (Ellen G. White, Profeţi şi regi, pag. 222)

Este puţin probabil ca un om care nu are asigurarea mântuirii perso­
nale să fie capabil să conducă un alt om la o relaţie apropiată şi mântu­
itoare cu Isus (deşi mai sunt şi excepţii). Poate că va reuşi să îi convingă
pe altii să creadă anumite învătături biblice, anumite realităti si date bi­
blice.’ Astfel de convingeri şi dd credinţe îi pot determina pe’ u~ii să facă
schimbări semnificative în stilul lor de viaţă. Totuşi, întrucât faptele bune
pot fi făcute şi fără Isus Hristos, este imperios necesar ca orice instruire
pentru mărturie şi evanghelizare să cuprindă atât aspectul doctrinal, cât şi
pe cel spiritual. Pentru a fi buni evanghelişti, noi trebuie să avem o bună
cunoaştere şi o experienţă temeinică legată de “Evanghelia veşnică”. În
definitiv, tocmai Evanghelia aceasta aduce credinţă, mărturisire, conver­
tire, asigurare şi ucenicie.

Săptămâna aceasta, vom vedea că spiritualitatea şi arta de a pregăti oa­
menii pentru evanghelizare şi mărturie este într-adevăr un principiu biblic
şi trebuie să-i încurajăm pe oameni să facă din el o realitate în biserica
locală.

Nevoia de instruire

În Matei 9:37, Isus le-a spus ucenicilor că secerişul este mare, dar
lucrătorii sunt puţini. Astăzi, secerişul este infinit mai mare, iar lucrătorii
sunt încă relativ puţini. Există o mare nevoie de lucrători complet instruiţi
şi echipaţi. Deşi este întotdeauna valabil faptul că influenţa Duhului
Sfânt este factorul major care asigură succesul mărturiei personale şi al
evanghelizării, este totuşi important ca oamenii chemaţi de Dumnezeu
la slujire să urmeze cursuri de instruire şi de pregătire practică. Potrivit
cu Efeseni 4:11,12, trebuie depuse eforturi hotărâte de pregătire pentru
numeroasele şi variatele aspecte ale lucrării şi slujirii.

Dumnezeu a promis să-i binecuvânteze pe conducători cu anumite
daruri care să-i ajute să slujească în calitate de conducători şi instructori
pentru lucrare. Totuşi trebuie subliniat că evangheliştii, pastorii şi instruc­
torii care fac lucrarea singuri şi care nu îi pregătesc pe ceilalţi pentru slu­
jire nu respectă principiile Scripturii. Toţi cei ce oferă instruire pentru lu­
crarea de mărturie şi evanghelizare trebuie să ajungă la convingerea clară
că voia lui Dumnezeu este ca lumea să fie mântuită din păcat, că lucrarea
pe care El a încredinţat-o bisericii este aceea de a-i căuta pe cei pierduţi şi
că voia Sa este ca biserica Sa din lume să crească.

1.Care a fost prima poruncă a lui Isus consemnată În Evanghelii? Matei 4:19; Marcu 1:17.

Ce înseamnă porunca aceasta pentru noi astăzi, ca adventişti de ziua
a şaptea, care avem o anumită înţelegere asupra celor trei solii îngereşti?
Suntem noi activi în calitate de “pescari de oameni” sau, dimpotrivă, ne
ocupăm mai degrabă cu repararea “bărcilor” noastre?

Este interesant faptul că, în chemarea adresată ucenicilor, Isus nu le-a
cerut pur şi simplu să fie pescari de oameni. El nu a spus: “Veniţi după
Mine şi fiţi pescari de oameni”, ci “Veniţi după Mine şi vă voi face pes­
cari de oameni”. Chiar de la începutul uceniciei, ei au înţeles că urmau să
participe la o instruire importantă. Isus i-a chemat să intre într-un mediu
de învăţare în care să poată fi instruiţi pentru misiunea la care îi chemase.
Ei aveau să înveţe în principal prin observaţie şi din practică. Iar misiune a
mondială le-a fost încredintată de-abia după ce au învătat “pe teren” ce
trebuia făcut şi cum trebui~ făcut. În lipsa instruirii şi a’dezvoltării spiri­
tu ale personale corespunzătoare, sarcina de a duce Evanghelia în zona în
care locuim pare imposibilă.

Învăţarea prin observaţie

Cei care doresc să Îl slujească pe Domnul trebuie să ştie că există două
etape ale învăţării şi că prima o determină pe cealaltă: mai întâi învăţăm
cum să-L cunoaştem pe Isus, apoi învăţăm cum să le vorbim altora despre
El şi despre ce le oferă El tuturor oamenilor.

2.Citeşte despre hrănirea celor cinci mii (Matei 14:13-21; Marcu 6:30-44;
Luca 9:10-17; Ioan 6:1-14). Enumeră lucrurile pe care ucenicii au putut să
le observe cu acea ocazie si care le-au fost utile ulterior. În lucrarea lor.
Ce alte lucruri putem presupune că au mai observat? Citeşte şi comen­
tariile lui Ellen G. White din Hristos, Lumina lumii. pag. 364-371.

Cât de emoţionant trebuie să fi fost să Îl asculţi pe cel mai mare predi­
cator şi totodată să observi cum prezenta El Împărăţia lui Dumnezeu
(Luca 9:11) trezind, probabil, în fiecare inimă dorinţa de a fi acolo!

Principiul învătării prin observatie este potrivit pentru toti oamenii.

Învăţarea din cărţi sau prin ascult~rea lecţiilor trebuie să aibă la bază
învăţarea prin observaţie şi prin participare. Isus Şi-a dorit ca ucenicii lui
Ioan Botezătorul să înveţe din ceea ce observau.

3.Ce au observat ucenicii lui Ioan Botezătorul si ce Si-a dorit Isus ca ei
să-i transmită lui Ioan ca urmare a observatiilor lor? Ce lectii i-a invătat

EI atât pe Ioan. cât şi pe propriii ucenici? Matei 11:1-11′ .
Ioan Botezătorul declarase despre Isus că este Mielul lui Dumnezeu
care ridică păcatul lumii. Însă, după aceea, el a fost închis şi nu a mai avut
posibilitatea să predice, iar despre lucrarea lui Isus primea numai veşti
indirecte. Se pare că experienţa din închisoare a făcut ca în mintea lui
să apară unele îndoieli cu privire la Isus. Când apar îndoieli, ar trebui să
mergem la Isus, la fel ca Ioan. Isus i-a trimis pe ucenicii lui Ioan înapoi să-i
spună ce au auzit şi au văzut. Ioan s-a bucurat, dar nu ni se spune ce impact
a avut întâlnirea cu Isus asupra lucrării lor de mărturie şi evanghelizare.

Noi nu putem face minuni, aşa cum a făcut Domnul Isus. Dar, dacă sun­
tem dispusi să murim fată de noi însine si să trăim pentru altii, ce putem
face în sfe~a noastră de influenţă pentru a reflecta lucrarea împlinită de El pe
pământ?

Învăţarea din practică

Oricât ar citi un om despre sportul lui favorit şi oricâte întreceri ar
urmări, nu va deveni niciodată sportiv dacă nu-şi pune adidaşii şi nu iese
pe teren. Aceasta este exersarea, învăţarea din practică, şi fără ea omul nu
este pregătit pentru lucrarea respectivă. Acest adevăr este valabil si în ce
priveşte mărturia personală şi evanghelizarea. Unii spun că nu participă
la această lucrare, pentru că nu sunt pregătiţi. Ei trebuie să înţeleagă
că participarea activă este o parte vitală a pregătirii. Soluţia este un În­
ceput modest şi apoi progresul continuu, pas cu pas. Pe măsură ce Duhul
Sfânt ne conduce, abilităţile noastre se dezvoltă, dobândim experienţă şi
căpătăm încredere.

4.Cum i-a pregătit Domnul Isus pe ucenici şi cum i-a trimis În lucrare?

Chiar dacă astăzi situaţia este diferită. ce putem Învăţa din faptul că
această trimitere a făcut parte din instruirea lor? Matei 10:1-14

Până în acel moment, Domnul Isus îi învătase pe ucenici în clasă”
ca să spunem aşa. Dar El i-a scos şi “pe teren”, unde au învăţat văzând
metodele Sale. Apoi, după ce le-a dat putere să vindece bolnavii, să învie
morţii şi să scoată demoni (vers. 8), i-a trimis în lucrare singuri. Observă
totusi cât de multe învătături le-a dat când i-a trimis! El i-a învătat ce să
predice, ce minuni să fa~ă, ce să nu ia cu ei, la cine să găzduiască şi când
să părăsească un teren neroditor. Nu greşim dacă presupunem că ei au
primit şi alte învăţături cu acea ocazie. Numai prin această interacţiune cu
oamenii putem învăţa multe lecţii importante. Pasajul acesta este ilustrarea
perfectă a uceniciei la locul de muncă. Ei nu puteau să le slujească decât
oamenilor cu care intrau în contact. Să nu uităm niciodată lucrul acesta!

5.Ce asemănări există Între instrucţiunile date celor doisprezece si
instrucţiunile date celor şaptezeci? Ce principii putem extrage din
instrucţiunile Sale? Luca 10:1-11

Iniţial” Isus i-a trimis pe cei şaptezeci în locurile pe unde dorea să
treacă El Insusi imediat după aceea (vers. 1). El cunoştea problemele pe
care ucenicii şi ceilalţi misionari aveau să le întâmpine în zonele în care
aveau să vestească singuri Evanghelia după înălţarea Sa. Instrucţiunile pe
care li le-a dat ne indică faptul că El îi pregătea pentru ceea ce îi aştepta.

Câte pretexte reuşeşti să găseşti pentru a nu da mărturie despre credinta ta atunci când ti se iveste ocazia? ‘

Să învăţăm din eşecuri

Uneori nu reusim să atingem toate obiectivele stabilite pentru o evan­
ghelizare. Înseam~ă cumva că a fost un eşec total? Desigur că nu! În lu­
crarea de căutare a celor pierduţi vom cunoaşte atât succesul, cât şi în­
frângerea, indiferent de strategia folosită. Poate că am stabilit o ţintă prea
înaltă – poate că ne-am propus un număr prea mare de botezuri, o ţintă
nerealistă. Sau poate că activitatea aleasă a vizat mai degrabă semănarea
seminţei şi nu culegerea roadelor. Altfel spus, noi credeam că holda este
coaptă, când, de fapt, eram abia la semănat.

6.Cine înpearcă să zădărnicească eforturile noastre de a câştiga oameni
pentru Impărăţia lui Dumnezeu? Cum ne poate ajuta înţelegerea acestui
fapt să ne pregătim mai bine? 1 Petru 5:8

În eforturile noastre de a câştiga suflete întâmpinăm şi greutăţi – noi
avem un duşman care este foarte activ în instigarea oamenilor împotri­
va Evangheliei. Iar dacă ne desprindem din mâna Domnului, cel rău ne
poate crea probleme. Singura noastră apărare este să ne predăm cu totul
în mâna Celui Atotputernic în fiecare clipă a vieţii.

La fel ca Adam şi Eva în Eden, şi noi putem cădea în capcana de a
arunca vina asupra altora. Este una dintre metodele cele mai de succes
prin care Satana reuseste să aducă tulburare în poporul lui Dumnezeu.
În loc să-i învinovăţim pe alţii, ar fi mai bine să evaluăm lucrarea în mod
serios, onest şi riguros. Să nu uităm că nici Domnul Isus, cel mai mare
predicator şi evanghelist, nu i-a câştigat pe toţi cei cărora le-a vorbit.

7.Ce au făcut ucenicii când au suferit un eşec? Luca 10:17; Matei 17:14-20.

În loc să cădem pradă disperării din cauza presupuse lor noastre eşecuri,
am putea învăţa de la ucenici. Deşi primiseră putere asupra duhurilor
rele si scoseseră demoni, uneori nu au reusit să facă tot ce le incredintase
Do~nul. În acele situaţii, ei veneau la El să’ le explice ce s-a întâmplat şi de
ce (Matei 17:19). Iată un principiu de reţinut: pentru a descoperi unde am
greşit şi cum putem lucra mai bine, să mergem la Domnul cu problemele
care se ivesc.

Ce ai învăţat din încercările tale eşuate de a le da mărturie altora? Cum
te pot ajuta aceste eşecuri pe viitor? De ce uneori eşti paralizat de teama că vei
fi respins?

Să învăţăm din succes

Există două domenii în care putem învăţa din succes: în domeniul
practic şi în domeniul cooperării spirituale. Deşi putem afirma pe bună
dreptate că ambele domenii au o dimensiune spirituală, noi le vom studia
separat pentru a scoate mai bine în evidenţă ceea ce putem învăţa din
succes.

Domeniul practic cuprinde lucrurile pe care le învăţăm din ceea ce
facem în mod concret. De exemplu, învăţăm ce paşi pe ca~e trebuie să
parcurgem pentru a prezenta studii biblice în zona noastră. Invăţăm care
sunt locaţiile cele mai bune, ce tip de publicitate atrage mai mulţi oameni
şi o gamă largă de alte lucruri practice care corespund cel mai bine zonei
în care lucrăm.

Cooperarea spirituală pune accent pe faptul că Dumn,ezeu este impli­
cat profund în mărturia şi evanghelizarea credinciosului. In definitiv, este
voia Sa ca toţi oamenii să fie mântuiţi.

8.Citeste 2 Petru 3:9. Ce lectie crucială trebuie să desprindem din acest
verset, să ne-o imprimăm in memorie şi să cerem împlinirea făgăduinţei
pe care o conţine în toate activităţile noastre de mărturie? (Vezi şi 1 Cor.
3:6.)

Nu are sens să semănăm, dacă nimeni nu va uda sămânţa. Tot la fel, nu
are sens să udăm, dacă nu turnăm apa acolo unde a fost aşezată sămânţa.
Şi chiar dacă sămânţa este îngrijită bine, roadele nu vor veni decât prin ha­
rullui Dumnezeu. Când vedem cum binecuvântările lui Dumnezeu fac ca
eforturile noastre umile să aibă succes, învătăm. Învătăm cât de mult este
dispus Dumnezeu să ne susţină eforturile. ‘Învăţăm ~ă ne încredem mai
mult în El. Învăţăm cât de importantă este cooperarea spirituală strânsă
cu El în lucrarea de căştigare a sufletelor pentru care Hristos a murit,
fiindcă El a murit pentru fiecare om căruia tu îi dai mărturie şi vrea să-i
mântuiască pe toţi. Să nu uităm niciodată acest adevăr esenţial!

Cum putem aplica efectiv cuvintele lui Isus din Ioan 15:5 şi cum le putem
transforma în realitate în viaţa noastră şi îndeosebi în lucrarea noastră de
mărturie şi evanghelizare? Cum putem experimenta în mod real ceea ce ne
spune Isus aici, atât la nivel individual, cât şi la nivelul echipei de slujire? Ce
schimbări trebuie să facem pentru a avea acest tip de relaţie cu El?

Aplicaţie

Citiţi şi meditaţi la următorul paragraf:

“Cei care se consacră lui Dumnezeu cu trupul, sufletul si mintea lor
vor primi continuu o nouă înzestrare cu putere fizică, mint~Iă şi spiritu­
ală. Resursele inepuizabile ale cerurilor se află la dispozitia lor. Hristos
le dă suflarea Duhului Său şi viaţă din viaţa Sa. Duhul Sfânt Îşi pune la
lucru cele mai înalte energii pentru a lucra în inimă si în minte. Ha­
rullui Dumnezeu măreşte şi înmulţeşte capacităţile lor şi fiecare însuşire
desăvârşită a naturii divine îi ajută în lucrarea de salvare a sufletelor. Prin
cooperarea cu Hristos, ei sunt făcuti desăvârsiti în EI si în ciuda slăbiciunii
lor omeneşti, ei sunt înzestraţi cu’ puterea d~ a înd~;lini lucrările Celui
Atotputernic.” (Ellen G. White, Slujitorii Evangheliei, pag. 83)

Pentru discuţie

1.”Fiecare biserică ar trebui să fie o şcoală de pregătire a lucrătorilor
creştini.” (Ellen G. White, Divina vindecare, pag. 149) Îndeplineste bi­
serica ta locală acest deziderat? Dacă nu, atunci ce se poate fac~ pen­
tru a aduce schimbările necesare?

2.”Satana are planuri de îndeplinit în fiecare zi şi anumite strategii care vor
pune piedici în calea celor ce sunt martorii lui Isus Hristos. Prin urmare,
dacă nu sunt blânzi, umili şi smeriţi cu inima, pentru că au învăţat de la
Domnul Isus să fie aşa, slujitorii Săi vor cădea în ispită la fel de sigur cum
este sigur că trăiesc, pentru că Satana veghează subtil si iscusit si dacă
nu se vor ruga fără încetare, vor fi luaţi prin surprindere. EI se furişează
asupra lor ca un hoţ noaptea şi îi ia în robie. Apoi lucrează asupra minţii
unora pentru a le perverti ideile şi pentru a influenţa planurile lor, iar dacă
fraţii văd pericolul şi vorbesc despre el, aceşti oameni consideră că li se
aduce un prejudiciu personal si că unii încearcă să le micsoreze influenta.
Unul merge pe o cale, iar altul în direcţia opusă.” (Ellen G. White, Eva~­
ghelizare, pag. 101) Cum ne putem feri de pericolul descris atât de sugestiv
in acest paragraf? Care este singura noastră apărare?

3.In cadrul grupei, discutaţi despre un proiect de evanghelizare, al unei
persoane sau al unei biserici, care a avut succes. Ce puteţi învăţa de la
p~rsoana sau de la biserica respectivă? Cum puteţi aplica la lucrarea
din zona voastră ceea ce aţi învăţat, recunoscând totodată faptul că
fiecare situaţie este diferită şi că ceea ce are succes într-un loc s-ar
putea să nu aibă succes în alt loc?

]]> http://www.7adventist.com/studiu/pregatirea-pentru-evanghelizare-si-marturie-personala/feed/ 0 http://www.7adventist.com/studiu/lucrarea-colectiva-de-evanghelizare-si-marturie-personala/ http://www.7adventist.com/studiu/lucrarea-colectiva-de-evanghelizare-si-marturie-personala/#comments Sun, 08 Apr 2012 20:08:48 +0000 Gabriel Radu http://www.7adventist.com/?p=2179 Gândul central: Răspândirea adevărului lui Dumnezeu nu este doar re­ sponsabilitatea pastorilor. Adevărul trebuie vestit de toţi aceia care pretind că sunt ucenici al lui Hristos.

După cum am văzut, este important ca toţi credincioşii să-şi recunoască potenţialul primit de la Dumnezeu. Scriptura ne oferă multe exemple de situaţii în care credincioşii şi-au folosit darurile lucrând împreună cu conducătorii alesi în cadrul unei echipe misionare.

În Faptele 13~13, Luca aminteşte despre “Pavel şi tovarăşii lui”, arătând că apostolul Pavel era liderul recunoscut al grupei misionare din care făcea parte şi Barnaba (vers. 1). Alteori, el ne spune că lucrarea misionară a lui Pavel şi Barnaba lua forma colaborării (Faptele 13:50; 14:1).

Uneori este dificil să ne implicăm în lucrarea bisericii locale de mărturie şi evanghelizare, deoarece conducătorii nu caută tot timpul oa­meni înzestraţi pe care să-i integreze în lucrarea respectivă.

Săptămâna trecută, am studiat despre contribuţiile individuale ale membrilor la lucrarea generală a bisericii. Săptămâna aceasta, vom studia despre câteva aspecte ale acţiunilor colective ale bisericii şi despre felul în
care se pot implica membrii.

Mâna dreaptă să ştie ce face mâna stângă

Cei mai mulţi membri ai bisericii sunt foarte activi; restul membrilor, dimpotrivă, din diferite motive, nu fac mai nimic. Dar se întâmplă ca nici unii, nici alţii să nu aibă cunoştinţă de planurile generale ale bisericii sau de obiec­tivele pe care ea le urmăreşte şi de aceea nu înţeleg cum poate activitatea pe care o desfăşoară să contribuie la obiectivele generale ale bisericii.

1.Ce ne spune Solomon despre lucrul împreună? În ce alte situaţii se pot dovedi utile aceste cuvinte?Eclesiastul 4:9-12

Versetele acestea subliniază beneficiile ajutorului, sprijinului şi preocupării reciproce în orice situaţie. Ce este adevărat despre doi sau trei oameni este adevărat şi despre biserica locală în ansamblu. Pentru ca biserica să se bucure de binecuvântările descrise în Eclesiastul 4:9-12, fiecare membru trebuie să aibă cunoştinţă de activităţile celorlalţi. Dacă nu ştim ce fac alţii sau ce intenţionează să facă, atunci cum putem şti cum şi când să le oferim ajutor? Acelaşi lucru este valabil şi În privinţa lucrării de mărturie şi evanghelizare a bisericii locale: dacă majoritatea membrilor nu sunt la curent cu activităţile desfăşurate de biserica lor, nu pot oferi sprijin şi ajutor când e nevoie. Din nefericire, din cauza lipsei de susţinere,
persoanele angajate în linia întâi a lucrării de mărturie şi evanghelizare au uneori sentimentul că nimănui nu-i pasă de această lucrare vitală, când, de fapt, realitatea este că oamenii pur şi simplu nu ştiu despre ea.

2.În Faptele 16:14,15,33,34 sunt prezentate câteva persoane care îndepli­nesc sarcini specia le de susţinere. Cum a contribuit lucrarea lor la misiunea generală de răspândire a Evangheliei?

Dacă privim mai atent, activităţi care par să nu aibă legătură cu lucra­rea de evanghelizare se dovedesc vitale pentru procesul în ansamblu. Cei care îi oferă evanghelistului hrană şi adăpost îndeplinesc un rol tot atât de
important ca şi aceia care le urează bun venit participanţilor la program. Mulţi membri ai bisericii se vor oferi să sprijine lucrarea dacă vor şti ce presupune ea şi :e trebuie să se facă şi dacă au convingerea că aportul lor este important. In acest sens, putem afirma că mâna dreaptă trebuie să ştie ce face mâna stângă.

Gândeşte-te la activităţile de evanghelizare şi mărturie ale bisericii tale. Ştii care sunt obiectivele şi strategiile ei? La ce etapă se află în lucrarea din acest an evanghelistic? Ce poţi face pentru a te implica mai mult în eforturile ei de a îndeplini Marea Trimitere?

Să facem planuri împreună

Adeseori, se întâmplă ca la stabilirea obiectivelor şi a strategiilor de mărturie şi evangheliza re să participe numai câţiva oameni. După aceea, aceşti câţiva oameni Încearcă să-i convingă pe ceilalţi să participe la îndeplinirea planului. Este cu mult mai bine ca planificarea să fie făcută de un grup mai mare. Din acest motiv, Manualul Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea declară că una dintre principalele preocupări ale comitetu­
lui bisericii este aceea de a planifica şi a susţine lucrarea de evanghelizare în toate etapele ei.

3.Ce ne spune Pavel în 1 Corinteni 14:40 despre necesitatea de a face planuri? Ce consecinţe ne sugerează acest verset că ar putea apărea din cauza lipsei planificării sau a unei planificări necorespunzătoare?

Bisericile pot comite unele greşeli atunci când Îşi propun să se implice în lucrarea de mărturie şi evanghelizare. O greşeală este aceea de a sta­bili obiectivele, fără a stabili şi strategiile prin care ele pot atinse. O altă greşeală este aceea de a stabili strategii, dar fără a stabili vreun obiectiv clar. Şi, în final, o altă greşeală poate fi aceea de a stabili obiectivele şi strategiile, dar fără a face planuri pentru evaluare. Obiectivele şi planurile merg mână în mână, dar întotdeauna stabilim mai întâi obiectivele şi abia
apoi trecem la conceperea planului pentru atingerea acelor obiective. Pe lângă acestea, procesul de evaluare ajută biserica să îşi păstreze direcţia şi verifică progresul realizat în atingerea obiectivelor.

Fiecare biserică trebuie să fie la curent cu conceptul de “proprietate” asupra obiectivelor. De regulă, cei care stabilesc obiectivele şi care se implică în planificarea strategică sunt câştigaţi de direcţia şi de proce­ sul ales. De aceea, este important ca, în toate etapele planificării, să fie implicaţi cât mai mulţi oameni posibil pentru ca şi ei să aibă sentimen­tul de “proprietate” asupra obiectivelor. Dacă acest lucru nu se întâmplă, atunci, cel mai probabil că planurile pe termen lung vor deveni propri­etatea câtorva oameni care se vor lupta să le îndeplinească. În această situaţie, este puţin probabil că vor avea succes.

Citeşte Psalmul 37. Ce ni se spune aici despre succesul activităţilor noastre de mărturie şi evanghelizare? Ce principii şi ce făgăduinţe putem desprinde din acest psalm?

Lucrul În echipă

Avem toate motivele să credem că fiecare dintre ucenici şi-a împărtăşit credinţa şi individual, însă, în majoritatea ocaziilor, ei şi-au îndeplinit mi­ siunea alături de ceilalti ucenici si au fost sustinuti de ceilalti credinciosi.

Există un avantaj în conceperea planului general în echipă şi în a primi susţinere şi încurajare din partea celorlalţi membri ai echipei. Biblia ne oferă schita detaliată a lucrării eficiente de mărturie si evan-
ghelizare şi nu ne surprinde faptul că şi astăzi, atunci când alege un om pentru o responsabilitate semnificativă, Dumnezeu îi inspiră pe alţi câţiva care să formeze o echipă în jurul acelui lider.

4.Citeşte Matei 10:2-4, Marcu 3:16-19 şi luca 6:12-16. Ce lecţie simplă putem desprinde din aceste liste?

Primii credinciosi au lucrat împreună, în echipă. Este firesc să fie asa. În afară de faptul că fiecare are anumite daruri şi talente pe care ceilalţi nu le au, lucrul în echipă oferă şi protecţie. De asemenea, oferă un senti­ment de responsabilitate: ceilalţi te văd, te pot îndruma, te pot ajuta să nu te abaţi din drum şi să nu te rătăceşti. Metoda ideală de realizare a lucrării misionare este lucrul într-o echipă unită, formată din fraţi şi surori, în care fiecare are grijă de celălalt şi în care toţi urmăresc scopul comun de câştigare a sufletelor.

5.Ce indiciu găsim În aprecierile adresate de Pavel credincioşilor din Fi­lipi cu privire la faptul că ei participau la lucrarea colectivă de mărturie şi evanghelizare? Filipeni 1:5-18

La începutul Epistolei către filipeni, Pavel aminteşte că fraţii de aici au luat parte la vestirea Evangheliei (vers. 5). Ei au apărat şi au întărit Evan­ghelia (vers. 7) şi au vestit fără teamă Cuvântul lui Dumnezeu. De aseme­nea, Pavel le spune că este bucuros să ştie că Hristos este vestit neîncetat (vers. 15-18). Să nu uităm că Pavel se adresează bisericii şi nu membrilor, personal. Este adevărat că membrii L-au vestit pe Hristos, dar faptul că Pavel apreciază biserica ne arată că lucrarea de predicare a Evangheliei era o lucrare la care participau toţi.

În Lucrarea ta misionară individuaLă, te-ai găsit vreodată în faţa unor ispite de care ai fi fost scutit dacă ai fi făcut parte dintr-o echipă? De ce este important să cuLtivăm atitudinea de umiLintă si de responsabilitate dacă dorim să Lucrăm în echipă?

Fiecare cu contribuţia lui

Când biserica unită îşi îndreaptă toată atenţia spre lucrarea de evan­ ghelizare, Domnul binecuvântează eforturile comune ale membrilor ei. Dacă studiem Biblia cu atenţie, descoperim că o mare parte a Noului
Testament a fost scrisă pentru a le arăta creştini lor cum să trăiască şi să lucreze împreună în armonie. Pe paginile lui găsim de nenumărate ori îndemnuri de acest fel: “să vă iubiţi unii pe alţii” (Ioan 15:12), “iertaţi-vă unul pe altul” (Efes. 4:32), “rugaţi-vă unii pentru alţii” (Iacov 5:16). Pe lângă acestea, există şi sfaturi cu privire la biserică în ansamblu, la ceea ce face ea şi la creşterea ei adecvată.

6.Cum ajută conlucrarea membrilor la creşterea şi zidirea bisericii? Efe­seni 4:15,16

Pavel declară că voia lui Dumnezeu este să creştem în Isus Hristos. Înţelegem de aici că ne aflăm cu toţii într-o călătorie spirituală şi că, într-o anumită măsură, este vorba de o călătorie spirituală personală. Totuşi, potrivit textului, creşterea fiecăruia în parte exercită o influenţă asupra creşterii bisericii, atât numeric, cât şi spiritual.

Pe măsură ce credinciosii cresc în Hristos, se întâmplă un lucru ex­traordinar, supranatural chiar. Ei formează un trup “bine închegat şi strâns legat” prin contribuţia fiecăruia. Eficienţa optimă a oricărei biserici este obţinută atunci când fiecare membru îşi face partea.

7.Ce au făcut credincioşii În timp ce au aşteptat la Ierusalim revărsarea promisă a Duhului Sfânt? Faptele 1:12-14

Aceste cuvinte ne spun foarte mult despre importanţa închinării colec­ tive. Primii credincioşi au fost pregătiţi să împlinească Marea Trimitere abia după revărsare a Duhului Sfânt asupra lor. Acest grup de aproximativ o sută douăzeci de oameni s-a unit în rugăciune neîntreruptă. Făgăduinţa făcută de Isus cu privire la Duhul Sfânt i-a unit şi îi aducea mereu laolaltă pentru rugăciune, în timp ce aşteptau puterea care avea să-i facă în stare să împlinească lucrarea. Şi noi, ca biserică, ar trebui să facem la fel.

Gândeste-te La biserica ta în ansambLu si pune-ti următoarele întrebări:

Cât timp investeste si ce eforturi face în lucrarea de evanghelizare, compara­tiv cu timpuL şi energia investite în rezolvarea problemelor locale (modul de desfăşurare a rugăciunilor şi închinării, muzică etc.)?

Nevoia de unitate a bisericii

Cineva spunea pe bună dreptate: Creştinismul care nu începe cu in­ dividul, de fapt, nu începe, iar crestinismul care sfârseste cu individul de fapt, ia sfârşit. Afirmaţia aceasta ‘arată cât este de important ca fiecare
membru nou să fie integrat în biserică. La fel ca evanghelizarea, nici inte­grarea nu poate fi lăsată în seama anumitor membri, ci întreaga biserică are această datorie.

8.Ce obiectiv clar a asezat Pavel Înaintea celor de curând convertiti din Colose? Coloseni 1:28.29.

Maturizarea, creşterea până la statura deplină a lui Hristos (Ef. 3:19) este obiectivul fiecărei biserici locale. Lucrarea prin care îi ajutăm pe cei nou-convertiţi să A se maturizeze este la fel de importantă ca lucrarea prin care îi ajutăm să Il primească pe Hristos şi să se alăture bisericii Sale. De altfel, lucrarea de integrare în biserică urmăreşte ca eforturile evanghelistice ale membrilor ei să nu fie zadarnice. De obicei, înainte de începerea pro­gramului de mărturie şi evanghelizare, există un timp de pregătire a bisericii.
Acesta este timpul când se stabileşte cum se va asigura transportul vizitato­rilor, supravegherea copiilor, întâmpinarea la intrare şi care vor fi echipele de rugăciune şi echipele de vizitare. Apostolul Pavel ar dori să includem pe lângă acestea şi pregătirea bisericii pentru integrarea noilor membri.

9.Care dintre următoarele Întrebări este mai important să ni le punem si de ce: Cum vor putea noii membri să se implice În viata de biserică şi În programele ei? Cum se va putea implica biserica in viata noilor credincioşi şi cum Îi va putea ajuta să se maturizeze? Există vreo legătură Între aceste două Întrebări? Dacă da, care anume?

Adeseori se crede că lucrarea de consolidare şi de integrare a unui nou membru intră în responsabilitatea celui care l-a condus la Hristos. Totusi nu aceasta este calea biblică, întrucât, dacă ar fi aşa, apostolului Pavel i-ar fi fost imposibil să se ocupe de fiecare persoană care a venit la credintă prin lucrarea sa. Lucrarea de consolidare nu este doar responsabilitatea unui lider sau doi, ci a întregii biserici. Prea adesea ne plângem de faptul că membrii noi intră în biserică pe uşa din faţă şi ies pe uşa din spate la scurt timp după aceea. Faptul acesta este o tragedie cu consecinţe veşnice.

Gândeste-te la membrii noi din biserica ta locală. Ce poţi face tu – nu pastorul, nu prezbiterul, ci tu – pentru a-i ajuta să prindă rădăcini solide în comunitatea bisericii şi în învăţăturile ei?

Aplicaţie

Citiţi şi meditaţi la următorul paragraf:

“Mintea trebuie să fie pusă la lucru pentru a inventa modalităţile cele mai bune de a ajunge la oamenii din jurul nostru. Nu este necesar să mer­gem la distanţe mari, cheltuind mult. Chiar lângă noi sunt familii şi oa­
meni pentru care ar trebui să facem un efort personal. Adesea lăsăm să ne scape ocaziile favorabile care se află la îndemâna noastră, urmărind să îndeplinim o lucrare mai puţin promiţătoare undeva, la distanţă, şi, în fe­
lul acesta, timpul şi banii noştri pot să fie pierduţi în ambele locuri. Preo­cuparea lucrătorilor ar trebui să fie acum aceea de a învăţa arta de a aduna sufletele în năvodul Evangheliei.” (Review and Herald, 8 decembrie 1885)

Pentru discuţie

1.Discutaţi în grupă răspunsurile de la secţiunea de miercuri. De ce bisericile care sunt ocupate cu luptele interne se implică rareori în lucrarea misionară? Cum reuşeşte lucrarea misionară să unească o astfel de biserică? Ce poţi face pentru a ajuta biserica ta să renunţe la preocuparea pentru problemele interne şi să se ocupe cu lucrarea misionară?

2.”Când se lucrează acolo unde deja există câţiva credincioşi, la început, pastorul nu ar trebui să caute aşa de mult să-i convertească pe cei necredincioşi, ci să-i instrui as că pe membrii bisericii în vederea unei bune colaborări.” (Ellen G. White, Slujitorii Evangheliei, pag. 196)

3.În ce măsură sunt implicaţii membrii bisericii tale în echipe de mărturie şi evanghelizare? Ce rol poţi avea în organizarea instruirii echipelor? Care este atitudinea ta faţă de lucrul în echipă? Câţi membri ai biseri­cii din care faci parte au idee despre cum să lucreze pentru convertirea sufletelor? Dacă nu sunt mulţi, ce se poate face pentru schimbarea acestei situaţii?

]]> http://www.7adventist.com/studiu/lucrarea-colectiva-de-evanghelizare-si-marturie-personala/feed/ 1 http://www.7adventist.com/studiu/lucrarea-personala-de-evanghelizare-si-marturie/ http://www.7adventist.com/studiu/lucrarea-personala-de-evanghelizare-si-marturie/#comments Sun, 08 Apr 2012 20:02:26 +0000 Gabriel Radu http://www.7adventist.com/?p=2180 Gândul central: Cei care se bucură de asigurarea mântuirii îşi vor dori să îi conducă pe alţii la aceeaşi experienţă.

Mulţi oameni vor auzi vestea bună despre Isus prin intermediul efortu­rilor de evanghelizare şi prin mărturia bisericii, dar, pe de altă parte, există un domeniu special în care influenţa personală contribuie semnificativ la succesul programului bisericii, în ansamblu. În ultimele decade, studiile au arătat că prietenii, rudele, vecinii sau cunoştinţele au fost factorii prin­cipali în decizia oamenilor de a se preda lui Hristos (toate acestea prin puterea Duhului Sfânt, bineînţeles). Potrivit cercetărilor, aproape 83% dintre noii membri chestionaţi au declarat că influenţa prietenilor, a rude­lor şi a cunoştinţelor lor din biserică a fost semnificativă. Dintre cei care au participat la evanghelizări publice înainte de convertire, 64% au venit la invitaţia unei persoane din cercul lor de prieteni.

Săptămâna aceasta, ne vom opri asupra câtorva exemple biblice de reţele de prieteni şi vom sublnia importanţa relaţiei personale cu Isus şi a influenţei pe care o exercităm personal asupra celor apropiaţi.

Dumnezeul meu şi eu

Relaţia personală cu Isus va determina în mod direct succesul mărtu­riei noastre despre El. Este simplu să învăţăm câteva formule de mărturie personală şi evanghelizare şi apoi să mergem în lucrare în propria înţelep­ciune şi putere! Desigur că Dumnezeu poate binecuvânta şi aceste efor­turi, dar nu trebuie să uităm niciodată că lucrarea este a Lui şi că noi o împlinim prin puterea Sa. Ce ne propunem de fapt: să le împărtăşim oa­menilor din cunoştinţele noastre (nu încape îndoială că şi ele sunt impor­tante) sau să îi încurajăm să dezvolte o relaţie spirituală puternică? Cum le putem transmite altora ceva ce noi nu avem?

Au existat întotdeauna oameni care, deşi slabi în credinţă, deşi se aflau pe punctul de a cădea de la credinţă, au fost folosiţi de Dumnezeu pentru a-i conduce pe alţii la Isus. In urmă cu câţiva ani, într-un oraş, o tânără a devenit membră a Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea şi a depus eforturi neobosite pentru a-l câştiga pe fratele ei. După câţiva ani, fratele ei s-a botezat. La o lună după aceea, sora a renunţat definitiv la credinţă. Există şi astfel de situaţii, dar realitate a este că mărturia noastră va fi puternică în măsura în care relaţia noastră cu Isus este puternică.

1.Citeşte Faptele 4:13.14. Ce ne spun aceste texte despre relaţia lui Petru şi Ioan cu Isus? Ce au putut ei să facă datorită acestei relaţii? Ce Înseamnă cuvintele “au priceput că fuseseră cu Isus”? Cum arată un om care “a fost cu Isus”?

Lecţia din Cuvântul lui Dumnezeu este destul de clară. Când ne gân­dim la câmpul misionar personal, când constatăm că holdele sunt gata de seceriş şi că e nevoie urgentă de lucrători, devenim mai dornici după o relaţie mai apropiată şi mai stabilă cu Domnul, o relaţie prin care să primim acea putere pe care altfel nu o avem.

Cum este relaţia ta personală cu Isus? Ce descoperă simpla ta prezenţă, modul în care vorbesti, modul în care te porti si felul în care îi tratezi pe altii despre relaţia ta cu isus? Fii cât se poate de onest cu tine însuţi!

Câmpul meu misionar

Isus a văzut mulţimile de oameni şi 1 S-a făcut milă de ele (vezi Matei 9:36). Uneori, când ne imaginăm scena aceasta, suntem tentaţi să credem că El a văzut mulţimea în ansamblu, uitând că de fapt El a văzut fiecare individ din acea mulţime. Tot la fel, şi noi trebuie să îi vedem pe oamenii care compun mulţimile pe lângă care trecem sau în mijlocul cărora ne aflăm. Biserica noastră poate avea această viziune numai în măsura în care membrii ei interacţionează personal cu cei din sfera lor de influenţă.

Câmpul misionar personal este alcătuit din oamenii cu care venim în legătură personal şi care ne sunt mai mult sau mai puţin apropiaţi. Aici îi putem include pe membrii familiei, celelalte rude, prietenii şi cunoştinţele. De asemenea, îi putem adăuga şi pe cei care intră pentru o scurtă vreme în cercul nostru de influenţă.

2.La cine s-a dus Andrei mai Întâi pentru a-i da vestea că L-a găsit pe Mesia? Ioan 1:37-42

Andrei a fost mai întâi ucenicul lui Ioan Botezătorul. Întrucât misiune a lui Ioan a fost aceea de a pregăti calea pentru Mesia, unii dintre ucenicii lui au început să-L urmeze pe Isus, cum era şi firesc. În urma discuţiei cu Isus, Andrei a fost atât de entuziasmat, încât s-a dus imediat să-I caute pe cel care îi era cel mai apropiat, pe fratele lui, împreună cu care petrecuse multe nopţi la pescuit pe Marea Galileei.

3.Ce relaţii interpersonale sunt amintite În Ioan 1:43-50? Cum răspunde Filip la scepticismul lui Natanael? Ce lecţii putem desprinde de aici de­ spre modul În care funcţionează mărturia personală?

Se pare că mişcarea iniţială de a-L urma pe Isus a căpătat avânt prin intermediul “reţelei sociale” din zona cetăţilor Capernaum şi Betsaida. Observăm că Filip nu l-a contrazis pe Natanael atunci când acesta şi-a exprimat îndoiala că Mesia ar putea proveni dintr-un sat mic şi neînsem­nat, ci i-a făcut o invitaţie simplă: “Vino şi vezi.”

Căror persoane din cercul foarte apropiat ai putea să le dai o mărturie eficientă? De cât efort şi sacrificiu ar fi nevoie din partea ta pentru a fi un martor mai bine pregătit?

Potenţialul meu

Atunci când coordonatorii Departamentului Lucrare Personală caută voluntari pentru implicarea în misiune, ne gândim de obicei că alţii sunt mai bine pregătiţi şi mai înzestraţi decât noi. Alţii par mai siguri pe ei înşişi
şi mai capabili. Însă Biblia ne arată că Dumnezeu nu îi caută neapărat pe oamenii cei mai pregătiţi, ci mai degrabă pe cei care sunt dispuşi să fie folosiţi în lucrarea Sa, indiferent de darurile şi de talentele lor.

4.Ce motive a invocat Moise pentru a arăta că nu era potrivit pentru misi­unea propusă de Dumnezeu? Exodul 3:11; 4:10.

Mulţi credincioşi din vremurile moderne dau un răspuns asemănător cu răspunsul dat de Moise: “De ce v-aţi gândit să mă alegeţi tocmai pe mine pentru o astfel de misiune?” “Ce fac dacă-mi pun întrebări grele?” “Nu
sunt un vorbitor suficient de bun.” Moise credea că Dumnezeu are nevoie să Îşi regândească strategia de “recrutare a personalului”, dar Dumnezeu cunoştea potenţialul lui şi ştia că, în pofida temerilor şi a îngrijorărilor lui, el era omul potrivit pentru misiune a aceea specială.

Chemarea lui Moise la conducerea poporului ne convinge de faptul că Dumnezeu ne cunoaşte infinit mai bine decât ne cunoaştem noi. El nu priveşte la performanţele trecute, ci la potenţialul nostru. Fiecare credincios are un potenţial extraordinar pentru lucrarea Domnului.

Pe de altă parte, nu trebuie nici să o luăm înaintea Domnului, plini de noi înşine! Cercetarea inimii pentru a ne evalua starea spirituală este necesară, dar trebuie să recunoastem că inima omenească poate fi mai puţin obiectivă în evaluarea personală, De aceea este bine să Îi cerem lui Dumnezeu să ne cerceteze şi să ne arate care este starea noastră reală, întrucât ea ne afectează potenţialul personal.

Citeste Psalmul 139. De ce I-a cerut David lui Dumnezeu să-i cerceteze ini­ma? Ce lectii învătăm de la el nu numai în privinta mărturiei, ci si în privinta umblării n~astre ~u Domnul, în general? Ce principiu desprindem din acest psalm? Ce încurajare şi ce speranţă ne transmite el? Ce schimbări e necesar să faci în modul tău de viaţă?

Mărturia unei vieţi neprihănite

Este adevărat că faptele sunt mai grăitoare decât vorbele? Da, este foarte adevărat. Deşi putem transmite un mesaj prin fapte fără cuvinte, putem să-I transmitem la fel de bine şi prin cuvinte însoţite de fapte. Me­sajul este foarte convingător atunci când înglobează atât faptele, cât şi cuvintele si atunci când acestea sunt în armonie unele cu altele. Când susţinem că ÎI iubim pe Dumnezeu şi apoi ne purtăm ca şi cum nu L-am iubi, dăm dovadă de ipocrizie. Cea mai rea mărturie dintre toate este aceea în care faptele nu corespund cu mărturisirea de credinţă.

Consecvenţa este foarte grăitoare. Poate că rudele şi prietenii nu par a asculta cuvintele pe care le rosteşti, dar ei urmăresc să vadă dacă ele sunt în armonie cu ceea ce faci, cu modul tău de a trăi.

5.Citeşte 1 Petru 3:1-15. Ce ne spun aceste versete despre influenţa vieţii creştine şi despre capacitatea ei de a-i aduce pe oameni la Hristos? Gândeste-te câtă influentă ar avea mărturia noastră dacă am trăi asa cum suntem Îndemnaţi lnacest pasaj! Ce mesaj ne transmite În special versetul151egat de mărturia personală? (Vezi şi Matei 5:16.)

Ne putem imagina ce tensiuni apăreau în situatia în care o femeie păgână ÎI primea pe Isus ca Mântuitor, iar soţul ei rămânea păgân. Din dorinţa ca el să fie mântuit, ea ar fi putut manifesta un spirit impulsiv şi cicăli tor, deoarece îl considera o parte a câmpului ei misionar. Dar, după cum sugerează Petru, ea Îi putea fi credincioasă Dumnezeului ei şi putea spera şi se putea ruga ca viaţa ei evlavioasă să îl câştige pentru Domnul pe soţul ei necredincios. Cu alte cuvinte, ea putea lăsa ca faptele ei zilnice să fie o mărturie neîntreruptă şi puternică.

Versetul: “Tot aşa să lumineze şi lumina voastră înaintea oameni­ lor. .. ” se referă, la folosirea tuturor posibilităţilor pentru a-i câştiga pe oameni pentru Impărăţia lui Dumnezeu. Cei din jurul nostru au nevoie
nu numai să audă cuvintele noastre bune, ci şi să vadă faptele noastre bune, pentru a vedea puterea lui Dumnezeu la lucru prin noi şi pentru ca Duhul Sfânt să-i convingă să recunoască binecuvântarea şi posibilităţile pe care EI le aduce în viaţa noastră. Oamenii trebuie să aibă convingerea că religia creştină nu este numai un nume pe care pretindem a-I purta, ci şi o relaţie care ne dă putere şi de care ne bucurăm. Exemplul este o metodă importantă de învăţare, iar creştinii sunt un exemplu pentru ceilalţi, fie că vor sau nu. Noi dăm mărturie prin ceea ce facem şi prin ceea ce suntem mai mult decât prin ceea ce spunem sau prin ceea ce mărturisim a crede. E normal ca acest gând să fie înfricoşător!

Partea mea În lucrarea bisericii

Am studiat despre câmpul misionar, personal şi despre potenţialul nostru pentru mărturie şi evanghelizare. Insă este important să înţelegem că, întrucât biserica reprezintă totalitatea membrilor, efortul fiecăruia în parte contribuie la lucrarea generală de evanghelizare a bisericii. Cunoşti strategiile stabilite de biserică pentru lucrarea de a-i conduce pe oameni la Isus? Probabil că ai posibilitate a de a-i invita la serviciile şi programele bisericii pe cei din câmpul tău misionar. Cunosc responsabilii cu evan­ghelizarea activitatea ta? Ei pot să te susţină prin rugăciune şi cu resurse specifice.

6.Ce vrea să ne spună Domnul Isus În Ioan 4:37,38? Ce Încurajare ne trans­mit cuvintele “unul seamănă, iar altul seceră”? Ai avut vreo experienţă În legătură cu acest adevăr?

În situaţia aceasta, Domnul Isus a făcut probabil referire la sămânţa Evangheliei semănată de EI Insusi, de Ioan Botezătorul şi de femeia de la fântâna lui Iacov. Ucenicii culege au ce semănaseră alţii şi acum sosise
clipa în care semănătorii şi secerătorii se puteau bucura împreună.

Prin cuvintele “unul seamănă, iar altul seceră”, Isus nu a vrut să spună că noi suntem fie semănători, fie secerători. Probabil că biserica noastră a pus mai mult accentul pe secerători, dar, dacă nu ar fi semănători,
secerătorii nu ar avea ce să culeagă. Toţi suntem chemaţi să semănăm şi să culegem. În fiecare biserică locală se desfăşoară multe activităţi care combină semănarea Cuvântului cu seceratul. S-ar putea întâmpla ca
sămânţa pe care ai semănat-o în câmpul tău misionar să fie culeasă cu ocazia secerişului susţinut de întreaga biserică. De asemenea, este posibil ca sămânţa pe care alţii au semănat-o să fie culeasă de tine, întrucât per­
soanele respective trec în câmpul tău misionar.

În ceea ce priveşte partea fiecăruia la lucrarea generală (vezi 1 Cor. 12:12-27), procesul de îngrijire a plantelor ne aminteşte că rolul celui care seamănă este la fel de important ca rolul celui care curăţă şi ară părnântul.

Semănarea Cuvântului şi seceratul fac parte dintr-un proces care continuă şi după ce persoana respectivă se alătură bisericii. Roadele nu trebuie abandonate pe câmp, ci trebuie strânse în hambar.

În ce fel te poţi implica în procesul de semănare şi secerare susţinut de biserică? Ce efect are lucrarea pentru mântuirea altora asupra credinţei tale? Dece?

Aplicaţie

Pregătirea spirituală pentru lucrarea personală. Nu negăm valoarea cunoştinţelor biblice şi a tehnicilor dovedite de folos în mărturia personală şi evanghelizare, dar trebuie să fim atenţi să nu neglijăm pregătirea spiri­tuală personală. Ingredientul esenţial al creşterii spirituale personale este Duhul Sfânt, dar, pentru a cunoaste puterea Duhului Sfânt în lucrarea de evanghelizare, este necesar să Îi permitem să intre în viata noastră.

Când încep să Îi slujească Dumnezeului lor, creştinii devin tot mai con­ ştienţi de nevoile lor spirituale. Atunci ei cer şi primesc locuirea lăuntrică a Duhului Sfânt şi sunt împuterniciţi pentru a susţine o lucrare neîntreruptă.

Secretul este predarea zilnică a voinţei noastre lui Dumnezeu, dispoziţia zilnică de a muri faţă de noi înşine, păstrarea zilnică a harului lui Hristos înaintea ochilor noştri, rememorarea zilnică a binecuvântărilor primite
prin Hristos şi a aşteptărilor Sale ca răspuns la aceste binecuvântări,

Pentru discuţie

1.Cu privire la câştigarea de suflete, Ellen G. White a scris următoarele cuvinte interesante: “Succesul vostru nu va depinde atât de mult de cunoştinţele şi de realizările voastre, cât de abilitatea voastră de a găsi
calea spre inimi.” (Slujitorii Evangheliei, pag. 193) Ce idee importantă găsim în aceste cuvinte? Cât de des întâlnim oameni care refuză dovezile convingătoare ale mesajului nostru? Adeseori, doctrina în ea însăşi (chiar dacă este biblică, logică, înălţătoare şi raţională) nu are influenţă asupra inimii închise. Atunci cum ajungem la inima oameni­ lor? Iată de ce este mai importantă trăire a practică a credinţei decât simpla mărturisire.

2.Gândeşte-te la următoarea declaraţie atunci când încerci să descoperi modalităţile prin care le poţi împărtăşi altora experienţa personală: “Ultimele raze ale luminii pline de milă, ultima solie a harului care trebuie să fie adresată lumii sunt descoperiri ale caracterului Său iubi­tor. Copiii lui Dumnezeu trebuie să manifeste slava Sa. Ei trebuie să dezvăluie prin viaţa şi caracterul lor ce a făcut harul lui Dumnezeu pentru ei.” (Parabolele Domnului Hristos, pag. 415, 416)

3.În mod practic, cum putem arăta în fiecare zi ce a făcut pentru noi ha­rului Dumnezeu? De câte ori în ultimele 24 de ore ai arătat lucrarea harului lui Dumnezeu prin viaţa ta? Ce fel de mărturie aduce stilul tău
de viaţă? Cum poate biserica locală în întregime să dezvăluie harul lui Dumnezeu?

]]> http://www.7adventist.com/studiu/lucrarea-personala-de-evanghelizare-si-marturie/feed/ 0 http://www.7adventist.com/studiu/etape-in-evanghelizare-si-maturia-personala/ http://www.7adventist.com/studiu/etape-in-evanghelizare-si-maturia-personala/#comments Sat, 07 Apr 2012 17:51:44 +0000 Gabriel Radu http://www.7adventist.com/?p=2178 Gândul central: În orice activitate de evanghelizare şi mărturie este important ca mai Întâi să prezentăm adevărul simplu al Evangheliei.

Evanghelizarea în etape este o strategie care are la bază concepţia că oamenii vor trece de la un program al bisericii la altul atunci când progra­mele sunt aranjate într-o ordine adecvată. Este necesar ca aranjarea lor să fie adecvată, altfel se poate face mai mult rău decât bine.

Potrivit textului de memorat, Pavel admitea faptul că putem aduce pagube lucrării atunci când exagerăm. Poate că oferim foarte multe informaţii complicate într-o ordine greşită, iar primitorul fie se sufocă din cauză că sunt prea multe, fie nu reuşeşte să le înţeleagă în profunzime, fie este reticent în a le aplica personal. După cum alimentaţia unui sugar în­cepe cu lapte şi se adaugă treptat hrana solidă, tot la fel pruncii în Hristos trebuie să primească o hrană spirituală pe care să o poată asimila la stadiul de dezvoltare spirituală la care se află.

Săptămâna aceasta, vom studia despre modul în care metodele şi pro­gramele de evanghelizare şi de mărturie personală se întrepătrund şi de­spre faptul că ele se construiesc unele pe altele şi se susţin reciproc pe parcursul anului evanghelistic al bisericii.

Etapele evanghelizării şi nevoile oamenilor

După cum am notat deja în lecţiile anterioare, descoperirea nevoilor unui individ sau ale unei comunităţi locale va determina modul în care îi vom aborda pe oameni, programele şi serviciile pe care le vom pune la dispoziţia lor. După ce identificăm nevoile de bază ale unui individ sau ale unei comunităţi locale, reuşim să planificăm mai bine ordinea de desfăşurare a programelor pentru a veni în întâmpinarea acelor nevoi.

1.Ce ne spune Luca 9:11 despre dorinţa lui Isus de a oferi vindecare fizică şi, totodată, vindecare spirituală? Cum aplicăm această metodă În sfera noastră de influenţă, la oamenii pe care Încercăm să-i câştigăm?

Mulţi dintre cei care veneau la Isus erau interesaţi doar de puterea Lui de a alina suferinţa fizică. Isus le vindeca trupul, dar Se ocupa şi de o nevoie pe care oamenii nu o simţeau atât de acut: nevoia după vindecare spirituală.

Poporul lui Dumnezeu de astăzi este implicat activ în împlinirea ne­voilor personale sau comunitare ale oamenilor, dar trebuie să urmeze exemplul dat de Isus şi să îndrepte gândurile oamenilor spre cele veşnice.

2.Citeşte Matei 25:35-40. Ce mesaj ne transmite acest pasaj? Luăm noi În serios aceste cuvinte sau considerăm că aici avem de-a face cu un limbaj figurat? Dacă le-am lua În serios, cum am acţiona?

Când slujim nevoilor oamenilor pe care Mântuitorul îi iubeste si pen­tru care Şi-a dat viaţa, noi Îi slujim de fapt Lui. Observăm aici cât de legat este El de aceia pe care i-a creat. Când cineva are o durere, Domnul Isus Îşi face griji pentru el şi simte cu el. De aceea şi noi trebuie să facem la fel.

Textul din Matei 25:35-40 ne arată că împlinirea nevoilor oamenilor nu trebuie să depindă de strategia fixă a bisericii. În momentul în care apare o nevoie, ea trebuie împlinită, indiferent la ce etapă din strategia ei se află biserica. Mulţi oameni vor înainta pas cu pas de la un program la altul pe măsură ce interesul lor spiritual creşte, pe când alţii vor avea nevoie să primească imediat hrană spirituală. Biserica nu trebuie să abandoneze ordinea planificată a programelor şi a evenimentelor, dar trebuie să fie capabilă să răspundă la orice situaţie urgentă, dispunând permanent de personal calificat şi de resurse adecvate.

Lapte şi “hrană tare”

3.La ce se referă Pavel si Petru când vorbesc despre “lapte” şi “hrană tare” si despre nevoia de a creşte? Ce reprezintă din punct de vedere teologic aceste lucruri? 1 Corinteni 3:1-3; 1 Petru 2:2.

Membrii bisericii din Corint nu reuşiseră să progreseze foarte mult în viaţa lor spirituală după ce Pavel înfiinţase biserica de acolo. De aceea, când le predica, Pavel îi îndemna să-şi predea viaţa lui Dumnezeu şi să crească spiritual tot mai mult, ca să poată înţelege adevărurile profunde ale Evangheliei. În momentul acela, el le ţinea predici de evanghelizare, nu de consolidare. Pavel nu aborda în predicile lui subiecte mai profunde atâta timp cât oamenii nu erau suficient de maturi spiritual pentru a le înţelege şi a acţiona în consecinţă.

Astăzi, când încercăm să-i câştigăm pe oameni, trebuie să ţinem cont de strategia lui Pavel. Trebuie să-i ajutăm să se predea lui Hristos înainte de ne aştepta ca ei să accepte adevărurile profunde şi înnoitoare din Cu­vântul Său scris.

Când vorbim despre o etapă de evanghelizare, ne putem referi la o strategie pe termen lung sau la un proces de scurtă durată. După ce au parcurs o serie de programe şi sunt deschişi la chemarea lui Dumnezeu, oa­menii sunt pregătiţi să participe la o campanie de evanghelizare completă sau să înceapă individual un set de studii biblice. Indiferent de programul la care participă, principiul rămâne acelaşi: mai întâi laptele (subiectele simple ale Evangheliei pentru stabilirea relaţiei de prietenie) şi apoi hrana tare (adevărurile mai profunde şi mai solicitante, care să-i ducă la o con­sacrare mai fermă).

4.Ce idee importantă găsim În Ioan 16:12? Cum ne putem deprinde să apli­căm acest principiu În lucrarea noastră?

Un adventist de ziua a şaptea de curând botezat era atât de entuzi­asmat de adevărul pe care îl descoperise, încât dorea să îl împărtăşească tuturor. Dorinta lui cea mai mare era să le vorbească oamenilor despre semnul fiarei; Desi avea intentii bune, el nu a înteles nevoia ca adevărul să fie prezentat treptat.

Gândeste-te la un adevăr biblic pe care la început ţi-a fost greu să-I înţelegi si să îl accepţi. Cum ai reuşit până la urmă? Cum te poate ajuta experienţa aceasta să ai mai mult tact în lucrarea cu oamenii?

Adevăruri care cer schimbări

Există adevăruri, învăţături ale Bibliei care, odată înţelese, îi cer omu­ lui să facă schimbări semnificative la nivelul convingerilor personale sau al stilului de viaţă. Unele dintre acestea (ca de exemplu, păzirea Sabatului zilei a şaptea şi renunţarea la mâncărurile necurate) au un impact atât asu­pra convingerilor, cât şi asupra stilului de viaţă. Faptul acesta subliniază încă o dată necesitatea de a-i ajuta pe oameni să-L primească pe Hristos înainte de a-i îndemna să facă schimbări pentru El.

5.Unii oameni L-au părăsit pe Isus În momentul În care au fost puşi În faţa unui astfel de adevăr. De ce? Ce lecţie putem desprinde de aici pentru noi? Ce alte adevăruri mai pun Încă sub semnul Întrebării consacrarea personală faţă de Isus? Ioan 6:54-66

Mulţi dintre cei care au asistat la înmulţirea pâinilor şi au beneficiat de ea, L-au urmat pe Isus şi a doua zi pentru a-şi asigura hrana. Dar, când El a făcut referire la simbolul trupului şi sângelui Său pentru a le îndrepta gândul spre lucrurile spirituale, L-au părăsit. Ei au plecat nu pentru că nu L-ar fi înţeles, ci pentru că au refuzat să accepte adevărul mântuirii doar prin Hristos. Adevărul acesta cerea schimbări şi, dacă dorinţele lor perso­nale nu au fost împlinite, ei au ales să plece.

6.Ce ni se spune În Ioan 14:15?

Adevărul acesta le cere celor care pretind că Îl iubesc pe Isus să ia în considerare cu seriozitate consacrarea fată de El. Credinta declarată va fi testată mai devreme sau mai târziu prin chemarea la acţiune. În orice etapă a procesului de evanghelizare se poate ca oamenii să plece când sunt puşi în faţa unor adevăruri care cer schimbări în viaţa lor. Însă experienţa ne învaţă că ei răspund mai uşor şi sunt mai deschişi când au ajuns deja să-L iubească pe Mântuitorul. Cu alte cuvinte, rămâne valabil principiul că, pentru a avea rezultatele cele mai bune, adevărurile trebuie prezentate pe rând.

Domnul Isus avea multe lucruri să le spună ucenicilor, dar ştia că ei nu le-ar fi înţeles la momentul acela (Ioan 16:12). Făgăduinţa că Duhul Sfânt avea să-i călăuzească în tot adevărul (Ioan 16:13) este încă valabilă pentru noi şi pentru aceia pe care încercăm să-i conducem la Hristos.

Chiar dacă harul este oferit fără plată, consacrarea care urmează după acceptarea darului poate costa mult uneori. Cum poţi ajuta pe cineva care consideră că preţul e prea mare? Ce experienţă a ta îi poţi împărtăşi?

Măsurarea creşterii spirituale

Nu avem nicio garanţie că i-am influenţat pe oameni din punct de ve­dere spiritual prin simpla prezentare a informaţiilor biblice în cadrul unei prelegeri, unui seminar sau unui studiu biblic. Mulţi au participat la o cam­panie de evanghelizare, la un seminar de Apocalipsa, la un studiu biblic sau chiar la toate acestea. Chiar dacă au dobândit o cunoaştere teoretică a adevărului biblic, aceasta nu înseamnă că şi l-au şi însuşit.

În aceste conditii cum putem stabili dacă cei care aud ce avem noi de spus se lasă transformaţi de adevăr?

O metodă importantă de “măsurare” a creşterii spirituale este aceea a întrebărilor. Putem să le punem întrebări pentru a le verifica cunoştinţele si cresterea spirituală. Cel mai bine este să punem întrebări deschise, adică întrebări care încurajează oferirea unui răspuns detailat şi nu a unui simplu “da” sau “nu”.

Iată câteva exemple de întrebări:

Ce crezi că ne transmit versetele acestea? Cum ai putea să-i împărtăşeşti acest adevăr biblic unui prieten? Cum te simţi când descoperi făgăduinţele lui Dumnezeu pentru tine? Ce schimbări crezi că trebuie să faci în viaţa ta în atitudine a ta fată de ceilalti si în modul tău de viată, în general, pe baza a ceea ce am studiat până acum? Cum te ajută aceste adevăruri să-L iubeşti mai mult pe Domnul Isus? Din ce ai învăţat până acum, ce lucru te-a impresionat cel mai mult? Ce anume îţi inspiră cea mai mare speranţă? Dar cea mai mare teamă? . .

Studiile biblice si celelalte prezentări de evanghelizare trebuie aranjate în ordine logică şi progresivă. Mai întâi sunt prezentate studiile cele mai simple si mai uşor de înţeles, iar mai târziu, când cunoştinţele participan­tului s-au dezvoltat, studiile mai complexe. Este important să îi adresăm întrebări de cercetare la fiecare studiu pentru a verifica înţelegerea şi creşterea lui spirituală.

7.Citeste următoarele versete si Întreabă-te din ce motiv pune astfel de Întrebări Dumnezeul atetstiutor, Geneza 3:9,13; Matei 16:13-15; 22: 41-46; Marcu 9:33; Luca 2:46. Ce ne spune aceasta despre faptul că Întrebările Îi pot ajuta pe oameni să crească În harul lui Dumnezeu?

Pregătirea pentru strângerea roadelor

Îndrumarea unei persoane pe parcursul călătoriei ei spirituale se poate asemăna cu pregătirea pentru strângerea roadelor. Cei care muncesc în grădină ştiu că există anumite momente prielnice şi o anumită succesiune de paşi ce trebuie respectată pentru a obţine recolta dorită. E necesar să săpăm pământul, să îndepărtăm buruienile, să semănăm si să udăm grădina. De asemenea, este necesar să le asigurăm plantelor un climat potrivit: unele au nevoie să stea la lumina soarelui, pe când altele au ne­voie de umbră. Mai mult, este necesar să protejăm plantele de păsări si de dăunători.

Plantele dintr-o grădină trebuie îngrijite din momentul însărnânţării şi până la momentul maturizării si rodirii. Oamenii care au pornit în călătoria spirituală trec printr-un proces similar, care începe înainte de botez şi care trebuie să continue după botez. Ideal ar fi ca per­soana respectivă să fie în grija cuiva şi ea, la rândul ei, să aibă grijă de alţii. Faptul acesta subliniază încă o dată valoarea planificării activitătii care să ofera o organizare a timpului, să respecte paşii corespunzători şi să creeze mediul cel mai prielnic pentru îngrijire şi protecţie.

8.Citeşte parabola semănătorului şi explicarea lui În Luca 8:4-15. Ce indi­cii găsim aici cu privire la Îngrijirea până la maturitate a semintei care cade pe pământ bun? (Vezi şi Ioan 16:7.8.13.)

Explicaţia dată de Domnul Isus ne descoperă câteva idei interesante.

Versetul 12 spune că unii oameni încep să creadă, dar Diavolul îi abate din drum înainte ca ei să prindă rădăcini în convingerea respectivă. Ver­setul 13 vorbeşte despre cei care primesc Cuvântul cu bucurie şi cred o vreme, dar, când sunt ispitiţi, aleg să meargă în altă direcţie. Versetul 14 vorbeşte despre o altă categorie – cei care aud Cuvântul, dar nu continuă să crească până la deplina ~aturitate creştină. Cei mai mulţi pornesc pe drumul spre Hristos şi spre Impărăţia Sa, dar, pe parcurs, se întâmplă ceva care le opreşte creşterea.

Simpla semănare a seminţei este rareori suficientă pentru a obţine o recoltă bună. Ca biserică si ca indivizi, noi trebuie să semănăm sământa Evangheliei şi apoi să avem grijă pas cu pas şi până la maturitate de toti aceia care îşi încep călătoria creştină.

Care parte a parabolei descrie cel mai bine experienta ta spirituală? Ce decizii poţi lua pentru a progresa?

Aplicaţie

Identificarea grupului-ţintă. Metoda de evanghelizare pe care o stu­diem acum va avea nevoie de mai mult de un trimestru pentru a o apli­ca. Nu ne putem aştepta ca instruirea pentru evanghelizare să fie aleasă, planificată şi realizată într-o singură săptămână. Totuşi, atunci când te gândeşti să participi la un curs de instruire şi când încerci să descoperi care este locul activităţii tale misionare în planurile generale ale bisericii, este impprtant să te gândeşti şi la un grup-ţintă. Iată câteva sugestii:

- In consultare cu pastorul, prezbiterii şi cu responsabilul Departamen­tului Lucrare Personală, stabileşte-ţi un program de mărturie şi evan­ ghelizare, precum şi un grup-ţintă. Aceasta te va ajuta să stabileşti şi celelalte aspecte ale procesului. De exemplu, dacă grupul-ţintă este format din copii, va trebui să faci publicitate în şcoli şi în cartierele unde locuiesc familii tinere. Grupul-ţintă poate fi format şi din pen­sionari, şomeri, studenţi etc.

- Alegerea grupului-ţintă te va ajuta să selectezi oamenii cei mai potriviţi, locaţia cea mai bună, timpul cel mai potrivit şi strategiile ulterioare, iar toate acestea te vor ajuta ca, la finalul programului, să faci o evaluare eficientă şi, totodată, îţi vor oferi subiecte de rugăciune specifice.

- Poţi găsi chiar în biserica ta un grup-ţintă, de exemplu, persoanele care vin la biserică, dar nu s-au botezat încă, tinerii nebotezaţi din biserică sau persoanele care participă regulat la programele speciale ale bisericii sau la programele susţinute de biserică în colaborare şcoala bisericii.

Pentru discuţie

1.”Un adevăr primit în inimă va face loc pentru încă un adevăr.” (Ellen G. White, Mărturii, voI. 6, pag. 449) În ce ordine trebuie să prezentăm adevărurile pentru a avea maximum de eficienţă în misiunea noastră? De ce este necesar ca moartea înlocuitoare a lui Hristos să fie întot­deauna primul subiect pe care îl abordăm în misiunea noastră?

2.”Domnul Hristos a atras inima ascultătorilor Săi prin manifestarea dra­gostei, iar apoi, puţin câte puţin, pe măsură ce erau în stare să înţeleagă, le-a descoperit marile adevăruri ale Impărăţiei cerurilor. In acelaşi fel, noi trebuie să învăţăm să ne adaptăm lucrarea la starea oamenilor – să-i întâmpinăm pe oameni acolo unde se află ei.” (Ellen G. White, Evan­ghelizare, pag. 57) Cum reuşeşte dragostea pentru oamenii cărora le vor­bim din Cuvântul lui Dumnezeu să tempereze modul în care prezentăm adevărul Bibliei, în special acele puncte de doctrină care ar putea consti­tui o problemă pentru convingerile lor? Este necesar acest lucru?

]]> http://www.7adventist.com/studiu/etape-in-evanghelizare-si-maturia-personala/feed/ 0 http://www.7adventist.com/studiu/evanghelizarea-si-marturia-personala-ca-stil-de-viata/ http://www.7adventist.com/studiu/evanghelizarea-si-marturia-personala-ca-stil-de-viata/#comments Sat, 31 Mar 2012 18:09:33 +0000 Gabriel Radu http://www.7adventist.com/?p=2177 Gândul central: Fie că recunoaştem sau nu, toţi credincioşii transmit un mesaj prin viaţa pe care o trăiesc.

S-a afirmat adeseori că a deveni creştin nu înseamnă doar a adera la un set de convingeri, ci şi a adopta un mod de viaţă, un stil de viaţă. Ceea ce credem ne va influenţa în final deciziile pe care le luăm şi modul în care trăim.

De asemenea, este adevărat că aceia care pretind a fi creştini sunt urmăriţi îndeaproape de ceilalţi, pentru a vedea dacă viaţa lor corespunde cu convingerile pe care mărturisesc a le avea. Fie că vrem sau nu, cei care ne urmăresc învaţă de la noi. De aceea, întrebarea care contează nu este dacă îi influenţăm pe ceilalţi şi dacă le transmitem un mesaj, ci, mai degrabă, cum îi influenţăm şi ce mesaj le transmitem.

Este bine să nu uităm niciodată cât de importantă este influenţa pe care o exercităm în mod neintenţionat, dar, pe de altă parte, trebuie să facem planuri pentru ca oamenii să poată face o legătură între credinţă şi stilul de viaţă. Săptămâna aceasta, vom studia despre modul în care stilul de viaţă creştin contribuie la relevanţa credinţei în existenţa de zi cu zi.

Predici tăcute

Cum am fi putut să-i recunoaştem pe urmaşii lui Isus din primul se­col? Pe preoţi şi pe farisei puteai să-i recunosti după modul în care se îmbrăcau. De asemenea, puteai să re cunoşti un pescar, un ţăran sau un soldat roman după port. Dar un creştin cum putea fi recunoscut?

1. Potrivit cuvintelor Domnului Isus, care este semnul special după care pot fi identificaţi urmaşii Săi? Ce Înseamnă aceasta din punct de vedere practic? Ioan 13:35

Mântuitorul a spus că, dacă ne iubim unii pe alţii, oamenii vor şti că noi suntem ucenicii Săi. Ce anume îi va convinge? Dragostea în acţiune. Dra­gostea noastră pentru Domnul Isus şi pentru fraţii de credinţă determină modul în care ne raportăm la voinţa lui Dumnezeu şi modul în care ne purtăm unii cu alţii. Mai mult, dragostea şi preocuparea faţă de cei din afara staulului Său vor determina şi modul în care ne vom purta cu ei.
Aceasta este predica pe care o vor vedea şi auzi şi care vorbeşte mai tare decât orice am putea spune vreodată. Mulţi părinţi au observat că, de foarte timpuriu în viaţă, copiii lor îşi formează un fel de “detector” de ipocrizie care capătă o tot mai mare acurateţe şi fineţe odată cu trecerea anilor. Prin urmare, trebuie să ştim că multe persoane cu care intrăm în contact şi cărora le dăm mărturie au şi o capacitate bine dezvoltată de a recunoaşte deosebirea dintre experienţa spirituală autentică şi o spiritu­alitate de faţadă.

2. Ce ne spune Pavel despre influenţa pe care Dumnezeu vrea ca poporul Său să o exercite asupra altora? 2 Corinteni 3:2,3

Nu trebuie să subestimăm influenţa intenţionată şi neintenţionată pe care o exercitărn asupra celor din jur. Viaţa creştină trebuie să fie ca o scrisoare trimisă de Isus Hristos lumii. Dacă este scrisă pe o inimă înnoită de harul divin, scrisoarea aceasta va confirma putere Evangheliei de a transforma vieţile şi va fi o mărturie în favoarea Domnului.

Ai fost influentat de oameni ale căror fapte corespundeau cu mărturisirea lor de credinţă? În cel fel ai fost afectat de cei ale căror fapte nu corespundeau cu mărturisirea lor de credinţă? Ce poţi să faci pentru a nu uita că acţiunile tale îi influenţează pe alţii într-un fel sau în altul?

Compasiune faţă de oameni

În fiecare zi, trecem în grabă pe lângă oameni pe care nu-i cunoaştem – îi întâlnim pe stradă, aşteptăm împreună la un rând. Uneori, arătăm că le-am observat prezenţa printr-un zâmbet sau o uşoară înclinare a capu­lui. Dorinţa lui Dumnezeu este ca, toţi aceşti oameni să Îl primească în viaţa lor. Noi nu putem sta de vorbă cu toţi cei pe care îi întâlnim zilnic, dar putem contribui la împlinirea Planului Său de Mântuire pentru fie­care om.

3. Ce spune Domnul Isus În Matei 9:36-38 şi cum se aplică aceste cuvinte la sfera ta de prieteni şi de cunoscuţi?

Mulţimile pe care le-a văzut Isus atunci erau necăjite şi risipite. Oame­nii erau atât de descurajaţi, încât îşi pierduseră ultima picătură de credintă. Aceia cărora Dumnezeu le dăduse în grijă bunăstarea spirituală a poporu­lui Său îşi neglijaseră datoria, iar oamenii erau risipiţi şi descurajaţi. Lui Isus I S-a făcut milă de ei – ştia că aveau nevoie de un păstor spiritual.

Printre mulţimile de oameni cu care ne întâlnim, se găsesc şi oameni consacraţi lui Isus, dar se găsesc mult mai mulţi care au o nevoie disperată de Păstorul cel Bun, au nevoie să le vorbim despre Hristos.

Mântuitorul, ucenicii şi alţi câţiva urmaşi ai Săi au participat la secerişul Evangheliei, dar recolta era tot mai mare si, odată cu ea crestea si nevoie de lucrători. Probabil că, îndemnându-i să se roage ca Domnul să scoată lucrători pentru seceriş, Isus intenţiona să îi facă pe unii dintre urmaşii Săi să se gândească la chemarea lor de a lucra şi, totodată, să le dea făgăduinţa că Dumnezeu cunoaste nevoia aceasta si va scoate mai multi lucrători.

Cele mai multe biserici sunt înconjurate de nişte holde atât de întinse, încât a lăsa secerişul în grija câtorva membri nu este o solutie. Când avem compasiune faţă de oamenii care locuiesc în jurul bisericilor şi caselor noastre (şi numărul lor se ridică uneori la câteva mii), simţim şi noi nevoia de a ne ruga ca Domnul secerisului să scoată lucrători si ne dăm seama ca putem să fim noi înşine lucrători pentru El. ‘

Când discutăm despre misiune şi evanghelizare, este important să reevaluăm continuu posibilitatea unui seceris local. Oamenii din aceste zone (dintre care mulţi Îl caută deja pe Dumnezeu) vor fi impresionaţi de compasiunea noastră pentru ei.

Ce înseamnă cuvântul “compasiune”. Ce poţi învăta din propria suferintă şi din nevoia ta după compasiune? Cum te poţi deprinde să manifeşti mai multă compasiune faţă de cei din jurul tău?

În locul altuia

În loc să le oferim oamenilor ce credem noi că au nevoie, trebuie să aflăm ce consideră ei că este important, care sunt îngrijorările lor, pro­blemele lor, care consideră ei să sunt nevoile lor.

4. Cum aborda Pavel diferite categorii de oameni şi cum Încerca să se identifice cu nevoile şi cu Îngrijorările lor? Ce lecţie putem desprinde de aici? 1 Corinteni 9:20-22 (Vezi şi Evrei 4:15.)

Fără a face compromis în chestiunile de principiu, apostolul Pavel a fost dispus să meargă oriunde şi să facă tot ce putea pentru a-i convinge pe oameni de adevărul Evangheliei. Cu alte cuvinte, el a fost dispus să se pună în locul lor, “să intre în pielea lor” din dorinţa de a-i înţelege şi de a afla care era metoda cea mai bună prin care putea să-i câştige pentru Hristos.

De multe ori, încercăm să le oferim oamenilor ceea ce considerăm noi că au nevoie. Ar trebui ca mai întâi să aflăm care consideră ei că sunt nevoile lor. A ne pune în locul lor înseamnă a încerca să înţelegem viaţa din perspectiva lor şi toate lucrurile care li se par complicate şi controver­sate; înseamnă a încerca să le înţelegem durerile şi bucuriile; înseamnă a-i întâmpina acolo unde se află.

Aşa a făcut Isus. Când a fost pe pământ, El S-a identificat cu aceia pe care a venit să îi salveze. El poate înţelege luptele şi durerile noastre, pen­tru că a trecut prin ele. El a suferit mari dezamăgiri, a îndurat acuzaţii false, respingere şi pedepse nedrepte. El a fost “Dumnezeu cu noi”, simţind cu noi în cel mai deplin sens al cuvântului. Mai mult, pentru că a trecut prin experienţele noastre, El poate să îi întâmpine pe toţi oamenii acolo unde se află ei. Când citim Evangheliile, descoperim că Isus nu a avut o singură metodă de evanghelizare şi de mărturie personală.

Când S-a întâlnit cu femeia de la fântâna lui Iacov, El i-a vorbit despre apa vie. Ţăranilor le-a spus pilde despre semănat, despre recoltat şi despre vreme. Pescarilor le-a vorbit despre peşte, despre plase de pescuit şi despre furtuni. Isus avea o metodă minunată de a prezenta marile adevăruri spirituale, legându-le de problemele obişnuite ale vieţii. În felul acesta, cei care Îl ascultau aflau despre apa vie şi despre nevoia de a semăna sămânţa Evangheliei. Mulţi dintre ei au devenit pescari de oameni.

Ospitalitatea ca stil de viaţă

Există o zicală, potrivită în contextul discuţiei despre câştigarea oame­nilor pentru Hristos, care spune: “Oamenilor nu le pasă cât de multe ştim până când nu află cât de mult ne pasă.” Putem să vorbim şi să predicăm oricât, dar, dacă oamenii se simt neînţeleşi, ne iubiţi şi neacceptaţi, mărturia noastră este grav afectată, oricât de elocventă ar fi predicarea noastră şi oricât de logice şi adevărate ar fi ideile noastre.

Un exemplu practic de interes faţă de ei este ospitalitatea. Ospitali­tatea include acceptarea, omenia, deschiderea, preocuparea, generozi­tatea, amabilitatea şi prietenia. Toate aceste calităţi ne arată cum vrea Dumnezeu să se poarte creştinii unii cu alţii şi cu aceia pe care vor să-i câştige pentru EI.

5. Citeşte relatarea din Marcu 5:1-19 despre omul posedat de demoni. Care dintre cuvintele adresate de Isus acestui om fac referire la faptul că pri­etenii sunt mai receptivi la Evanghelie dacă le-o Împărtăşim noi? Cum ne putem deprinde să aplicăm acest principiu În lucrarea personală de slujire şi mărturie?

Isus ar fi putut să-I îndemne pe om să se întoarcă în cetatea lui şi să le povestească tuturor cum a fost vindecat. Totuşi El i-a poruncit în mod expres să meargă la prietenii lui, ceea ce ne arată o dată în plus cât de adevărat este faptul că aceia cu care avem deja o relaţie apropiată sunt cei mai receptivi la vestea bună despre dragostea, harul şi eliberarea pe care ni le oferă El. La rândullor, prietenii noştri le vor împărtăşi vestea bună prietenilor lor şi, astfel, mesajul Evangheliei se va răspândi.

Ceea ce este important în acest proces este să avem prieteni în afara cercului de credinciosi. Unii lucrează în mijlocul oamenilor din afara bi­sericii si au multe cunostinte, dar cunostintele nu sunt acelasi lucru cu pri­ etenii apropiaţi, Totuşi cunoştinţele pot deveni prieteni prin aşa-numita “evanghelizare prin ospitalitate”. Evanghelizarea prin ospitalitate este un rod al ospitalităţii ca stil de viaţă. Ea nu este o manifestare temporară, ci un mod de viaţă. (Vezi şi Luca 14:12-14.)

Ce poţi face pentru afi mai ospitalier cu cei din jurul tău? Cum te poţi de­ prinde să te dăruieşti pe tine însuţi pentru a ieşi în întâmpinarea nevoilor celor pe care vrei să-i câştigi?

Lărgirea cercului de prieteni

Ocaziile în care oamenii îi abordează pe creştini cu întrebarea: “Ce trebuie să fac să fiu mântuit?” sunt rare. În general, credincioşii trebuie să pornească ei înşişi în căutarea oilor pierdute. Unii afirmă că biserica se aseamănă mult cu o fortăreaţă din care ies câţiva oameni cu ocazia unei campanii de evanghelizare sau a unei activităţi misionare pentru a aduna câţiva convertiţi şi pentru a-i învăţa să nu se apropie prea mult de lumea din care au fost mântuiti. Nu discutăm aici dacă lucrul acesta este adevărat sau nu. Ideea este că relaţiile semnificative de prietenie ale mul­ tor adventişti de ziua a şaptea cu oamenii din afara cercului de credincioşi sunt puţine sau chiar inexistente. Este adevărat că e important să evităm influentele nesfinte dar, într-o anumită măsură, izolarea ne împiedică să le ducem oamenilor mesajul Evangheliei.

6. Citeste cu atentie Ioan 17:11-19. Ce ne spun aceste versete despre locul creştinului În lume? (Vezi şi Col. 4:2-6.)

Putem extrage din aceste versete următoarele adevăruri despre relaţia dintre ucenicii lui Isus si lume: ei sunt în lume (vers. 11); ei nu sunt din lume (vers. 14,16); ei nu’ vor fi luaţi încă din lume (vers. 15); Isus i-a trimis în lume (vers. 18).

Cu totii ne nastem în lumea aceasta si Dumnezeu ne-a dat de făcut o lucrare atâta timp cât trăim aici. Isus ne-a trimis în lume la fel ca pe primii Săi ucenici, pentru a spune la cât mai mulţi oameni despre El şi despre făgăduinţa mântuirii pe care o oferă întregii omeniri.

Misiunea noastră este să lărgim în mod deliberat câmpul misionar per­sonal. Pentru aceasta, s-ar putea să fim nevoiţi să facem schimbări în stilul nostru de viaţă pentru a veni în contact cu cât mai mulţi oameni nereligioşi.
Aceasta nu înseamnă să ne compromitem principiile, convingerile şi valo­rile, ci doar să căutăm ocazii – fără a ne păta conştiinţa – de a ne împriete­ni cu ceilalti si de a deveni pentru ei canale ale adevărului lui Dumnezeu.

În general, noi folosim metoda invitaţiei, aşteptând ca oamenii să vină la noi, dar Domnul ne-a spus că noi trebuie să mergem la ei. De aceea este necesar să ne întrebăm cât de mult ne-am retras din lume şi dacă nu cumva lucrarea de evanghelizare nu mai este la fel de eficientă din cauza aceasta.

Priveste la tine: Ai tendinta de a trăi izolat, departe de lume? Sau, dimpo­trivă esti prea înrădăcinat în ea? Ce poti face pentru a te deprinde să trăiesti în lume (şi să fii o mărturie pentru oameni), dar să nu fii “din ea”?

Aplicaţie

Locul activităţii tale misionare în planurile bisericii. Cele mai multe departamente ale bisericii locale funcţionează de obicei după un plan bine organizat şi sunt foarte active, dar e posibil ca membrii care sunt implicati într-un anumit departament să nu ştie foarte multe despre ceea ce se pe­trece în alte ramuri ale activităţii bisericii. Mai mult, e posibil să nu existe un plan general de evanghelizare pe care să-I cunoască echipa fiecărui de­ partament şi, prin urmare, la care să poată contribui. În scopul încurajării, al susţinerii şi al evaluării eficiente, cel mai bine este ca activitatea ta de evanghelizare şi mărturie să facă parte din strategia generală a bisericii. În acest sens, îţi oferim următoarele sugestii:

Discută cu pastorul, cu prezbiterii sau cu coordonatorul Departamen­tului Lucrare Personală pentru a afla ce obiective au fost stabilite si ce strategii sunt aplicate în vederea atingerii acestor obiective. Tu tre­buie să descoperi care este locul activităţii de evanghelizare şi mărturiealese de tine în planurile bisericii şi cum poţi contribui la atingerea obiectivelor ei.

- S-ar putea ca, deşi biserica ta are o activitate intensă de evangheli­zare, să nu existe un document în care să fie stipulate obiectivele si strategiile ei. Discută cu pastorul, cu prezbiterii sau cu coordonatorii Departamentului Lucrare Personală despre obiectivele lor personale pentru evanghelizare. Ia notiţe în timpul discuţiei. Îţi vei forma astfel o imagine despre viziunea lor cu privire la evanghelizare şi vei putea propune obiective si metode de lucru.

- În momentul acesta poti decide să te alături unei activităti misionare deja existente. În cazul’ în care activitatea aleasă de tine deschide un câmp nou pentru evanghelizare sau mărturie, este necesar să formezi un mic grup de oameni cărora să le împărtăşeşti viziune a ta. Prezintă obiec­tivele şi strategiile pe care le vei utiliza pentru a atinge aceste obiective.

Pentru discuţie

1. “Prea adesea, influenţa predicii ţinute de la amvon este combătută de predica ţinută de viaţa acelora care pretind că sunt sustinătorii ade­vărului.” (Ellen G. White, Mărturii, vol. 9, pag. 21) Ce fei de mărturie dă viaţa ta şi, prin comparaţie, ce fel de mărturie dau cuvintele tale sau mărturisirea ta de credintă?

2. În ce măsură este integrată biserica în comunitatea locală? Dacă ar dispărea mâine, ar fi afectaţi în vreun fel oamenii din localitate? În ce fel?

]]> http://www.7adventist.com/studiu/evanghelizarea-si-marturia-personala-ca-stil-de-viata/feed/ 0 http://www.7adventist.com/studiu/daruri-spirituale-pentru-evanghelizare-si-marturie-personala/ http://www.7adventist.com/studiu/daruri-spirituale-pentru-evanghelizare-si-marturie-personala/#comments Sat, 31 Mar 2012 17:39:42 +0000 Gabriel Radu http://www.7adventist.com/?p=2176 Gândul central: Darurile spirituale sunt înzestrările speciale oferite fiecărui membru pentru a fi folosite spre slava lui Dumnezeu şi spre salvarea sufletelor.

Ca biserică, am pus accent în mod justificat pe darul spiritului profe­tic dar nu am subliniat întotdeauna şi valoarea celorlalte daruri spirituale pentru slujire. Totuşi este important să subliniem valoarea lor. Primirea lor este o doctrină biblică. De aceea, ca biserică, trebuie să le privim cu seriozitate pentru ca membrii să îşi accepte darurile cu bucurie şi să şi le pună la lucru.

Este regretabil faptul că mulţi membri ai biserici nu îşi pun în valoare darurile primite. Cauzele sunt numeroase. Uneori, greseala este la membri. Alteori, biserica trebuie să facă mai mult pentru a-i incuraja pe aceştia să-si descopere darurile şi apoi să le folosească în lucrare şi în misiune sub căIăuzirea Duhului Sfânt. Ce păcat este să ai un dar şi să nu îl foloseşti niciodată în scopul pentru care ţi-a fost dat!

Credinciosi înzestraţi

Dacă îi vei întreba ce daruri spirituale au, membrii bisericii tale vor sta mult pe gânduri până când vor identifica un dar în listele cu daruri spirituale din Biblie, cu toate că mulţi dintre ei au pus deja la lucru darul respectiv. Ei nu au reuşit încă să conştientizeze faptul că au acel dar. Unii, deşi nu s-au străduit să-şi descopere darurile, slujesc cu competenţă în domeniile în care se simt chemaţi şi se bucură de susţinerea bisericii. Ade­seori, seminarul de identificare a darurilor spirituale confirmă darurile care au fost deja folosite în slujire. Prin urmare este foarte posibil ca oa­menii să-şi pună în valoare un dar spiritual, sub călăuzirea Duhului Sfânt, fără să-I fi identificat cu exactitate. La cealaltă extremă sunt cei care nu se implică în nicio lucrare, pentru că socotesc că nu au primit niciun dar. Pe aceştia este important să îi Încurajăm să îşi descopere darurile şi să îşi facă un plan pentru a le pune În valoare.

1. Citeşte 1 Petru 4:10. Ce ne spune versetul acesta despre Înzestrarea cu daruri a credincioşilor?

Am văzut deja că fiecărui credincios i s-a încredinţat o lucrare de slu­jire şi de aceea nu trebuie să ne surprindă faptul că Dumnezeu ne va asigu­ra cele necesare pentru a o îndeplini. Aşadar, cei care iau Marea Trimitere ca pe un mandat misionar personal primit din partea lui Dumnezeu vor fi pregătiţi de Duhul Sfânt pentru lucrare. Dumnezeu ştie ce este necesar în locul şi în timpul în care trăim pentru lucrarea de salvare a sufletelor.

Textul din 1 Corinteni 12:11 ne arată că înzestrarea credincioşilor cu daruri spirituale face parte din lucrarea Duhului Sfânt de pregătire a sfinţilor pentru orice lucrare bună (vezi Efeseni 2:10). Duhul Sfânt le Împarte credincioşilor daruri spirituale şi totodată, după cum se arată În Faptele apostolilor 1:8, îi împuterniceşte să le foloseasca.

Listele din Biblie cu daruri spirituale sunt diferite. Inţelegem de aici că lista darurilor oferite nu este completă, adică se mai pot adăuga şi alte daruri.

Gândeste-te la cuvântul “dar”. Ce Înseamnă el? Ce iti spune aceasta despre responsabilitatea de a întrebuinţa darul în lucrarea Domnului (şi nu în alte scopuri)?

Duhul Sfânt şi darurile Lui

Darurile spirituale definesc, într-o anumită măsură, locul pe care îl ocupăm în biserica locală. Cu alte cuvinte, atunci când ne identificăm darurile spirituale descoperim rolul pe care Domnul vrea să îl Îndeplinim în colectivul bisericii. Ai fost vreodată solicitat să te implici într-o activi­tate pentru care nu aveai pasiune şi nici interes? Cunoşti oameni care au acceptat anumite slujbe În biserică, dar, după un timp, le-au abandonat, pentru că nu s-au considerat potriviţi pentru slujba respectivă? Este foarte posibil să fi fost solicitaţi (şi poate că au depus eforturi reale) să se ocupe de o activitate a bisericii pentru care nu aveau nici chemare şi nici daruri. Astfel de lucruri se întâmplă, dar nu trebuie să devină o regulă.

2. Citeste Faptele 13:1-3. Ce s-a Întâmplat În situaţia descrisă aici? Ce ne spune aceasta despre importanţa chemării la o anumită lucrare?

Este semnificativ faptul că Duhul Sfânt este cel care ne cheamă să-I slu­jim lui Dumnezeu. Barnaba şi Saul au fost chemaţi şi au fost înzestraţi de Duhul Sfânt pentru lucrare. Versetul 2 ne oferă câteva informaţii impor­tante: ei erau deja implicaţi În lucrarea Domnului în momentul în care au fost chemati la o anumită activitate. Stim că este vorba despre o anumită activitate intrucât Simon si Manaen nu au fost chemati cu acea ocazie.

Înainte de înălţare, Domnul Isus a promis că Duhul Sfânt va coborî la noi pentru a fi Ajutorul nostru. Una dintre sarcinile Sale este aceea de a ne da daruri pentru lucrarea de răspândire a Evangheliei. Prin urmare, dacă El ne dă daruri pentru a îndeplini lucrarea, înseamnă că ele sunt importante şi este necesar să le punem în valoare.

3. Potrivit versete lor următoare. care este lucrarea Duhului Sfânt? Ioan 16:8.13; Faptele 13:4; Romani 8:11; Faptele 1:8.

Când înţelegem motivul pentru care Duhul Sfânt ne dă daruri spirituale, înţelegem cât de vitale sunt ele pentru salvarea acelora cu care urmează să lucrăm.

Unele daruri ni se par mai importante sau mai deosebite, dar nu tre­buie să uităm că toate sunt esenţiale pentru viaţa şi misiunea bisericii.
Uneori evanghelistii predicatorii sau profesorii înzestrati par a fi oamenii cei mai importanţi, dar adevărul este că şi persoanele înzestrate cu darul de a avea grijă de alţii şi de a forma ucenici sunt la fel de importante.

Cum să ne descoperim darurile?

Nu este greu să ne descoperim darurile spirituale. Dacă te gândeşti la pastorul tău şi la alţi conducători importanţi ai bisericii tale, reuşeşti imediat să-ţi dai seama care sunt darurile lor. E suficient să observi ce fac ei şi reacţia pe care o au oamenii la lucrarea lor. Totuşi, când te gândeşti la tine, descoperirea darurilor spirituale nu mai pare a fi la fel de uşoară.

Descoperirea darurilor spirituale personale a fost prezentată uneori destul de simplist: completează un chestionar, aplică o formulă şi îţi vei des­ coperi imediat darul. Mulţi membri ai bisericii au încercat să-şi descopere darurile spirituale prin aceste metode şi au fost dezamăgiţi când biserica lor locală nu i-a ales în slujbele în care ar fi putut să-şi exercite darurile.

Seminarul de identificare a darurilor spirituale este, probabil, cel mai simplu mod prin care îţi poţi identifica darurile spirituale. Nu uita însă că participarea la acest seminar este numai începutul căutării.

4.Ce ne spune Pavel În 1 Corinteni 12:28-31 despre darurile spirituale?

Aici nu suntem îndemnati să ne dorim toti unul sau două dintre daru­rile considera te în general cele mai bune, ci Pavel arată aici că darurile spirituale sunt distribuite în funcţie de nevoile apărute în diverse situaţii cu care se confruntă la un moment dat bisericile din diferite locuri. De aceea, cele mai bune daruri sunt acelea care îi împuternicesc pe membrii bisericii locale.

Dacă îţi doreşti cu seriozitate să-ţi descoperi darurile, nu subestima ceea ce îţi transmit ceilalţi membri ai bisericii. Când se întrunesc pentru a alege conducători ai diverselor departamente şi echipe de ajutoare pentru aceştia, membrii unui comitet de numiri caută oameni care au manifestat deja preocupare şi au dovedit înzestrare pentru anumite activităţi. Chiar dacă nu au cunoştinţe despre darurile spirituale sau nu le iau în consi­derare în mod deliberat, ei nu fac altceva decât să caute oameni înzestrati pentru diferitele ramuri ale lucrării. Dacă cineva îţi spune că poţi fi efi­cient în mod real într-o anumită slujbă, s-ar putea ca aceasta să fie o con­firmare a darurilor tale. Este înţelept din partea ta să asculţi şi să te rogi pentru aceasta.

Rezultatele seminarului despre darurile spirituale, confirmarea din partea fraţilor de credinţă şi rezultatele obţinute în urma unei perioade de probă într-o anumită ramură a lucrării îţi vor oferi indicii clare despre chemarea pe care ţi-a adresat-o Domnul şi pentru care te-a înzestrat.

Care crezi că sunt darurile tale şi de ce crezi că ai aceste daruri?

Alte daruri

Când discutăm despre darurile spirituale şi despre lucrarea de evan­ghelizare şi mărturie personală, tindem să ne concentrăm atenţia asupra darului de a evangheliza, de a predica şi de a-i învăţa pe alţii. Este adevărat că nu toate darurile au legătură directă cu evanghelizarea, dar, dacă sunt exercitate în cadrul bisericii, ele vor avea un impact asupra lucrării.

5. Reciteşte Faptele 6:1-4. Câţiva membri ai bisericii primare au primit responsabilităţile pe care le au diaconii din vremea noastră. De ce nu au mai făcut ucenicii această lucrare? Care este principiul descoperit aici?

Diaconii aleşi participau la planul general al bisericii primare de evan­ghelizare prin faptul că le permite au ucenicilor să se ocupe neîntrerupt de evanghelizare şi de predicare. Astfel, darurile lor nu îi făceau apţi să slujească în prima linie, dar îi ajutau să exercite o influenţă asupra ei.
Probabil că faptul că ei distribuiau ajutoarele pentru văduvele sărace îi determina pe oameni să asculte Evanghelia cu mai mare interes. Numai Dumnezeu ştie cât bine au făcut aceşti oameni prin slujbele lor.

Pentru ca biserica să functioneze, este nevoie de conducători si de ad­ministrat ori în domeniul organizării, al finanţelor etc. Cei care Ii slujesc Domnului în aceste poziţii trebuie să înţeleagă că fac parte dintr-o echipă şi că aportul lor este esenţial pentru îndeplinirea misiunii generale a bisericii.

6. Citeşte Faptele 2:40-47. Ce daruri spirituale au fost exercitate În această situaţie şi care a fost rezultatul, nu numai În ceea ce priveşte mărturia, ci şi formarea de ucenici? Ce lecţii putem Învăţa de aici?

Cuvântul a adăuga din Faptele 2:47 este întrebuinţat cu sensul de a in­tegra Într-o anumită comunitate. Cei nou-convertiti nu numai că se alăturau bisericii, ci deveneau parte a ei şi intrau în atenţia ei. În aceste situaţii erau exercitate multe daruri: darul administrării, al conducerii, al ospitalităţii, al lucrării pastorale şi al slujirii altora. Avem aici un bun exemplu de exer­ citare a darurilor spirituale individuale spre beneficiul întregii biserici prin susţinerea lucrării de evanghelizare realizată de alţii.

Gândeste-te la partea ta, la rolul tău, la lucrarea pe care o îndeplinesti tu în biserică. În ce măsură corespunde cu misiunea generaLă a bisericii?

Darurile şi responsabilitatea creştină

Darurile spirituale nu ne sunt descoperite doar de dragul satisfacerii curiozităţii, ci pentru a afla ce aşteaptă Domnul de la noi şi care este locul nostru în corpul bisericii. Acest fapt atrage după sine o mare responsabili­ tate faţă de lucrarea pentru care El ne-a înzestrat în mod special.

7. Compară Romani 12:4 cu 1 Corinteni 12:12 şi cu Efeseni 4:16. Ce ne spun aceste versete despre darurile spirituale şi despre corpul bisericii?

Toate aceste trei pasaje pun darurile spirituale în relaţie cu corpul bi­sericii. Deci fiecare dintre noi are responsabilitatea de a-şi folosi darurile în cadrul bisericii, chiar dacă poate fi implicat şi personal într-o lucrare de evanghelizare şi mărturie, la fel ca Filip (Faptele 8).

Este necesar ca tot ce face biserica să facă sub autoritatea şi îndru­marea Duhului Sfânt. Datoria noastră este să aflăm voia lui Dumnezeu şi să lucrăm în armonie cu ceea ce ne descoperă Duhul Sfânt. Nu este bine să ne grăbim să facem planuri şi abia apoi să cerem aprobarea divină pentru ele. Adeseori, noi ne Întrebăm: “Ce poate face biserica noastră pentru Dumnezeu?” Ar fi mai bine să descoperim ce face Dumnezeu deja în mij­locul poporului Său şi să ne implicăm în acea lucrare.

8. Ce ne spun textele din Matei 10:19,20 şi Faptele 13:4,5; 16:6,7 despre modul în care erau îndrumaţi ucenicii de Duhul Sfânt?

Ucenicii Îi permiteau Duhului Sfânt să le îndrume lucrarea. Uneori, ei încercau să intre într-o zonă, dar Duhul Sfânt îi oprea. Probabil că Pavel a primit o viziune în care Duhul Sfânt i-a dat anumite îndrumări cu privire la zona în care trebuiau să lucreze (vezi Faptele 16:9,10).

Darurile spirituale trebuie folosite în mod responsabil. Pentru aceasta, trebuie să păstrăm legătura cu Duhul Sfânt. Noi avem răspunderea de a menţine unitatea bisericii. Dacă suntem conduşi de Duhul Sfânt, vom dori să păstrăm unitatea. Duhul Sfânt ne îndrumă individual si îndrumă biserica. Îndrumarea pe care o dă unui membru, o dă întregii biserici. El nu îi îndepărtează pe membri de biserică.

Dacă ne consacrăm slujirii lui Hristos, putem să ne aşteptăm la lucruri mari pe măsură ce primim din belşug Duhul Sfânt. Esenţial este ca noi, ca membri şi ca biserică, să fim gata pentru a primi ceea ce Duhul ne dăruieste.

Aplicaţie

După ce ai ales o anumită activitate de evanghelizare şi mărturie personală şi după ce ai discutat cu pastorul tău şi cu coordonator ii Departamentului Lucrare Personală, urmează pregătirea pentru activitate, instruirea. Spre deosebire de lucrul de unul singur, lucrul în echipă asigură încurajarea, susţinerea şi succesul dorit. Iată câteva sugestii:

- Discută cu pastorul tău şi cu coordonatorul Departamentului Lucrare Personală despre evenimentele şi programele de instruire care pot fi orga­nizate. Nu este neapărat necesar ca toată instruirea să aibă loc în biserica locală. Ia în calcul posibilitatea de a participa la o instruire regională sau la aceea de a fi sponsorizat pentru a participa la seminare de instruire, dacă ele există.

- Cere pastorului sau altor instructori să susţină în biserica locală cursuri de instruire pentru evanghelizare şi mărturie personală. Dacă bugetul nu permite şi dacă cei care doresc să fie instruiţi sunt puţini, se poate face un anunţ la nivel zonal şi se poate organiza un curs de instruire zonal, cu baza la biserica locală din care faci parte.

- La cursul de instruire pentru activitatea de evanghelizare şi mărturie aleasă, află ce resurse ai la dispoziţie. Cunoaşterea lor şi a modului în care le poţi utiliza constituie o parte importantă a pregătirii tale.

- Pregătirea spirituală personală este esentială pentru lucrarea ta misionară Pe măsură ce vei începe să Îi slujeşti Domnului, îţi vei constientiza mai bine nevoile spirituale. Iar atunci când vei cere şi vei primi o mai mare măsură din Duhul Sfânt, vei fi împuternicit pentru o slujire mai mare. Roagă-te ca Duhul Sfânt să te îndrume şi să lucreze prin tine.

Pentru discuţie

1. “Dumnezeu a pus în biserică daruri diferite. Ele sunt valoroase la locul potrivit şi fiecare poate îndeplini o parte în lucrarea de pregătire a unui popor pentru apropiata revenire a Domnului Hristos.” (E. G. White, Slujitorii Evangheliei, pag. 481) În ce măsură se pune accent pe daru­rile spirituale în biserica ta. Ce faceţi pentru a sublinia importanţa lor?

2. “Nu toţi oamenii primesc aceleaşi daruri, dar fiecărui slujitor al Domnu­lui îi este făgăduit un dar al Duhului Sfânt.” (E. G. White, Parabo­lele Domnului Hristos, pag. 327) Ce putem face pentru a-i Încuraja pe toţi membrii bisericii să-şi descopere, să-şi dezvolte şi să-şi folosească darurile spirituale? De ce este important să facem acest lucru?

]]> http://www.7adventist.com/studiu/daruri-spirituale-pentru-evanghelizare-si-marturie-personala/feed/ 2 http://www.7adventist.com/studiu/slujirea-fiecarui-membru/ http://www.7adventist.com/studiu/slujirea-fiecarui-membru/#comments Sat, 31 Mar 2012 16:34:32 +0000 Gabriel Radu http://www.7adventist.com/?p=2175 Gândul central: Prea adesea evanghelizarea şi mărturia personală sunt considerate a fi În mod exclusiv responsabilitatea pastorului, dar atitudinea aceasta este greşită.

Potrivit lui Petru, poporul lui Dumnezeu este ales, chemat să fie o “preoţie împărătească”. Întrucât preoţii aveau de îndeplinit o lucrare şi întrucât noi suntem chemaţi la “preoţie”, înseamnă că şi noi avem o lu­crare de făcut. Totuşi trebuie să înţelegem că nu suntem chemaţi doar să îndeplinim o lucrare. Mai întâi de toate, Dumnezeu ne cheamă să avem o relaţie cu EI, relaţie care să ne determine să le împărtăşim altora lucrurile mari pe care le-a făcut El pentru noi. Aceasta este esenţa mărturiei.

Aşadar, fiecare dintre noi avem de îndeplinit o lucrare personală care presupune vestirea puterilor minunate ale Aceluia care ne-a chemat “din întuneric la lumina Sa minunată”.

Săptămâna aceasta, vom analiza conceptul de “slujire personală a fie­ cărui membru” şi vom vedea cum contribuie experienţa individuală la slu­jirea colectivă a bisericii. Ideea este că fiecare dintre noi are de îndeplinit un rol în lucrarea misionară şi de evanghelizare.

Slujirea fiecărui membru

Prea adesea întâlnim creştini care se plâng că nu sunt suficient de talentaţi pentru a face ceva semnificativ pentru Dumnezeu. Fireşte că lui Satana îi convine să avem această atitudine, dar Biblia ne spune că toţi creştinii au primit o lucrare de la Dumnezeu. Trebuie să aflăm care este lucrarea aceasta şi apoi să stabilim cum putem, prin harul lui Dumnezeu, să o îndeplinim spre slava Sa.

1. Studiază Efeseni 4:11,12 şi 2 Corinteni 5:15-20. Ce ne spun aceste versete despre slujirea fiecărui credincios?

Pavel declară aici că sfinţii sunt pregătiţi pentru a sluji. Fiecărui om care a fost împăcat cu Dumnezeu prin jertfa lui Isus i-a fost încredinţată lucrarea de împăcare şi este un ambasador (un sol, un “trimis” împuter­nicit) al lui Hristos. Ambasadorul este un reprezentant al unui monarh sau al unui şef de stat. Noţiunea acesta subliniază relaţia personală dintre Hristos şi toţi cei care au fost împăcaţi cu Dumnezeu şi duc în lume me­sajul dragostei si al harului Său.

Există multă confuzie cu privire la noţiunea de slujire. În prezent, slu­jirea este considerată a face parte din atribuţiile pastorului, întrucât el este un “slujitor al Evangheliei”. Este adevărat că cei angajaţi în slujirea pastorală au unele cunoştinţe şi competenţe de specialitate, însă Scriptura insistă că o parte a lucrării pastorului este aceea de a-i pregăti pe membri pentru slujirea personală.

Noul Testament ne arată că primii creştini înţelegeau conceptul de slu­jire a fiecărui membru. Oriunde mergeau şi în orice circumstanţe se aflau, toţi predicau despre Domnul Isus (vezi Faptele 8:1,4).

Mai există un mod prin care Domnul Isus arată că noi toţi avem de îndeplinit o lucrare specială de slujire. El a declarat că nu a venit ca să I se slujească, ci El să slujească (vezi Mat. 20:28; Luca 22:27). De asemenea, a spus că şi urmaşii Săi sunt slujitori (vezi Mat. 23: 11; 20:26,27). Dacă aceasta nu este slujire, slujire adevărată, atunci ce este? Dar Isus nu ne porunceşte pur şi simplu să fim slujitori, ci ne ajută să înţelegem că lucrarea de slujire este urmarea relaţiei noastre cu EI. Aceste versete descriu viaţa unei persoane care este părtaşă la suferinţele Robului Isus Hristos. De asemenea, ele afirmă că “a fi în Hristos” înseamnă a continua lucrarea Sa.

Cât de dispus eşti să le slujeşti altor oameni? Este aceasta înclinaţia ta naturală sau, de regulă, aştepţi mai degrabă să ţi se ofere decât să dăruieşti?

Nevoia de lucrători

Uneori, suntem trimişi să culegem ce au semănat alţii, ce au udat şi au îngrijit alţii. Se poate întâmpla ca aceeaşi persoană să sape, să semene, sa ude şi să culeagă de pe acelasi teren, dar ocaziile acestea reprezintă mai degrabă excepţia, nu regula. În lumea vitezei în care trăim, oamenii intră în sfera noastră de influenţă şi ies, de aceea trebuie să fim pregătiţi să continuăm lucrarea de evanghelizare începută de alţii.

2. Citeste Ioan 4:35-41. Atunci când vedem pe cineva că a ajuns la stadiul de ,”coacere” În ce priveste experienţa sa creştină, ne entuziasmăm, dar ce ne spun versetele acestea despre Împărţirea bucuriei cu cei care au contribuit În timp la această lucrare?

De obicei, când vorbim despre recoltă, ne gândim la un anumit timp din an, când roadele sunt gata de cules. Majoritatea roadelor sunt culese într-un anumit anotimp. Însă în domeniul spiritual nu există un moment anumit pentru recoltare. Isus subliniază această idee în Ioan 4:35. Din punct de vedere agronomic, probabil că secerişul urma să aibă loc abia peste patru luni, dar, din punctul de vedere al celor care sunt gata să-L primească pe Isus, există întotdeauna câteva roade gata de cules.

La fântâna lui Iacov Isus a semănat sământa Evangheliei în inima fe­meii din Samaria. La rindul ei, femeia a semănat sămânţa în inima oa­menilor din Sihar, iar apoi samaritenii au venit la Isus, trecând prin nişte lanuri de grâu necopt. Isus ne încurajează la fel ca pe ucenici să fim gata să recoltăm roadele din ogorul lumii care se coace continuu.

3. De ce insistă Dumnezeu atât de mult ca lucrătorii să meargă la seceriş? 2 Petru 3:9

Motivul pentru care Dumnezeu vrea ca lucrătorii să meargă la seceriş este marea Sa dragoste şi compasiune pentru omenire (vezi Mat. 9:36- 38). Dacă ne uităm la lumea noastră, secerişul este tot la fel de mare, iar lucrătorii sunt tot puţini. Ucenicii au fost îndemnaţi să se roage pentru ca lucrătorii să meargă la seceriş. Pe măsură ce noi, ucenicii moderni, ne vom ruga pentru lucrători, Duhul Sfânt ne va deschide calea pentru a împlini chemarea Sa.

Gândeste-te la ceea ce ai făcut în ultimele zile. Câte ocazii ai avut de a da mărturie despre credinta ta, de a planta câteva seminţe care ar putea, într-o zi, să aducă o recoltă bogată? În câte dintre acele ocazii ai dat mărturie? Câte ocazii ai pierdut?

Individual, dar Împreună

Biserica locală nu înseamnă totalitatea indivizilor distincţi care stau sub acelasi acoperis timp de câteva ore o dată pe săptămână. Potrivit Scripturii, biserica este un grup de oameni la fel de strâns uniţi între ei ca părţile corpului omenesc. Totuşi există posibilitatea ca, oamenii sa se întâlnească regulat, dar să nu fie parte a corpului bisericii in sensul biblic al cuvântului. Din nefericire, lucrul acesta este o realitate în multe dome­nii ale vietii de biserică, dar acum ne concentrăm atenţia asupra nevoii de a fi uniti în domeniul evanghelizării si al mărturiei.

4. Cum ar fi afectată cresterea şi eficienţa unui organism dacă şi-ar pierde articulaţia genunchiului, a cotului sau a mâinii? Ce intelegem din analogia lui Pavel cu biserica văzută încredinţat o misiune de evanghelizare? Efesem 4:16

Apostolul Pavel declară că trupul bisericii se dezvoltă bine atunci când toti membrii contribuie. Ce ne spune aceasta despre bisericile care nu cresc? Prima noastră reacţie ar putea fi aceea de a da vina pe cei care, în viziunea noastră, nu-si fac partea. Poate că avem dreptate, dar gândeşte-te puţin: de câte ori nu se întâmplă ca bisericile să îi priveze pe membri de oportunitate a de a contribui personal? Când conducătorii bisericii nu înţeleg principiul că toti credinciosii trebuie să slujească, ei nu fac planuri pentru implicarea maximă a membrilor în viaţa bisericii şi în ramurile ei de activitate.

5. Ce a făcut biserica din Tesalonic cu Evanghelia pe care a primit-o de la Pavel? 1 Tesaloniceni 1:5-8

Biserica din Tesalonic este un exemplu pentru noi – ea a primit Evan­ghelia si a transmis-o mai departe. Atunci când fiecare membru în parte participă la lucrarea de evangheli­zare pe care o face biserica, binecuvântările sunt multe. Două dintre aces­tea sunt încurajarea şi responsabilitatea. Lucrul în echipă  ne determină să luăm aceste aspecte în serios. Lipsa de încurajare din partea echipei a dus Ia disparitia multor activităti laice valoroase. Poate ca oamenii sunt înzestraţi cu talente si daruri speciale, dar idealul este ca toţi să urmărească obiec­tive comune prin strategii colective. La fel, dinamica grupului încurajează responsabilitatea, nu în sensul judecăţii, ci în sensul revizuirii şi al evaluării.

Ce poti face pentru a conlucra mai strâns cu membrii bisericii, în efortul lor de câstigare a sufletelor? De ce este atât de uşor să ne complacem cu starea noastră, să adormim şi să ne preocupăm de noi înşine?

Lucrăm Împreună cu alţii şi cu Dumnezeu

Am văzut ieri cât de important este ca membrii bisericii să lucreze împreună. De asemenea, trebuie să înţelegem că noi lucrăm împreună la îndeplinirea unui obiectiv divin. De aceea, atunci când o biserică stabileşte strategiile lucrării de mărturie şi evanghelizare, membrii trebuie să aibă convingerea că ei lucrează împreună cu Acela care motivează, direcţionează, împutemiceşte şi face ca lucrul să aibă rezultate.

6. Care este urmarea interventiei lui Dumnezeu în eforturile bisericii de a răspândi Evanghelia? Faptele 2:47; 1 Corinteni 3:5-9.

7. Ce anume îi motivează şi îi împuterniceşte pe credincioşi să lucreze Impreuna cu Dumnezeu? 2 Petru 3:9; Tit 2:11.

Scriptura abundă în dovezi despre dragostea lui Dumnezeu fată de coroana creaţiunii Sale: fiinţa umană. De aceea, nu ne surprinde faptul că EI a luat iniţiativa de a salva omenirea. Într-adevăr, numai crucea ne oferă toate dovezile de care am putea avea nevoie vreodată cu privire la cât de mult ne iubeşte El şi cât de mult doreşte să fim în Împărăţia Sa veşnică. Domnul a venit la noi şi ne-a binecuvântat prin harul Său, iar harul acesta uimitor, descoperit prin cruce, stârneşte în noi dorinţa de a împărtăşi cu alţii ceea ce am primit fără plată (vezi Mat. 10:8).

Deşi uneori ucenicii au încercat să lucreze singuri (vezi Mat. 17:14-21), în cea mai mare parte a timpului, în experienţa lor, divinul şi umanul au lucrat împreună. Isus i-a chemat pe primii ucenici şi le-a promis că îi va face pescari de oameni. EI i-a instruit şi i-a pregătit, iar prin slujirea lor mulţi alţii au devenit creştini. Totuşi mai exista un alt dar divin de care urmau să aibă nevoie după înăltarea lui Isus la cer. Bineînteles este vorba despre Duhul Sfânt care avea să împutemicească biserica primară în misi­unea ei de mărturie şi de evanghelizare.

Şi cei care se angajează astăzi în lucrarea de evanghelizare sunt co­laboratori cu Dumnezeu la mântuirea altora. Trebuie să ne rugăm ca Duhul Sfânt să ne înveţe cum să prezentăm dragostea lui Dumnezeu si măsurile luate de EI, în aşa fel încât să ajungem la inima celor care au nevoie de un Mântuitor. Trebuie să fim conştienţi de faptul că nu putem face nimic despărţiţi de Domnul şi că numai prin credinţă, supunere, sme­renie şi dispoziţia de a muri faţă de noi înşine şi de a le sluji altora putem fi martori eficienţi în mâinile lui Dumnezeu. Eul trebuie înlăturat pentru ca Domnul să lucreze prin noi cât mai eficient posibil.

Raportul prezentat În faţa bisericii

Când este adus înaintea bisericii, raportul lucrării de mărturie şi de evanghelizare creează o atmosferă de încurajare şi de binecuvântare. Cei care prezintă raportul pot fi încurajaţi de membrii bisericii, iar cei care îl ascultă sunt binecuvântaţi aflând ce face Dumnezeu prin poporul Său.

8. De ce erau prezentate rapoarte înaintea bisericii? Faptele 14:27; 15:4.

Dacă citim contextul în care se găsesc versetele de mai sus, descoperim că rapoartele erau prezentate înaintea bisericii după o perioadă de predi­ care transculturală. Aceste sesiuni de rapoarte ne arată că biserica era interesată de lucrarea de răspândire a Evangheliei şi că îi oferea sprijin.

Cartea Faptele apostolilor este un raport al eforturilor misionare ale bisericii primare şi este plină de lecţii pentru biserica de azi. Importanţa raportului reiese clar dacă ne gândim ce s-ar întâmpla cu această carte dacă am elimina din ea toate rapoartele activităţii de evanghelizare.

9. De ce crezi că ucenicii l-au prezentat lui Isus un raport despre ceea ce făcuseră? Marcu 6:30

Deşi este adevărat că uneori mărturia personală şi evanghelizarea au loc spontan, tot la fel de adevărat este şi faptul că biserica, în ansamblu, trebuie să aibă un plan de misiune. Dacă acţionăm pe baza unui plan ge­neral, ne este mai uşor să menţinem direcţia şi ordinea logică de desfă­şurare a activităţilor şi avem regulat ocazia de a evalua şi a aduce rapoarte.
Raportul nu este doar o listă cu lucrurile pe care le-am făcut. Prin raport, biserica şi cei care dau mărturie pot înţelege încă o dată faptul că ei sunt conlucrători cu Domnul.

Unii ezită să prezinte rapoarte, deoarece se tem că aceasta este o formă de laudă cu realizările omeneşti. Totuşi, dacă raportul e prezen­tat cu credinciosie, Dumnezeu este lăudat, iar biserica Sa este întărită în credinţă. Primii creştini ÎI lăudau pe Dumnezeu atunci când auzeau ra­poartele misionare ale apostolului Pavel (vezi Faptele 21:19,20).

Dacă ar fi să prezinţi înaintea bisericii un raport al eforturilor tale evan­ghelistice cele mai recente, ce ai relata? Ce îţi spune răspunsul la această între­bare despre tine şi despre ce ar trebui să faci?

Aplicaţie

Săptămâna trecută, ai fost îndemnat să te gândeşti la toate ramurile lucrării de mărturie şi evanghelizare ale bisericii în care îţi place să te implici sau în care ai vrea să te implici dacă ai fi solicitat. Provocarea de săptămâna aceasta este să alegi o activitate misionară şi să te implici în ea.
Iată câteva sugestii:

1. Revezi lista cu activităţi de evanghelizare în care ai putea să te im­ plici. Alege cel mult două sau trei activităţi la care consideri că ai putea contribui cu talentele tale şi la care crezi că Dumnezeu te cheamă.

2. Alege o singură activitate căreia crezi că îi poţi devota timp în mod regulat. De asemenea, trebuie să fie o activitate pe care să o poţi desfăşura timp de douăsprezece luni ca să poţi trece prin etapele planificării, aplicării şi evaluării.

3. Adu la cunoştinţa pastorului şi a coordonatorului Departamentu­lui Lucrare Personală dorinţa ta de a te implica într-o anumită activitate. Împărtăşeşte-le ideile şi visurile tale. Întreabă-i despre planurile lor pen­tru activitatea de evanghelizare a bisericii şi stabileşte cum te poţi implica sau cum poţi contribui prin activitatea aleasă de tine la planurile pe care biserica deja le-a stabilit.

4. Cere-le cu seriozitate pastorului şi coordonatorului Departamentu­ lui Lucrare Personală să îţi spună ce gândesc despre calificarea ta pentru lucrarea pe care ai ales-o. Dorinţa lor este să ai succes în orice activitate de mărturie şi evanghelizare pe care o alegi, de aceea sfatul lor este valoros.

Pentru discuţie

1. Ce ne spune citatul următor despre adevărul biblic al preoţiei tuturor credincioşilor? Cum susţine el ideea că membrii trebuie să lucreze împreună? “Lucrarea lui Dumnezeu pe acest pământ nu va fi încheiată până când bărbaţii şi femeile care fac parte din biserica noastră nu se vor implica în lucrare şi până când eforturile lor nu se vor uni cu eforturile pastorilor şi ale conducătorilor bisericii.” (Ellen G. White, Slujitorii Evangheliei, pag. 352)

2. Discutaţi în cadrul grupei despre ce ar putea face biserica voastră în mod concret pentru a-i ajuta pe membri să înţeleagă că aportul lor este important pentru lucrarea de mărturie şi evanghelizare. Cum se poate asigura participarea maximă a membrilor?

]]> http://www.7adventist.com/studiu/slujirea-fiecarui-membru/feed/ 2 http://www.7adventist.com/studiu/ce-este-evanghelizarea-si-ce-este-marturia-personala/ http://www.7adventist.com/studiu/ce-este-evanghelizarea-si-ce-este-marturia-personala/#comments Tue, 27 Mar 2012 19:11:41 +0000 Gabriel Radu http://www.7adventist.com/?p=2174 Gândul central: Dacă vrem să participăm la împlinirea Marii Trimiteri a Evangheliei, trebuie să înţelegem ce înseamnă cuvintele .evanqhe­ lizare” şi “mărturie personală”.
De regulă, în momentul angajării, cel angajat primeşte o “fişă a postu­ lui” care cuprinde o prezentare detaliată a responsabilităţilor sale.

Biblia vorbeşte şi ea despre o “fişă a postului” care conţine respon­ sabilităţile poporului lui Dumnezeu. În 1 Corinteni 15:58, apostolul Pavel îi îndeamnă pe credincioşii din Corint să sporească “totdeauna în lucrul Domnului”. Pavel nu precizează la ce “lucru” se referă, dar în 1 Corin­ teni 16:10 foloseşte o expresie similară cu referire la lucrarea Domnului împlinită de Timotei şi de Pavel în evanghelizare şi în mărturia despre Isus Hristos şi despre Planul de Mântuire. Prin urmare, îndemnul lui Pavel din capitolul 15 includea, cu siguranţă, şi lucrarea de răspândire a Evanghe­liei.

Săptămâna aceasta, vom explora sensurile cuvintelor “evanghelizare” şi “mărturie personală”; altfel spus, vom încerca să descoperim care este “fişa postului” nostru.

Ce este evanghelizarea?

Pentru a întelege ce este evanghelizarea, să vedem ce făceau primii evanghelişti. Între lumea lor şi lumea noastră există diferenţe majore, dar şi asemănări: oamenii sunt păcătoşi, decăzuţi şi slabi şi, prin urmare, însetaţi după speranţă şi mântuire. Filosoful german A. Schopenhauer, supranumit “filosoful pesimismului”, făcea următorul comentariu despre
starea omului: “Nu a existat om care să nu-şi fi dorit cel puţin o dată să nu mai fi apucat ziua de mâine.” (The World as Will and [dea, pag. 204)

Puţine lucruri s-au schimbat din vremea apostolilor sau a lui Schopen­ hauer. De aceea caracteristicile principale ale evanghelizării din primul secol ar trebui să fie şi cele ale evanghelizării de astăzi.

1.Care sunt subiectele principale despre care predicau ucenicii şi care ar trebui incluse În prezentările de evanghelizare de astăzi? Faptele 4:33; 5:42; 2:36-40; 7:56; 13:48.
Cel care vrea să fie evanghelist, în oricare dintre sensurile acestui cu­ vânt, trebuie să cunoască şi să experimenteze personal “Evanghelia veş­ nică”. Evanghelia aceasta este cea care aduce în final credinţa, mărturi­ sirea, convertirea, botezul, ucenicia şi făgăduinţa vieţii veşnice.

Când au văzut curajul apostolilor, conducătorii iudei şi-au dat seama că fuseseră cu Isus (Faptele 4:13). Aveau în faţă un grup de oameni care nu pu­ teau să vorbească despre altceva decât despre viaţa şi despre învăţăturile lui Isus. Lucrarea de evanghelizare şi mărturie înseamnă a vorbi despre viaţa şi despre învăţăturile lui Isus, despre schimbarea pe care acestea o pot aduce în viaţa credinciosului şi despre schimbarea pe care Isus o poate aduce în viaţa tuturor, când este acceptat ca Domn şi Mântuitor.

Este important să percepem evanghelizarea şi mărturia ca pe un pro­ ces aflat în continuă desfăşurare şi nu ca pe un program sau un eveniment singular. O parte vitală a acestui proces este reprezentată de consolidare şi creştere. Cuvântul “stăruiau”, din Faptele 2:42, sugerează angajamentul puternic al noilor credincioşi faţă de tot ce însemna creşterea lor spiri­
tuală. Este clar că, în viziunea bisericii primare, evanghelizarea nu însem­ na doar predicarea unui anumit mesaj. Procesul de evanghelizare nu se încheia decât după ce oamenii deveneau ucenici şi după ce erau integraţi într-un grup local de credincioşi.

Care dintre toate făgăduinţele Evangheliei îţi inspiră cel mai mult spe­rantă? Cum te poti deprinde să ai încredere în această făgăduintă si să ti-o însuseşti, oricât de grele ar fi împrejurările în care te afli?

Ce este mărturia personală?

Un martor este un om care depune mărturie, care atestă un lucru pe care îl cunoaşte din experienţă personală. Mărturia personală a creştinului cu privire la lucrarea lui Dumnezeu în viaţa lui poate fi foarte convingătoare. Odată, Isus a vindecat un om posedat de demoni (Marcu 5:1-19). Când omul vindecat a vrut să-L urmeze, El i-a spus: “Du-te acasă, la ai tăi, şi povesteşte-le tot ce ţi-a făcut Domnul şi cum a avut milă de tine” (Marcu 5:19). Fără îndoială că timpul scurt petrecut de Isus împreună cu acest om a fost insuficient pentru instruirea lui în arta de a-i învăţa pe alţii sau de a predica, totuşi Isus l-a îndemnat să dea mărturie despre ceea ce ştia.

2.Citeşte Marcu 5:18-20, Faptele 22:15,16 şi 1 Ioan 1:3. Ce idee comună găsim În aceste paseie?

Dumnezeu ne-a încredinţat şi nouă misiunea de a spune cum ne-a schimbat viaţa, la fel ca omului din Gadara şi celorlalţi urmaşi ai Săi.

Mărturia sau împărtăşirea experienţei personale cu Dumnezeu – cu scopul de a-i încuraja pe alţii să-L primească pe Hristos – nu trebuie neapărat să fie organizată şi planificată ca o evanghelizare prin radio sau televiziune sau ca o evanghelizare publică. Ea poate fi spontană, întrucât ocazia de a vorbi despre Isus se poate ivi oricând. De aceea trebuie să fim pregătiţi tot timpul să putem folosi ocaziile în care putem împărtăşi din cunoştinţele şi din experienţa noastră.

În ceea ce priveşte relaţia dintre mărturia personală şi evanghelizare, putem afirma că ele sunt în esenţă două mijloace diferite de îndeplinire a obiectivului de câştigare a sufletelor pentru Hristos. Mărturia personală are un caracter mai spontan şi este de scurtă durată, pe când evanghe­lizarea este, de regulă, de mai lungă durată şi este planificată. Uneori,
evanghelizarea include mărturia personală a celor implicaţi, iar, alteori, mărturia spontană îi conduce pe oameni la un program evanghelistic. In­ diferent cum se îmbină, ambele constituie o parte vitală a procesului în ansamblu. Când povestim ce a făcut Isus pentru noi, cei care sunt deschişi la căIăuzirea Duhului Sfânt vor dori să afle mai mult. Oamenilor le este mai uşor să contrazică doctrinele noastre, teologia noastră sau convinge­ rile noastre, decât să contrazică mărturia noastră.

Care a fost ultima ocazie în care ai avut şansa de a-i da mărturie cuiva despre ceea ce a făcut Hristos pentru tine? Ce i-ai spus? Care a fost reactia luil ei? În ce fel ţi-a schimbat Isus viaţa? Ce lucru din viaţa ta i-ar putea’ stârni cuiva dorinţa de a afla mai multe despre Isus?

Dovezi biblice

Primii credincioşi au întâmpinat numeroase obstacole atunci când s-au dedicat răspândirii veştii bune despre Isus. Unul dintre ele, şi nu unul mi­nor, a fost faptul că majoritatea lor nu fuseseră educaţi în şcolile religioase ale vremii şi, de aceea, probabil că aveau puţină credibilitate pentru bi­serica recunoscută.

În pofida acestui lucru şi în ciuda tuturor obstacolelor, apostolii şi ceilalţi credincioşi au simţit chemarea puternică a lui Dumnezeu de a con­ tinua lucrarea de evanghelizare şi de mărturisire. Binecuvântarea iertării şi a siguranţei pe care au cunoscut-o personal îi constrângea să vorbească. Mărturia era urmarea naturală a convertirii.

3.Pentru ce lucrare i-a pus Duhul Sfânt deoparte pe Barnaba şi pe Saul? Faptele 13:1-49 (Vezi vers. 2 şi 4.)

“Cuvântul lui Dumnezeu” care era predicat pretutindeni cuprindea, cu siguranţă, şi pasajele mesianice din Vechiul Testament. Scripturile care prezice au moartea şi învierea Mântuitorului precum şi iertarea şi îndreptăţirea păcătoşilor pe care El le-a oferit ulterior erau prezentate ca fiind împlinite prin Isus din Nazaret.

Noul Testament arată clar care erau temele predicării şi discuţiilor primilor credincioşi: Isus ca Domn şi Hristos, mântuire a prin neprihănirea Sa, Impărăţia viitoare a lui Dumnezeu şi făgăduinţa vieţii veşnice.

4.De ce a avut biserica primară un succes atât de mare În rândul preoţilor din Ierusalim? Faptele 6:1-7

Mulţi oameni au crezut în Isus şi L-au primit ca Mântuitor în primul rând datorită mărturiilor credincioşilor care le-au vorbit despre experienţa schimbării lor şi abia apoi datorită minunilor la care fuseseră martori.

Mărturiile primilor evanghelişti erau puternice şi convingătoare, dar ei făceau referire în mod constant la Scripturi, apelau la Biblie pentru a-şi in­ terpreta experienţele. Cât de bine cunoşti Biblia şi cum poţi deveni bine înră­ dăcinat în ea pentru a o putea folosi atunci când dai mărturie?

Povesteşte ce ti s-a întâmplat

Aşa cum am văzut, cea mai convingătoare mărturie este împărtăşirea experienţei personale, adică să spunem ce a făcut Dumnezeu pentru noi şi cum ne-a schimbat viaţa şi experienta. De obicei, experienţa personală cuprinde trei părţi principale: prima este o scurtă trecere în revistă a vieţii credinciosului de dinainte de a-L primi pe Isus ca Mântuitor personal; partea a doua conţine descrierea modului în care L-a cunoscut pe Domnul; partea a treia este descrierea experienţei pe care a avut-o după cunoaşterea lui Isus.

5.Cuvântarea de apărare a lui Pavel Înaintea consiliului din Ierusalim este, de fapt, o prezentare a experienţei personale. Ce subliniază el În fiecare dintre cele trei părţi ale experienţei lui? Faptele 22:2-21

a.vers. 3-5:

b.vers. 6-16:

c.vers. 17-21:

Chiar dacă ai crescut într-o familie creştină şi nu ai avut o experienţă extraordinară a convertirii, cu siguranţă că a existat un moment special în care te-ai consacrat lui Isus Hristos. Gândeşte-te la acea experienţă şi notează câteva idei care să te ajute să-ţi prezinţi mărturia personală.

a. Viaţa mea înaintea de a-L cunoaşte pe Domnul Isus (sau înainte de a mă consacra Lui);

b. Cum L-am cunoscut pe Isus (sau ce m-a determinat să mă consacru Lui);

c. Viaţa mea după ce L-am primit pe Isus ca Mântuitor personal. Mărturia personală nu trebuie să fie o autobiografie lungă şi detaliată, ci o metodă mai spontană decât evanghelizarea planificată de a spune ce ştim despre Isus. Creştinii ar trebui să fie capabili să dea o scurtă mărturie despre Isus oricând se iveste ocazia. Putem da mărturie în tot felul de circumstante şi de momente neprevăzute: în timpul unei călătorii cu avionul sau într-o staţie de autobuz, în timpul unei scurte convorbiri telefonice. Oricând ar apărea ocazia, noi trebuie să fim pregătiţi şi dispuşi să spunem ce a făcut Domnul pentru noi, să prezentăm argumentele pe care ne bazăm convinge­ rile şi speranţa pe care El ne-o oferă nouă şi tuturor oamenilor.

Gândeste-te la deosebirea dintre destinul veşnic al celor pierduţi şi al celor mântuiţi, la deosebirea dintre moartea veşnică şi viaţa veşnică. Pe termen lung, ce altceva mai contează?

“Fişa postului nostru”

6. Citeşte 1 Petru 3:15. Ce ne spune acesttext despre mărturie?

Până în acest moment, am zăbovit suficient asupra termenilor evan­ ghelizare şi mărturie personală şi putem trece la propunerea unei “fişe a postului” adecvată din punct de vedere biblic. Nu este necesar să dăm o definiţie a evanghelizării şi mărturiei cu care toţi să fie de acord în toate aspectele ei, dar trebuie să ne asigurăm că definiţia noastră include ele­ mentele esenţiale ale impărtăşirii adevărului despre Isus şi despre ceea ce El le oferă oamenilor.

Analizează următoarea definiţie a evanghelizării. Consideri că este o definiţie adecvată? Ce ai adăuga sau ce ai elimina? Evanghelizarea este procesul de proclamare clară şi convingătoare a Evangheliei Domnului Isus Hristos astfel încât oamenii să-L accepte ca Mântuitor personal şi să-L ur­meze ca Domn, pentru a deveni ucenici şi [ormatori de ucenici.

Definirea unei responsabilităţi nu este în mod necesar totuna cu o fisă a postului detaliată, dar ea ne oferă totuşi câteva principii călăuzitoare. În ceea ce priveşte mărturia personală, abordarea va depinde de cel ce o dă si de experienţa personală a credinciosului cu Dumnezeu. Totusi, dacă vom înţelege că dorinţa lui Dumnezeu este să ajungă la oamenii pierduţi prin intermediul bisericii Sale, atunci vom apela la metoda planificată a lucrării de mărturie şi evanghelizare.

Creşterea rapidă a bisericii primare s-a datorat şi convingerii, şi consa­ crării membrilor ei. Această atitudine se baza pe experienţele personale cu Isus şi în special pe revărsarea plină de putere a Duhului Sfânt. În­ văţăturile lui Isus Hristos şi influenţa Duhului Sfânt rămân elementele fundamentale şi cruci ale ale mărturiei şi evanghelizării.

“Se poate lucra cu mii de oameni în modul cel mai simplu şi cu multă modestie. Oamenii cei mai inteligenţi, care sunt consideraţi cei mai înzestrati din lume, se simt adeseori învioraţi de cuvintele simple ale unui om care Îl iubeşte pe Dumnezeu şi care poate vorbi despre dragostea aceasta tot atât e natural, cum vorbeşte cel lumesc despre lucrurile care îl preocupă cel mai serios. Adeseori, cuvintele bine pregătite şi studiate nu au decât o mică influenţă. Dar cuvintele sincere şi oneste ale fiului sau fiicei lui Dumnezeu, rostite cu o simplitate naturală, au puterea de a deschide usa inimilor care au stat mult timp închise înaintea lui Hristos şi a dragostei Sale.” (Ellen G. White, The Colporteur Evangelist, pag. 38)

Aplicatie

Formulează-ţi mărturia personală şi asigură-te că poţi să o prezinţi atunci când se iveşte ocazia.

Ia-ţi puţin timp să te gândeşti în linişte la ramurile lucrării bisericii în care îţi place sau în care ţi-ar plăcea să te implici dacă ai fi solicitat. Notează-le pe o foaie de hârtie. Poate că te interesează si unele activităti de evanghelizare în care biserica ta nu este implicată în prezent, Notează­ le şi pe acestea.

Gândeşte-te în ce mod te poţi implica într-o activitate de evanghelizare susţinută de biserica ta. Dacă eşti deja implicat într-o activitate si doresti să o continui, roagă-te ca Dumnezeu să o binecuvânteze mai’ departe. Dacă nu eşti implicat încă, roagă-te ca Dumnezeu să îţi descopere unde vrea să lucrezi pentru El.

Pentru discuţie

1.În Marea Trimitere din Matei 28:19,20, avem patru verbe care exprimă acţiunea: mergeti, faceti ucenici, botezati si invătati. Poruncile de a merge, de a bot~za şi de a învăţa sunt subordonate poruncii de a face ucenici. Pornind de la această idee, discutati ce înseamnă să fii ucenic şi cum putem să facem ucenici. ‘

2.Meditaţi la următorul citat şi apoi răspundeţi la întrebarea: Cum putem deveni, individual şi ca biserică, căi prin care Dumnezeu să poată să co­ munice cu omenirea pierdută: “Ca reprezentanţi ai Lui între oameni, Hnstos nu alege îngeri care n-au căzut niciodată ci fiinte omenesti oameni cu aceleaşi patimi ca aceia pe care caută să-i salveze. Hristos S-a îmbrăcat cu natura omenească pentru a putea ajunge la oameni. Dumnezeirea avea nevoie de natura omenească, deoarece trebuia să se împletească divinul cu umanul pentru a aduce lumii mântuirea.” (Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii, pag. 296)

3.Analizează-ţi viaţa. Ce fel de exemplu le dai oamenilor? Cum sunt influenţaţi cei din jurul tău de cuvintele tale, de acţiunile tale, de îmbrăcămintea ta, de comportamentul tău şi de atitudinea ta? Altfel spus, ce fel de mărturie dai tu înaintea lumii chiar si în mod indirect? În ce aspecte poţi aduce îmbunătăţiri? ” .

]]> http://www.7adventist.com/studiu/ce-este-evanghelizarea-si-ce-este-marturia-personala/feed/ 0 http://www.7adventist.com/studiu/fagaduinta-revenirii-sale/ http://www.7adventist.com/studiu/fagaduinta-revenirii-sale/#comments Sat, 03 Mar 2012 19:08:43 +0000 Gabriel Radu http://www.7adventist.com/?p=2169 Gândul central: Când va reveni Domnul Isus? Cine ştie? Într-un anumit sens, răspunsul la această întrebare nu contează. Ceea ce contează este că EI revine!

La sfârşitul anilor 1990, mulţi se întrebau dacă lumea va reuşi să supra­vieţuiască până în noul mileniu. Apoi a venit şi anul 2000 şi a trecut. Potri­vit unora, modul de calculare a timpului era greşit şi anul 2001 era de fapt primul an din noul mileniu… Dar iată că ne aflăm tot aici.

Spre deosebire de alte numeroase credinţe creştine, adventiştii de ziua a şaptea cred că a doua venire a lui Hristos este aproape. Chiar şi repor­terii seculari comentează uneori, în cadrul ştirilor, faptul că lumea pare a se apropia tot mai mult de o mare criză de natură politică, ecologică, economică, militară sau o combinaţie a tuturor acestora. Nu trebuie să fii specialist în profeţie biblică pentru a-ţi da seama că lumea se află în pragul unei catastrofe.

Nimic din toate acestea nu trebuie să ne surprindă; de altfel, aproape toate profeţiile biblice referitoare la timpul sfârşitului conţin previziuni destul de sumbre cu privire la starea lumii înainte de revenirea lui Isus. Şi, surpriza surprizelor, noi trăim acum exact în această lume!

Când va reveni Domnul? Nu ştim. Dar ştim că EI va reveni curând şi aceasta e tot ce contează.

Începutul şi sfârşitul

Tabloul condiţiei noastre umane amarnice este zugrăvit cu onestitate şi în mod corect în Scriptură. Dar scriitorii biblici nu au disperat, fiindcă ştiau care avea să fie finalul. Ultimele capitole din cartea lui Isaia şi din Apocalipsa ne asigură că păcatul va fi distrus în curând şi că Impărăţia lui Dumnezeu va fi restaurată. Domnul le-a descoperit profeţilor “lucrurile din urmă”, care aveau să ducă la încheierea istoriei întunecate a lumii noastre. Aceşti profeţi au privit cu deplină seriozitate gravitatea situaţiei, dar au trăit cu speranţă, pentru că le fusese descoperiă rezolvarea.

Dacă ai convingerea că lumea a apărut în mod accidental, probabil crezi şi că sfârşitul va fi la fel. Concepţia aceasta nu le oferă prea multă speranţă celor care trăiesc între un astfel de început şi un astfel de final.

Biblia face referiri frecvente la Geneza 1 şi 2 şi susţine interpreta­rea istorică literală a acestor două capitole. La creaţiune, nimic nu a fost lăsat la voia întâmplării. De aceea Biblia afirmă că lumea noastră va avea un sfârşit literal. Nici evenimentele sfârşitului nu au fost lăsate la voia întâmplării.

1. Ce legătură face Petru între evenimentele de la începutul istoriei lumii şi cele de la final? Ce mesaj plin de speranţă este aici? 2 Petru 3:1-10

Între crearea lumii şi re-crearea ei există o relaţie vitală. Când studiem doctrina despre evenimentele finale (escatologia), ne ocupăm cu inter­ventiile finale si definitive ale lui Dumnezeu asupra lumii create de El, care conduc în mod direct la restaurarea Împărăţiei Sale.

Domnul Isus arată clar că începutul şi sfârşitul lucrurilor depind de El.

El declară de trei ori în Apocalipsa (Apoc. 1:8; 21:6; 22:13) că El este Alfa şi Omega. Titlul acesta ne trimite cu gândul la puterea şi la omniprezenţa Sa şi la faptul că EI a fost prezent la începutul tuturor lucrurilor şi că va fi prezent şi la sfârşitul tuturor lucrurilor. Putem avea încredere în El, in­diferent de situaţia în care ne aflăm acum. Chiar dacă uneori lucrurile par haotice, El este întotdeauna lângă noi.

Unii creştini au renunţat la credinţa în revenirea literală şi fizică a lui Isus si în restaurarea Impărătiei lui Dumnezeu pe pământ, dar cred că noi însine trebuie să clădim aceasta Împărăţie. Gândeşte-te la momentele din istoria lu­mii în care oamenii au încercat să facă acest lucru. Ce motive am avea să credem că încercările viitoare de acest gen vor avea şanse mai mari de succes?

Fagaduinta si asteptare

Întrucât “lucrurile din urmă” se referă la întemeierea Împărăţiei lui Dumnezeu, adventiştii de ziua a şaptea le-au considerat a fi de primă importanţă şi au dorit să atragă atenţia asupra lor prin numele pe care l-au adoptat: Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea. Cuvântul adventist face referire la credinţa noastră în a doua venire a Domnului Isus.

2. Cum Îşi exprimă Petru speranţa În revenirea lui Isus? De ce ocupă această speranţă un loc central În credinţa noastră? Putem afirma că fără ea nu am avea, de fapt nicio speranţă reală? 2 Petru 3:13

Aşteptările şi speranţele noastre omeneşti sunt adesea Înşelătoare. În multe cazuri, sunt zadarnice, pentru că noi nu avem niciun control asu­pra evenimentelor viitoare. Speranţele noastre cele mai arzătoare rămân adeseori neîmplinite. Oricât de mult am încerca, nu reuşim să controlăm viitorul. Noi, oamenii, ne confruntăm cu posibilităţi şi probabilităţi. Fie­care plan pe care îl facem este o simplă tentativă. Cursul evenimentelor este complicat, neprevăzut şi influenţat de o prea mare varietate de factori ca să îndrăznim să credem că putem avea putere de decizie asupra lor. Iar nesiguranţa aceasta ne nelinişteşte.

Cu toate acestea, scriitorii biblici ne asigură că nu avem motive de disperare: Domnul controlează evenimentele şi, pe de altă parte, avem făgăduinţa revenirii Sale şi făgăduinţa înnoirii tuturor lucrurilor.

3. Ce speranţă şi ce asigurare găsim În următoarele versete? Pe ce se pune accent În fiecare dintre ele? Ioan 14:2,3; Dan. 2:44; Fapte 3:20.21.

Textele acestea, ca multe alte pasaje biblice, conţin făgăduinţa că Hristos va reveni şi, chiar mai mult la revenirea Sa, ne aşteaptă o lume nouă şi o existenţă radical diferită. Incearcă să-ţi imaginezi cum va fi atunci. Noi suntem atât de obişnuiţi cu păcatul, cu boala, cu moartea, frica, violenţa, ura, sărăcia, crima, războiul şi suferinţa, încât cu greu ne putem imagina cum va arăta lumea fără ele. Totuşi noi aşteptăm această lume promisă.

Marea noastra asigurare

Noi, creştinii adventişti de ziua a şaptea, trăim cu speranţa în revenirea literală a lui Hristos pe acest pământ. Unele grupări creştine fie au aban­donat speranţa în această învăţătură, fie au împins-o în ultimul plan, fie au diluat-o şi au spiritualizat-o până acolo încât a ajuns să fie considerată, în principiu, o problemă personală a fiecăruia. Astfel, ei vor spune că revenirea Domnului are loc în inimile noastre atunci când învăţăm să ne îndeplinim rolul în societate sau că, atunci când vom învăţa să-i iubim pe alţii aşa cum ar trebui, se va produce în viaţa noastră a doua venire a lui Hristos. Este adevărat că trebuie să-i iubim pe semenii noştri şi că trebuie să fim cetăţeni buni ai localităţii unde trăim, însă nu putem pune semnul egal între acestea şi a doua venire a lui Isus.

Din perspectiva noastră, şi mai ales dacă ţinem cont de concepţia noastră despre starea morţilor, este greu de imaginat cum ar arăta cre­dinţa noastră dacă am înlătura revenirea fizică şi literală a lui Hristos, moment în care EI îi va învia pe cei care au murit crezând în El. Doctrina aceasta este atât de esenţială pentru credinţa noastră, încât, fără ea, în­tregul sistem s-ar prăbuşi. Toată credinţa şi speranţa noastră culminează cu revenirea literală a lui Hristos “pe norii cerului” (Mat. 24:30); dacă o dăm la o parte, învăţăturile noastre ne duc într-un punct mort.

4. Care este cea mai mare garanţie că Hristos va reveni? Ce eveni­ ment garantează revenirea Sa mai mult decât toate celelalte? De ce? Evr. 9:28; 1 Cor. 15:12-27.

Marea sperantă a revenirii Domnului se întemeiază pe ceea ce a făcut El pentru noi la prima Sa venire. Într-un anumit sens, prima Sa venire este incompletă fără cea de a doua. În unele locuri, Biblia foloseste metafora răscumpărării când face referire la Golgota. Isus Însuşi a spus: “Pentru că nici Fiul omului n-a venit să I se slujească, ci EI să slujească şi să-Şi dea viaţa ca răscumpărare pentru mulţi” (Mat. 20:28). Prin moartea Sa pe cruce, Domnul nostru a plătit preţul de răscumpărare pentru sufletele noastre în mod deplin şi o dată pentru totdeauna. Dar ce rost ar avea să plăteşti preţul de răscumpărare şi să nu te duci să iei ceea ce ai răscumpărat? Oferirea preţului de răscumpărare nu este punctul final al istoriei. După cum un părinte se duce să-I ia pe copilul care i-a fost răpit şi pentru care a plătit răscumpărarea, tot la fel Hristos revine pentru a-i lua cu El pe aceia pentru care a plătit un preţ de răscumpărare atât de mare. Aşadar, prima venire a lui Hristos ne oferă cea mai mare garanţie pentru a doua Sa venire.

“Unde este fagaduinta venirii lui”

Încă de la începutul existenţei lor ca biserică, adventiştii au crezut că venirea lui Hristos este aproape, “mai aproape de noi decât atunci când am crezut”. Totuşi suntem încă aici şi a trecut mult mai mult timp decât am anticipat. Cum să întelegem această “întârziere”?

În primul rând, nu suntem singurii ale căror aşteptări legate de modul în care Domnul va acţiona nu s-au împlinit aşa cum s-au aşteptat ei.

De exemplu, Eva a crezut că făgăduinţa lui Dumnezeu de a le da un Eliberator (Gen. 3:15) avea să se împlinească prin primul ei născut. (Citeşte Geneza 4:1.) Cuvintele “cu ajutorul”, din acest text, ar trebui scrise cu litere italice, pentru că ele nu apar în textul original, ci au fost adăugate de traducător. Prin urmare, declaraţia Evei ar putea fi tradusă cu mai mare fidelitate astfel: “Am căpătat un om – Domnul.” Totuşi ea se înşela; copilul născut era Cain, şi nu Mântuitorul. Domnul avea să vină abia după mai multe mii de ani.

“Venirea Mântuitorului a fost prevestită în Eden. Când au auzit prima dată făgăduinţa, Adam şi Eva aşteptau să se împlinească în foarte scurt timp. Ei l-au primit cu mare bucurie pe primul lor născut, sperând că el ar putea fi Eliberatorul. Dar împlinirea făgăduinţei a întârziat. Ce.i care au primit-o pentru prima dată au murit fără să-i vadă împlinirea. Incepând de la Enoh, făgăduinţa a fost repetată prin patriarhi şi profeţi, păstrând vie nădejdea arătării Sale, dar, cu toate acestea, EI nu a venit.” – Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii, pag. 31

5. Care este ideea principală din Evrei 11? Cum ne ajută să dăm un răspuns la problema intârzierii? (Vezi vers. 13,39.40.)

Exemple de oameni care au aşteptat cu mare nerăbdare găsim în în­ treaga Biblie. Observă cât de mult timp l-a aşteptat Avraam pe fiul care i-a fost promis sau cât de mult a aşteptat Israel eliberarea din Egipt. Autorii psalmilor se întreabă frecvent cât timp trebuie să mai aştepte izbăvirea.

6. De ce Întârzierea revenirii lui Hristos nu trebuie să ne surprindă? Ce a spus Petru În urmă cu aproape două mii de ani? 2 Petru 3:3,4

Te asteptai ca Domnul să fi venit deja? Esti uneori descurajat de această “întârziere”? Te îndoiesti că El va mai reveni? Gândeste-te la toate dovezile în fa­voarea credinţei în venirea lui Hristos şi, totodată, admite că perspectiva noastră omenească asupra timpului este radical diferită de perspectiva lui Dumnezeu.

“Iata, Eu vin curand”

7. O parte dintre sfaturile date de Pavel tesalonicenilor sunt legate de fap­tul că Domnul nu venise încă. Ce le spune el? 2 Tes. 2

Înainte de revenirea Mântuitorului trebuie să aibă loc câteva eveni­mente importante, însă avem certitudinea unui viitor glorios.

8. Apocalipsa oferă dovezi că revenirea va întârzia. La deschiderea celei de-a cincea peceţi, ce strigă glasurile de sub altar? Ce deducem de aici despre problema “Întârzierii”? Apoc. 6:9-11

9. Cum ne ajută Luca 12:42-48 să înţelegem problema “întârzierii”? Ce avertizare importantă găsim aici, dacă suntem tentaţi să privim lucru­rile la fel?

Dar ce putem spune despre textele în care se afirmă că Isus va reveni curând? Iată un exemplu: “Şi iată, Eu vin curând! Ferice de cel ce păzeşte cuvintele prorociei din cartea aceasta!” (Apoc. 22:7)

Din punctul de vedere al experienţei noastre, revenirea Domnului are loc la fel de “curând” ca decesul nostru. Noi murim şi, indiferent cât timp ne odihnim în mormânt – doi ani, două sute de ani sau poate două mii de ani -, când deschidem ochii vedem revenirea lui Isus. În sensul acesta, putem afir­ma că, din punct de vedere strict personal, din punctul de vedere al experienţei noastre personale, aşteptarea revenirii Sale nu durează mai mult decât o viaţă de om. A doua venire a lui Hristos este un eveniment literal şi universal, care afectează întreaga planetă, dar noi îl trăim doar la nivel individual.

Ai început să te simţi bine în lumea aceasta, să te acomodezi cu starea lu­crurilor şi să pierzi din vedere realitatea revenirii Domnului? Dacă da, proba­bil că nu eşti singurul în această situaţie. Cum putem combate această tendinţă firească, dar periculoasă? Prezintă-ţi răspunsul la această întrebare la Şcoala de Sabat.

Studiu suplimentar

“Aproape că a mai trecut încă un an în veşnicie. Mai sunt doar câte­ va zile şi vom intra într-un nou an. Fraţii şi surorile mele, folosiţi cu înţelepciune ultimele ceasuri din vechiul an. Dacă v-aţi neglijat În vreun fel datoria, pocăiţi-vă înaintea lui Dumnezeu şi întoarceţi-vă pe cărarea de la care v-aţi abătut. Aduceţi-vă aminte cât de scurt este timpul care v-a fost rânduit. Nu ştiţi cât de repede se va Încheia timpul vostru de probă. Să nu spuneţi cu Încumetare: «Astăzi sau mâine vom merge În cutare oraş, vom rămâne acolo un an, vom cumpăra şi vom vinde şi vom avea câştig.» Poate că Dumnezeu are alte planuri pentru voi. Viaţa nu este decât un abur «care se arată puţintel şi apoi piere». Nu ştiţi cât de repede mâna voastră Îşi va pierde Îndemânarea şi pasul vostru fermitatea. Amânarea este periculoasă.” – Ellen G. White, Review and Herald, 23 decembrie 1902

Întrebări pentru discuţie

- Discutaţi În cadrul grupei răspunsurile date la Întrebarea finală de la secţiunea de joi a studiului. Discutaţi şi despre faptul că prelungirea timpului de aşteptare a revenirii lui Hristos ne face mai degrabEl să uităm de revenirea Sa, În loc să ne facă mai conştienţi că EI este tot mai aproape.

- Care sunt motivele pentru care Domnul nu a venit Încă? Suntem noi răspunzători pentru această “Întârziere”? Ce argumente ai?

- Care este pentru tine cel mai important motiv de Încredere În făgă­duinta revenirii Sale?

- În lumea ştiinţifică au loc dezbateri aprinse pe tema originii omului şi mulţi oameni de ştiinţă susţin că previziunile pe termen lung privind viitorul omenirii, al pământului şi chiar al universului nu sunt de bun augur. Ei prevăd că universul va dispărea mistuit de foc sau că se va prabuşi În el însuşi, distrugând toate formele de viaţă. Ca adventişti de ziua a şaptea, noi credem că viitorul acestui univers va fi cu totul altul. Dacă ştiinţa se poate înşela atât de mult În privinţa sfârşitului tuturor lucrurilor, de ce am crede că explicaţiile pe care ea le oferă cu privire la Începutul tuturor lucrurilor ar fi exacte? Aceasta cu atât mai mult, cu cât concepţia ştiinţifică cea mai răspândită asupra originilor se concentrează asupra unei diversităţi de forţe, inclusiv asupra evoluţiei, negând astfel existenţa unui Creator şi faptul că lumea ar fi fost creată cu un anumit scop sau cu o anumită intenţie.

Rezumat: Avem multe motive temeinice să credem că Hristos va reveni curând.

]]> http://www.7adventist.com/studiu/fagaduinta-revenirii-sale/feed/ 2 http://www.7adventist.com/studiu/dumnezeul-iubirii/ http://www.7adventist.com/studiu/dumnezeul-iubirii/#comments Sat, 03 Mar 2012 17:41:56 +0000 Gabriel Radu http://www.7adventist.com/?p=2167 Gândul central: Cum să înţelegem dragostea lui Dumnezeu?

Dragostea este, probabil, una dintre însuşirile lui Dumnezeu de care ne amintim cu cea mai mare uşurinţă. Şi, pe bună dreptate, dragostea Sa este infinit de adâncă. Dar există aspecte al dragostei Sale care nu au primit
atenţia binemeritată.

Pentru a avea o perspectivă corespunzătoare asupra acestui aspect al naturii Sale, trebuie să ne gândim mai întâi de toate ce interval de timp este prezentat în Biblie. Cartea aceasta acoperă mii de ani de istorie a lumii, începând cu prima zi şi încheind cu ultima zi a existenţei ei, când pământul va fi refăcut. Ca toate cărţile de istorie, ea cuprinde detalii despre
domnia regilor şi a reginelor, despre războaie şi planuri de luptă şi despre intrigi politice.

Totuşi nicio carte de istorie nu consemnează toate evenimentele. La fel se întâmplă şi cu Scriptura. Nu găsim în ea un raport istoric exhaustiv al evenimentelor petrecute pe parcursul perioadei îndelungate de care se ocupă. Multe evenimente sunt omise.

Faptul cel mai interesant este acela că Dumnezeu include în raportul istoric inspirat câteva „poveşti de dragoste”. Întrebarea este: De ce le-a inclus El într-o carte cu un caracter preponderent istoric? Ce ne spune aceasta despre natura Sa? Cât de importantă este pentru El dragostea? Săptămâna aceasta, vom descoperi motivul includerii acestor relatări în Biblie şi vom desprinde de aici câteva lecţii practice.

Prima „poveste de dragoste”

1. Care este prima „poveste de dragoste” relatată de Biblie? Gen. 2:23

Relatarea despre iubirea dintre Adam şi Eva se găseşte în primele capitole din Geneza. Cei doi sunt lucrarea specială a lui Dumnezeu. Amândoi reflectă chipul Său (Gen. 1:26,27). Amândoi sunt aduşi la existenţă prin extraordinara Sa putere creatoare. Complexitatea corpului omenesc rămâne una dintre cele mai puternice mărturii despre înţelepciunea şi puterea Creatorului nostru.

2. Citeşte raportul biblic despre crearea Evei (Gen. 2:21-25). Ce fel de relaţie
exista între Adam şi Eva?

Probabil că lucrul care reiese cel mai clar din acest pasaj este relaţia apropiată şi intimă dintre cei doi. Dumnezeu creează femeia dintr-o parte a trupului bărbatului; prin urmare, femeia şi bărbatul sunt, la propriu, din acelaşi trup şi sânge.

Cuvintele pe care Adam le rosteşte atunci când o vede pe Eva sunt prima „cântare de dragoste” sau primul „poem de dragoste” al Bibliei. El recunoaşte aici cât de strânsă este relaţia dintre ei. În ebraică, cuvântul pentru „bărbat”, folosit de Adam în versetul 23, este ish, iar cuvântul pentru „femeie” este ishah, subliniind o dată în plus legătura strânsă dintre ei.

În versetul 24, Biblia spune că omul va lăsa pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de nevasta sa şi se vor face „un singur trup” – un alt indiciu al intimităţii pentru care ei au fost creaţi. (Unii s-au întrebat despre ce părinţi este vorba aici, dacă atunci nu exista niciun părinte. Nu trebuie să uităm că Moise a consemnat acest eveniment multe secole mai târziu.

Pornind de la istoria creării lor, Moise explică aici ce înseamnă căsătoria.) Un alt lucru care ne vorbeşte despre relaţia foarte apropiată şi intimădintre primii doi oameni este faptul că ei erau goi.

Oricare au mai fost celelalte aspecte ale relaţiei de la început dintre Adam şi Eva, cert este faptul că dragostea a fost unul dintre cele mai importante. Dumnezeu ne-a creat cu capacitatea de a o trăi. Mai mult chiar, se pare că aceasta este unul dintre elementele fundamentale pe care le-a aşezat în noi.

Dragostea este darul minunat pe care Dumnezeu i l-a oferit omului. Dacă eşti angajat într-o relaţie de dragoste adecvată, ce poţi face pentru a proteja această relaţie de lucrurile care ar putea să o distrugă?

„Poveştile de dragoste” ale Bibliei

Biblia conţine multă istorie, dar acordă spaţiu şi câtorva „poveşti de dragoste”. Relaţia dintre Avraam şi Sara era puternică şi plină de afecţiune. Avraam nu o părăseşte pe Sara în perioada îndelungată în care ea este stearpă. Mai mult, Avraam o ia pe Agar ca soţie-surogat numai la insistenţa Sarei. Legăturile dragostei dintre Avraam şi Sara sunt puternice. (Vezi Geneza 16.)

Geneza dedică un capitol întreg descrierii călătoriei făcute de slujitorul lui Avraam pentru a-i găsi lui Isaac o soţie. La întoarcerea slujitorului cu Rebeca, raportul inspirat include o altă poveste de dragoste. (Vezi Geneza 24.)

O altă poveste de dragoste căreia i se acordă un spaţiu generos în Biblie este cea dintre Iacov şi Rahela. Prin câteva mişcări rapide de condei, scriitorul descrie dragostea lui Iacov faţă de Rahela. Dacă ne reamintim faptul că Dumnezeu este autorul Scripturii şi că Geneza a fost scrisă prin inspiraţia Sa, atunci înţelegem că El aşază dragostea în inimile noastre, pentru că include această relatare în Biblie. (Vezi Geneza 29.)

Dacă ar fi să scrii o carte de istorie care să acopere evenimentele petrecute pe parcursul a mii de ani, începând cu crearea omului şi cu căderea lui în păcat, de ce ai include în text acest episod? Probabil că în perioada istorică înfăţişată în cartea Genezei există multe evenimente omise. Totuşi Dumnezeu l-a inspirat pe scriitor să includă aceste „poveşti de dragoste”.

3. Reciteşte capitolele 16, 24 şi 29 din Geneza. Observă în ele elementele comune ale oricărei relaţii de iubire: cei doi se confruntă cu multe probleme, suferă din cauza greşelilor unuia dintre ei sau ale amândurora. Ce greşeli au adus multă durere şi suferinţă asupra acestor personaje? Ce putem învăţa din greşelile lor?

Din nefericire, mulţi oameni comit greşeli asemănătoare sau chiar mai grave. Dar vestea bună este că Dumnezeu iartă şi vindecă. Dacă ai făcut şi tu o astfel de greşeală, cum poţi primi iertarea şi vindecarea oferite de Mântuitorul?

Dragostea lui Dumnezeu

Încă de la începutul ei, Geneza arată că dragostea avea să fie o parte importantă a existenţei umane. Un bărbat şi o femeie – acesta este idealul lui Dumnezeu, prototipul biblic de dragoste în căsătorie.

Este interesant faptul că Biblia foloseşte adesea simboluri din relaţia de dragoste şi de căsătorie pentru a înfăţişa relaţia pe care Dumnezeu caută să o aibă cu poporul Său. Nicio altă relaţie nu trebuie să fie mai strânsă decât aceea dintre un soţ şi o soţie, exceptând, probabil, relaţia personală dintre om şi Dumnezeu.

4. Ce cuvânt din Exodul 20:5 exprimă sentimentele lui Dumnezeu faţă de poporul Său? Cum să înţelegem acest sentiment al lui Dumnezeu?

Dumnezeu declară de multe ori că este gelos pentru poporul Său (vezi
şi Ex. 34:14; Deut. 4:24; Ioel 2:18). Gelozia este un sentiment pe care îl are
îndrăgostitul atunci când crede că persoana iubită îi este necredincioasă.

Dumnezeu nu este o „forţă” impersonală distantă, lipsită de emoţii. El este o Fiinţă personală care are o dragoste profundă faţă de familia omenească. Deşi ne este greu să înţelegem acest lucru, El ne iubeşte şi, ca orice fiinţă care iubeşte, suferă când Îi suntem necredincioşi.

5. Ce ne spun următoarele texte? Cum ne ajută să înţelegem sentimentele lui Dumnezeu faţă de noi? Is. 43:4; 62:5; Ier. 31:3; Apoc. 21:9.

Biblia afirmă deschis că Dumnezeu are o dragoste profundă faţă de fiecare om în parte. Gândul acesta nu este uşor de înţeles, deoarece însuşi conceptul de Dumnezeu, de Creator al universului, nu este uşor de înţeles.

În definitiv, mintea noastră reuşeşte cu greu să cuprindă universul în vastitatea lui. Oare nu este de la sine înţeles că Îl va cuprinde cu atât mai greu pe Acela care l-a creat?

Mai mult, Dumnezeu ne-a declarat că ne iubeşte, dar El nu Se opreşte aici, ci Îşi manifestă dragostea prin gesturi convingătoare. Cel mai con vingător gest este, desigur, oferirea vieţii Sale pe cruce. Mai avem nevoie devreo altă dovadă că El ne iubeşte?

Gândeşte-te ce ar însemna dacă Dumnezeu ne-ar urî, dacă ar fi indiferent faţă de noi sau dacă doar I-ar plăcea de noi. Biblia spune că El ne iubeşte. Ce înseamnă aceasta pentru tine? Ce efect are acest fapt asupra vieţii tale?

Cântarea cântărilor

Oricât de multe cărţi s-ar scrie pe tema dificilă a suferinţei umane, dificilă îndeosebi pentru aceia care cred că Dumnezeu este iubitor şi atotputernic (pentru un ateu, suferinţa nu este decât o parte a vieţuirii într-un univers lipsit de un Creator şi de un sens şi, ca atare, nu constituie o problemă filosofică dificilă aşa cum este pentru un creştin), dacă nu se ţine cont de marea luptă dintre Hristos şi Satana, atunci ele nu aduc o contribuţie prea importantă (cu toate că suferinţa este suficient de dificil de explicat chiar şi în contextul marii drame cosmice).

Suferinţa umană atinge toate aspectele vieţii, dar nu trebuie să uităm că există şi lucruri plăcute. De ce are hrana un gust atât de bun? De ce avem papile gustative perfect adaptate, cu care să distingem diversele arome apetisante ale alimentelor? De ce există atât de multe nuanţe ale aceleiaşi culori? De ce are ochiul uman capacitatea de a percepe culorile şi de a se bucura de ele? Cum se naşte dragostea în inima unui copil? Dar în cea a unui adult?

Există un singur răspuns la toate aceste întrebări: pentru că aşa ne-a creat Dumnezeu. El l-a creat pe om ca pe o fiinţă care să se bucure de toate darurile primite de la Creator.

Cântarea cântărilor tratează subiectul iubirii dintre bărbat şi femeie. De ce se găseşte cartea aceasta în Biblie? Ea ne reaminteşte că iubirea este un dar de la Dumnezeu, că îşi are izvorul în Dumnezeu.

6. Răsfoieşte Cântarea cântărilor, cartea lui Solomon. Care este mesajul ei?

Bineînţeles că, atunci când o comparăm cu multe dintre practicile josnice şi licenţioase ale culturii în care trăim, concepţia creştină despre căsătorie poate părea depăşită, conservatoare şi restrictivă. Însă aceste principii vin de la Acela care ne-a creat şi ne-a dat darurile Sale, ca să ne bucurăm de ele. Cine altcineva în afară de Dumnezeu cunoaşte cel mai bine durerea şi suferinţa datorate folosirii abuzive a acestor daruri minunate?

Isus la nunta din Cana

7. Citeşte Ioan 2:1-11. Ce ne spune acest pasaj despre atitudinea lui Isus faţă de căsătorie şi faţă de dragoste? Ce semnificaţie are faptul că El Şi-a dat binecuvântarea asupra acestei sărbători vesele şi prelungite?

Domnul Isus tocmai Se întorsese din pustia ispitirii, unde băuse singur paharul durerii. El a venit în mijlocul familiei omeneşti pentru a-i oferi paharul binecuvântării şi pentru a sfinţi relaţia de dragoste dintre doi oameni.
El a oficiat prima nuntă în Grădina Edenului, iar acum face prima Sa minune. Unde anume? Cu ocazia unui ospăţ de nuntă!

În vremurile biblice, nunta era un ceremonial impresionant. Probabil că, în micul sat Cana, a fost evenimentul anului. Sărbătoarea dura zile în şir. Rabinii şi elevii lor se opreau ca să observe. Toţi invitaţii aduceau daruri şi erau cinstiţi de gazde cu hrană, băutură şi o atmosferă veselă.

Prin urmare, terminarea băuturii nu era un motiv de întristare neînsemnat, ci era o catastrofă. Mama lui Isus vine la El şi Îi prezintă situaţia neprevăzută. Ea nu Îi dă nicio sugestie, dar nici nu rămâne pasivă. Ea
vorbeşte cu slujitorii casei şi le dă îndemnul: „Să faceţi orice vă va zice.”

După aceea, Isus le cere slujitorilor să umple şase vase mari cu apă. Arheologii pe mire: „Orice om pune la masă întâi vinul cel bun, şi, după ce oamenii au băut bine, atunci pune pe cel mai puţin bun, dar tu ai ţinut vinul cel bun până acum!” (Ioan 2:10)

Dacă 1 l este echivalentul a 5 pahare normale, folosite în general la mesele de nuntă, aceasta înseamnă că au fost peste 2 000 de pahare. Prin urmare, această mică masă de nuntă, dată într-un sătuc din Galileea, a beneficiat de 2 000 de porţii de must de cea mai bună calitate. Isus a oferit, cu ocazia unei nunţi, lucrul cel mai bun pe care-l cunoscuseră oamenii vreodată.

Minunea aceasta vorbeşte despre puterea creatoare a lui Dumnezeu, despre aceeaşi putere care a creat lumea noastră. Puterea aceasta s-a manifestat pentru prima dată în lucrarea îndeplinită de Isus pe pământ tocmai cu ocazia unei nunţi.

Dragostea şi căsătoria sunt, pe bună dreptate, darurile minu nate ale lui Dumnezeu. Nu trebuie să uităm însă că Domnul Isus nu a fost niciodată căsătorit, lăsând astfel un exemplu care ne arată că nu toţi trebuie să se căsătorească. Persoanele singure pot trăi din plin şi pot avea o viaţă la fel de rodnică şi de fericită ca şi persoanele căsătorite.

Studiu suplimentar

Atât în Vechiul, cât şi în Noul Testament, căsătoria este folosită ca simbol al legăturii gingaşe şi sacre dintre Hristos şi poporul Său. Pentru Isus, veselia festivităţilor de nuntă arăta spre bucuria din ziua aceea în care o va aduce pe mireasa Lui în casa Tatălui şi în care cei mântuiţi împreună cu Mântuitorul vor sta la ospăţul de nuntă al Mielului. El spune: „Cum se bucură mirele de mireasa lui, aşa Se va bucura Dumnezeul tău de tine” (Is. 62:5); „Nu te vor mai numi «Părăsită», ci te vor numi: «Plăcerea Mea este în ea»…, căci Domnul Îşi pune plăcerea în tine” (vers. 4,5); „te va linişti cu dragostea Lui şi va striga de veselie din pricina ta” (Ţef. 3:17 – NTR).

Scriptura se încheie cu aceeaşi temă glorioasă. Când a primit viziunea cerească, apostolul Ioan a scris: „Şi am auzit ca un glas de gloată multă… care zicea: «Aleluia! Domnul, Dumnezeul nostru Cel Atotputernic, a început să împărăţească. Să ne bucurăm, să ne veselim şi să-I dăm slavă!

Căci a venit nunta Mielului; soţia Lui s-a pregătit şi i s-a dat să se îmbrace cu in subţire, strălucitor şi curat.» (…) «Ferice de cei chemaţi la ospăţul nunţii Mielului!» (…) «Acestea sunt adevăratele cuvinte ale lui Dumnezeu!»” (Apoc. 19:6-9)

Întrebări pentru discuţie

– Ce practici din societatea şi din cultura ta pot duce cu uşurinţă la folosirea abuzivă a darurilor pe care ni le-a dat Dumnezeu? Cum îi poţi educa pe alţii (în primul rând pe tineri) cu privire la pericolele acestui tip de abuz? Cum le poţi arăta că, prin respectarea principiilor şi legilor date de Dumnezeu, oamenii pot să se bucure de viaţă în mai mare măsură decât dacă ar urma acele obiceiuri şi practici ale societăţii care contravin principiilor Cuvântului lui Dumnezeu?

– În legile civile pe care Dumnezeu i le-a dat lui Israel, există o prevedere specială pentru cei căsătoriţi de curând (Deut. 24:5). Ce mesaj despre caracterul lui Dumnezeu transmite această prevedere?

Rezumat: Pentru mulţi contemporani, Dumnezeu este doar un exemplu de nobleţe sau un concept util pentru pacea mondială. El nu mai este o Fiinţă personală, faţă de care avem sentimente de dragoste. Totuşi Scriptura subliniază că Dumnezeu este o Fiinţă care iubeşte cu putere. Meditează la efectul pe care îl are această concepţie despre Dumnezeu asupra diferitelor doctrine ale Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea.

]]> http://www.7adventist.com/studiu/dumnezeul-iubirii/feed/ 0 http://www.7adventist.com/studiu/dumnezeu-creatorul-frumusetii/ http://www.7adventist.com/studiu/dumnezeu-creatorul-frumusetii/#comments Sat, 03 Mar 2012 10:33:14 +0000 Gabriel Radu http://www.7adventist.com/?p=2165 Gândul central: Dumnezeu este Creatorul frumuseţii. Este El preocupat de exprimarea artistică? Ce înseamnă aceasta? Ce înseamnă aceasta pentru noi?

Până acum am studiat despre Trinitate, despre sfinţenia lui Dumnezeu şi despre calitatea Sa de Mântuitor. Pe lângă aceste aspecte, există în Scriptură o imagine a lui Dumnezeu rareori abordată: imaginea Sa ca iubitor de frumos şi creator al frumuseţii.

Mulţi oameni declară că nu sunt interesaţi de artă. Mulţi creştini ştiu prea puţin despre ea. Ei ştiu ce le place, dar faptul acesta nu are legătură cu înţelegerea sau cunoaşterea artei, ci cu înţelegerea şi cunoaşterea de sine. Alţii admit că arta există, dar nu iau niciodată în considerare valoarea sau relevanţa ei. Creştinismul a avut adesea o atitudine ambivalentă faţă de arte. Uneori, artele au fost denunţate ca fiind nereligioase şi rele; alteori, estetica devine o „religie” seculară, cu adepţi devotaţi. Totodată, există foarte mulţi scriitori creştini, însă încercările de a lega conceptul de „frumuseţe” de doctrinele creştine esenţiale sunt rare.

„Frumuseţea este adevăr, adevărul este frumuseţe”, scria poetul John Keats. Este adevărat că aici Keats exagerează, însă Dumnezeu este Adevărul şi Adevărul este frumos. Creaţiunea însăşi ne confirmă faptul că Dumnezeu este un artist şi un iubitor de frumos.

Dumnezeu ca olar

1. Ce afirmaţie se face în Isaia 64:8?

2. Unde întâlnim pentru prima dată în Biblie ideea că Dumnezeu Îşi pune la lucru măiestria atunci când modelează „lutul”? Gen. 1:26,27,31; 2:7.

Încă de la începutul ei, Scriptura ne spune că Dumnezeu i-a creat pe primii oameni din „ţărâna pământului”. De fapt, cuvântul ebraic pentru „om”, adică adam, este strâns legat de cuvântul ebraic pentru „pământ”, adică adamah – o corelaţie lingvistică ce subliniază adevărul uimitor al măiestriei lui Dumnezeu ca „olar.” El ne-a făcut din ţărâna pământului.

Este greu de imaginat modul în care fiinţa umană, cu toate părţile corpului ei, de la sânge şi oase până la piele şi nervi, a fost creată din ţărână. Existenţa noastră este un miracol care depăşeşte cu mult puterea noastră de înţelegere.

Imaginea lui Dumnezeu ca olar reuşeşte să ne transmită ideea că Domnul a folosit lutul ca să ne creeze, dar, la fel ca majoritatea simbolurilor care încearcă să descrie lucrarea şi puterea Sa, nici această imagine nu reuşeşte să explice creativitatea şi măiestria Sa artistică. În definitiv, care olar poate să ia lutul şi să-l transforme într-o fiinţă vie, capabilă să respire?

3. Cum apare în Ier. 18:3-10; Is. 64:5-8 şi Ps. 51:10 imaginea lui Dumnezeu ca olar?

Printre gândurile transmise de aceste pasaje se numără şi acela al neputinţei omului înaintea puterii lui Dumnezeu. Într-un anumit sens, noi suntem ca lutul în mâinile olarului – nu lutul, ci olarul acţionează.

Un alt gând este acela că Dumnezeu lucrează pentru a crea din nou imaginea Sa în noi. El are grijă de creaţia Sa şi pe plan fizic, dar este preocupat cu mult mai mult de frumuseţea noastră pe plan spiritual. Partea noastră este să ne supunem, să murim faţă de noi înşine şi să cooperăm cu Acela care caută să ne creeze din nou şi să ne refacă, pe cât posibil, după modelul iniţial de frumuseţe spirituală şi morală. Ceea ce contează în modreal este frumuseţea interioară, nu cea exterioară.

Dostoievski a creat un personaj de ficţiune care, după părerea lui, avea „un suflet frumos”. Ce înseamnă pentru tine să ai „un suflet frumos”? Ce lucruri pe care le faci sau pe care nu le faci corespund cu acest ideal?

Dumnezeu ca arhitect

4. Cum a inclus Dumnezeu frumosul între diferitele porunci date la Sinai? Ex. 25:1-9

Prima jumătate a cărţii Exodul descrie eliberarea extraordinară a lui Israel din Egipt. A doua jumătate a cărţii este legată în mod direct de tema frumosului. Poruncile divine din Ex. 25:1-9 sunt urmate de Ex. 25:10 – 31:11, unde sunt prezentate „planurile” Sanctuarului portabil, ale mobilieruluişi ale veşmintelor preoţeşti. De la Ex. 35:1 şi până la sfârşitul
cărţii este o descriere detaliată a acestor obiecte şi a modului în care eletrebuiau să fie realizate. Pasajul conţine numeroase referiri la măiestria artistică.

Lectura acestui pasaj este plictisitoare pentru mulţi creştini contemporani. Însă lui Dumnezeu I-a făcut plăcere să aducă aceste instrucţiuni lacunoştinţa foştilor sclavi evrei şi chiar să le includă în Scriptură.

În primele cinci cărţi ale Bibliei, există aproape cincizeci de capitole în care sunt consemnate poruncile precise ale lui Dumnezeu, pentru construirea unui sanctuar frumos. El oferă nu numai schiţa de construcţie a acestuia, ci şi instrucţiunile exacte pentru mobilier. Este semnificativfaptul că, pe Sinai, El nu a dat numai Decalogul, ci şi îndrumări specifice, pentru modul în care să fie construit un aşezământ somptuos, în care să fie angrenate tot felul de îndemânări artistice.

Dumnezeu a fost arhitectul acestui aşezământ şi tot El i-a inspirat pe artizani să execute detaliile minuţioase ale ornamentelor. Nimic nu a fost lăsat în seama imaginaţiei omului. Primele cinci cărţi ale lui Moise dedică mai multe capitole planurilor şi construirii efective a Sanctuarului şi a mobilierului, decât oricărui alt subiect.

5. După ce model a fost construit Sanctuarul pământesc? Ce ne spune aceasta despre iubirea lui Dumnezeu de frumos? Ex. 25:9; Evr. 8:1-5.

Dacă Sanctuarul pământesc a fost numai o „umbră” a celui ceresc, înseamnă că originalul trebuie să fie de o frumuseţe cu totul aparte, pentru că Dumnezeu Însuşi l-a făcut.

De ce crezi că a fost important ca Sanctuarul să fie atât de frumos? Poate pentru a-i conştientiza pe oameni de puterea şi de măreţia lui Dumnezeu? Poate pentru a-i conştientiza de nevoia lor personală în faţa unei asemenea măreţii? Cum ne ajută splendoarea Sanctuarului să înţelegem caracterul lui Dumnezeu în contrast cu firea noastră pământească şi cu păcătoşenia noastră?

Dumnezeu ca muzician

6. Ce poruncă a dat David cu privire la muzica de la Templu? 1 Cron. 23:5

Încearcă să-ţi imaginezi acest serviciu divin, în cadrul căruia patru miide oameni cântau la instrumente muzicale pentru a-L lăuda pe Domnul! Dumnezeu nu recurge doar la artele figurative pentru a Se exprima artistic. În Scriptură, descoperim că slujbele religioase evreieşti, la fel caşi arhitectura sacră, erau inspirate de Domnul. Dumnezeu este un iubitor
de muzică frumoasă!

7. Ce spune David despre modul în care a compus psalmii pe care israeliţii îi foloseau în cadrul serviciilor lor de închinare? 2 Sam. 23:1,2

David declară că Domnul l-a inspirat să compună aceste cântări.Aceasta nu înseamnă că Domnul i-a oferit versurile şi melodia gata compuse, dar El era preocupat de tipul de muzică ce se cânta. Pentru că L-a interesat, Şi-a luat timp să o inspire.

8. Ce ni se spune în 2 Cronici 29:25 despre rolul pe care Îl avea Domnul în muzica interpretată în cadrul serviciilor de închinare?

În Vechiului Testament, atunci când este descrisă închinarea de la Templu, muzica este aşezată în prim-plan. Imaginează-ţi, de pildă, atmosferacreată cu ocazia închinării din 1 Cronici 23:5. Patru mii de instrumente!

Categoric, muzica aceasta nu era nici plictisitoare şi nici searbădă! Cineva ar putea argumenta că este de aşteptat ca aspectele estetice să se regăsească în cadrul închinării sacre şi că, de-a lungul istoriei, toate naţiunile s-au manifestat astfel în închinarea la zeii lor. Cu toate acestea, numai Israel declară că Dumnezeu Însuşi a gândit fiecare aspect al închinării care trebuie să Îi fie adusă, inclusiv arhitectura, mobilierul,veşmintele preoţeşti şi ceremonialul. Creaţia artistică este în mod cert autorizată de Cuvântul lui Dumnezeu. Aceia care resping dimensiunea estetică sau care susţin că vocaţia de artist nu poate fi relevantă pentru uncreştin se opun raportului Scripturii.

Astăzi nu beneficiem de melodiile care acompaniau închinarea israeliţilor, dar avem convingerea că ele erau frumoase şi înălţătoare. Ce rol are muzica în biserica noastră astăzi? Ce putem face pentru ca ea să rămână frumoasă şi înălţătoare, adică să ne înalţe sufletele la Domnul?

Dumnezeu ca scriitor

Cercetătorii Bibliei au fost adeseori impresionaţi de calitatea ei literară de excepţie. Multe colegii seculare au în programă cursuri de Biblie, dar aici Biblia este studiată nu pentru calitatea ei de Cuvânt al lui Dumnezeu,ci pur şi simplu pentru frumuseţea ei literară.

Creştinii au binecuvântarea de a se bucura nu numai de frumuseţea literară a Bibliei, ci şi de adevărurile despre Dumnezeu revelate în Biblie. Totuşi construcţia naraţiunii şi a poeziei (toate fiind inspirate de Duhul lui Dumnezeu, dar scrise în cuvintele profeţilor Săi) ne ajută, în mare măsură, să înţelegem adevărurile pe care acestea le conţin.

Apostolul Pavel foloseşte frecvent în cadrul discursului său teologic complex procedee literare interesante. Bunăoară, în primele 11 capitole din Epistola către romani, Pavel prezintă Evanghelia sub aspect general. Răsfoieşte aceste capitole şi observă subiectele pe care el le îmbină aici.

9. Citeşte Romani 11:33-36. Ce rol joacă acest pasaj?

Apostolul procedează aici la fel ca un alpinist care ajunge în vârful unui munte înalt: după ce admiră imaginea panoramică a istoriei mântuirii,izbucneşte în strigăte de laudă. Înainte să treacă la implicaţiile practice ale Evangheliei, Pavel se închină.

Pavel apelează la această structură artistică subtilă de câteva ori în epistolele sale – el împleteşte argumentele teologice complexe cu lauda laadresa lui Dumnezeu, iar, în final, trece la sfaturile practice. Şi cartea Apocalipsa foloseşte un mozaic impresionant de procedee artistice,prin care Dumnezeu înfăţişează istoria mântuirii. Cuvintele, expresiileşi temele împrumutate de la alţi scriitori biblici se împletesc, reali zând o ţesătură cu totul nouă. Stilul acestei ultime cărţi a Bibliei este foarte diferit de cel întâlnit la Pavel şi la alţi scriitori ai Evangheliei, creând untablou panoramic, structurat în jurul a şapte scene ale Sanctuarului ceresc, fiecare dintre ele oferind o apropiere tot mai mare de curţile cereşti.

Dumnezeu ar fi putut să-i ofere lui Ioan un document istoric standard pentru a descrie cursul istoriei mântuirii. Însă El a preferat să ne oferecâteva reprezentări simbolice uluitoare, care înfăţişează derularea marii lupte dintre Hristos şi Satana şi care vin să dezvolte scenele apocalipticeimpunătoare, oferite anterior de Daniel şi de Ezechiel.

Imaginează-ţi cum ar fi să citeşti Biblia doar ca pe un text literar. Ce lecţiiputem desprinde de aici despre tendinţa omului de a neglija adevărul, cu toatecă îi este pus la îndemână?

Dumnezeu ca sculptor

Dumnezeu este şi sculptor, doar că El nu sculptează în granit sau în marmură, ci în caracter. El poate lua o fiinţă umană şi o poate modelafolosind „dalta” şi „ciocanul” până când persoana respectivă reflectă oparte din slava cerului. Dumnezeu a dovedit de multe ori că poate faceacest lucru. Pretutindeni în Scriptură, descoperim că Dumnezeu ia oameni neatrăgători şi lipsiţi de valoare (din punctul nostru de vedere!) şi îi transformă în oameni cu un caracter frumos.

10. Unele personaje biblice au avut nevoie de „sculptare” spirituală. Ce schimbări au fost aduse în viaţa lor? Iacov (Gen. 32:22-30); David (Ps. 51); Petru (Luca 22:31,32); Pavel (Fapte 9:1-22). Ce alte personaje poţi aminti în acelaşi sens şi ce schimbări au suferit ele?

Un alt exemplu este Maria Magdalena. „Maria fusese privită ca o marepăcătoasă, dar Isus cunoştea împrejurările care îi influenţaseră viaţa. […]El a fost Acela care a ridicat-o din ruină şi disperare. De şapte ori L-aauzit ea cum a certat demonii care îi stăpâniseră inima şi mintea. Eaauzise strigătele Sale puternice către Tatăl pentru binele ei. Ştia cât de dezgustător este păcatul pentru curăţia Lui nepătată şi, în puterea Lui, biruise. […] Aceea care fusese decăzută şi a cărei minte fusese o locuinţă a demonilor ajunsese foarte aproape de Mântuitorul prin comuniune şi slujire.
[…] Maria a stat alături de cruce. […] Maria a fost prima la mormânt, după înviere. Maria a fost prima care a adus vestea despre Mântuitorul înviat.” – Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii, pag. 568

Istoria mântuirii este plină de mărturii despre spiritul creator divin, de mărturii ale restaurării chipului lui Dumnezeu în oamenii decăzuţi. Evanghelia nu este o operaţie estetică, ci o totală redirecţionare a vieţii,prin care se produce curăţirea, modelarea şi o înfrumuseţare profundă şirapidă. Evanghelia lui Isus Hristos ne redă integritatea fizică şi spirituală.Înnoirea autentică este rezultatul intervenţiei creatoare divine, care îi redă frumuseţe omului căzut şi păcătos.

Sculptura presupune cioplirea, modelarea şi chiar îndepărtarea unor părţi din materialul cu care se lucrează. Ce domenii din viaţa ta au nevoie de „sculptare”? Te opui acestui proces dureros?

Studiu suplimentar

„Iertarea păcatului nu este singura urmare a morţii lui Isus. El a adus această jertfă infinită nu doar pentru ca păcatul să fie înlăturat, ci pentru ca natura umană să fie restaurată, reîn frumuseţată, reconstruită din ruinele ei şi pregătită pentru a sta în pre zenţa lui Dumnezeu.” – Ellen G. White, Manuscript Releases, vol. 6, pag. 11

„Cât de serios şi de perseverent lucrează artistul pentru a transfera pe pânză asemănarea desăvârşită cu modelul lui şi cât de serios dăltuieşteşi şlefuieşte sculptorul piatra pentru a o face exact la fel cu modelul! Tot aşa, părinţii trebuie să trudească pentru a-i modela şi şlefui pe copiii lor după modelul oferit de Isus Hristos. Aşa cum artistul răbdător studiază, lucrează şi face planuri pentru a obţine rezultate tot mai bune în munca lui, şi părinţii trebuie să considere că timpul ocupat cu copiii lor, când îi educă pentru a trăi o viaţă folositoare şi a-i pregăti pentru Împărăţia veşnică, este un timp bine folosit.

Lucrarea artistului este mică şi lipsită de importanţă în comparaţie cu lucrarea părintelui. Primul lucrează cu un material fără viaţă, din care modelează forme frumoase, dar al doilea lucrează cu o făptură omenească a cărei viaţă poate să fie modelată pentru bine sau pentru rău, pentru a fi o binecuvântare pentru omenire sau un blestem, pentru a se stinge în întuneric sau pentru a trăi veşnic într-o lume fără păcat.” – Ellen G. White, Îndrumarea copilului, pag. 476, 477

Întrebări pentru discuţie

– Ai avut ocazia de a-ţi forma deprinderi şi a-ţi întrebuinţa darurile artistice?Te-ai gândit că un act de creaţie este un mod de a reflecta „chipul lui Dumnezeu”? Cum reflecţi puterea Sa de creaţie atunci când creezi ceva?

– Cum mărturiseşte natura despre puterea creatoare a lui Dumnezeu, despre măiestria Sa artistică şi despre dragostea Sa faţă de frumos? Ce lucruri din natură consideri că sunt cu adevărat frumoase? De ce?

– De ce au avut creştinii dintotdeauna o atitudine ambivalentă faţă de arte? Care sunt pericolele din artă? Cum putem folosi darurile noastre artistice pentru a-I da slavă lui Dumnezeu şi pentru înaintarea Îm părăţiei Sale?

Rezumat: Măiestria artistică a lui Dumnezeu a fost subestimată. Lumea creată de El este adeseori apreciată, însă modalităţile Sale de exprimare artistică sunt variate. Creştinismul în special trebuie să fie o sursă de frumos pe această planetă întunecată.

]]> http://www.7adventist.com/studiu/dumnezeu-creatorul-frumusetii/feed/ 0 http://www.7adventist.com/studiu/trimestrul-1-2012/dumnezeul-care-ne-asculta-rugaciunile-2/ http://www.7adventist.com/studiu/trimestrul-1-2012/dumnezeul-care-ne-asculta-rugaciunile-2/#comments Wed, 11 Jan 2012 19:54:11 +0000 Gabriel Radu http://www.7adventist.com/?p=2109 Gândul central: În Biblie, găsim de nenumărate ori invitaţia lui Dumnezeu de a ne ruga. Rugăciunea este o parte esenţială a umblării noastre cu El.
Ellen White ne-a lăsat următoarele cuvinte despre rugăciune: „Tatăl nostru ceresc aşteaptă să-Şi reverse asupra noastră plinătatea binecuvântărilor Sale.

Este privilegiul nostru acela de a bea cu îndestulare din fântâna iubirii nemărginite. Este de mirare că ne rugăm atât de puţin! Cu toate că Dumnezeu este binevoitor şi gata să asculte rugăciunea sinceră a celui mai umil dintre copiii Săi, din partea noastră se manifestă o mare reţinere şi mult dezinteres de a-I face cunoscute nevoile noastre. Ce pot gândi îngerii cerului despre fiinţele omeneşti sărmane, neajutorate şi supuse ispitei, care, în ciuda faptului că inima iubirii infinite a lui Dumnezeu se pleacă spre ele, gata să le dea mai mult decât cer sau gândesc, totuşi se roagă atât de puţin şi au atât de puţină credinţă? Îngerii se închină înaintea lui Dumnezeu cu bucurie şi simt plăcere să stea aproape de El.

Ei consideră comuniunea cu Dumnezeu cea mai mare bucurie a lor; totuşi fiii acestui pământ, care au atât de multă nevoie de ajutorul pe care numai El îl poate da, par a fi mulţumiţi să umble în afara luminii Duhului Său şi fără însoţirea prezenţei Sale.” – Calea către Hristos, pag. 94

Puterea rugăciunii

Într-o zi, un tânăr a primit o scrisoare de la un fost coleg de serviciu, care se pensionase de câţiva ani. Cât lucraseră împreună, cei doi nu se înţeleseseră bine. Încă de la început, cel mai în vârstă se purtase urât cu cel mai tânăr, dar acum îi scria: „Nu înţeleg cum funcţionează rugăciunea, de fapt nu am înţeles niciodată, cel puţin la nivel intelectual. Ştiu însă că ni s-a spus să ne rugăm, iar în ultimele săptămâni m-am rugat şi a început să-mi pară foarte rău pentru modul în care m-am purtat cu tine. Acum înţeleg că am greşit, că m-am purtat necreştineşte şi că am dat o mărturie urâtă despre credinţa mea. Ştiu că ar fi trebuit să fac lucrul acesta de mai mult timp, dar acum te rog să mă ierţi. Trebuie să cer iertarea lui Hristos pentru faptele mele, chiar dacă sunt nevrednic, iar acum îţi cer iertare şi ţie.”

Exemplul acesta ilustrează puterea rugăciunii. Ea nu este încercarea de a-l determina pe Dumnezeu să mute munţii, deşi El poate să facă şi acest lucru. Ea poate produce un lucru mai miraculos: schimbarea inimii omului. Poate că nu este uşor să înţelegem rugăciunea. De ce să Îi cer Domnului un lucru, dacă El ştie deja că am nevoie de el? Dumnezeu nu îmi va da lucrul respectiv decât dacă I-l voi cere? Dar un lucru este cert: fără rugăciune, umblarea noastră cu Domnul este sortită eşecului.

1. Care este ideea principală pe care o subliniază textele următoare? Mat. 26:41; Luca 18:1; 1 Tim. 2:8; 1 Tes. 5:17; 1 Petru 4:7; Col. 4:2; Rom. 12:12.

Îndemnul de a ne ruga (şi chiar de a ne ruga des) este clar subliniat. Nu are importanţă dacă înţelegem sau nu cum funcţionează rugăciunea. Există o mulţime de lucruri, atât în lumea materială, cât şi în lumea spirituală, despre care nu ştim cum funcţionează. Dacă am aştepta ca mai întâi să înţelegem toate lucrurile legate de credinţă, atunci nu am mai avea nevoie de credinţă, nu-i aşa? Însuşi cuvântul credinţă implică ideea că există anumite elemente care depăşesc puterea noastră de înţelegere. Totuşi un lucru cu care putem fi de acord toţi cei care ne rugăm cu consecvenţă şi ardoare (potrivit cu voia lui Dumnezeu) este acela că rugăciunea poate şi chiar reuşeşte să ne schimbe viaţa.

Ce este rugăciunea pentru tine? Cum ţi-a influenţat viaţa până acum? Unde te-ai afla în umblarea ta creştină dacă nu ar fi existat rugăciunea?

Isus Hristos – Omul rugăciunii

2. Ce descoperim în următoarele texte despre Isus şi despre rugăciune? În ce context apar aceste versete? Luca 3:21,22 Luca 9:28,29 Luca 6:12,13 Evr. 5:7; Mat. 14:23 Luca 22:31,32 Mat. 26:34-44

Isus, Fiul fără prihană al lui Dumnezeu, Cel care a fost fără păcat, fără greşeală, Cel care a trăit într-o armonie perfectă cu voinţa Tatălui, a avut o viaţă de rugăciune impresionantă. (Am putea adăuga la versetele de mai sus rugăciunea Sa din Ioan 17.) Dacă El a avut nevoie de rugăciune ca să facă faţă evenimentelor din viaţa Sa, cu cât mai multă nevoie avem noi de ea! Modelul Său de rugăciune ilustrează clar importanţa centrală a rugăciunii pentru umblarea noastră cu Domnul. Fără rugăciune este practic imposibil să avem o relaţie cu Dumnezeu. Comunicarea este esenţială pentru menţinerea relaţiei cu semenii noştri şi este cu atât mai importantă în relaţia cu Dumnezeu. Domnul Isus ne-a oferit un exemplu. Rămâne ca noi să alegem să urmăm exemplul Său.

Ai o viaţă de rugăciune consecventă? Cât de uşor te laşi distras de la rugăciune? Te rogi mereu sau numai atunci când dai de necaz? Cum poţi aşeza rugăciunea în centrul umblării tale cu Domnul?

Rugăciunea credinţei

3. Ce principii importante descoperim În Evrei 11:6 cu privire la modul În care trebuie să ne rugăm şi la importanţa rugăciunii pentru noi?

Într-un anumit sens, rugăciunea este un mod de a veni înaintea lui Dumnezeu, un mod de a ne deschide sufletul înaintea Sa. Noi nu ne rugăm ca să-i aducem la cunoştinţă nevoile noastre. În această privinţă, Mântuitorul Însuşi a declarat: “Tatăl vostru ştie de ce aveţi trebuinţă mai înainte ca să-i cereţi voi” (Mat. 6:8). Noi ne rugăm pentru că rugăciunea este un mod de a ne exercita credinţa în Dumnezeu. Prin ea, credinţa noastră devine mai puternică, mai reală şi mai practică. Cine dintre noi nu a observat faptul că rugăciunea făcută cu ardoare şi fără să ne îndoim, cu simţământul dependenţei şi al nevoii noastre de Dumnezeu, duce la sporirea credinţei şi la aprofundarea relaţiei cu El?

Rugăciunea ne ajută să ne golim de noi înşine. Ea este un mod de a muri zilnic. Este o modalitate de a ne reconecta cu Dumnezeu la un nivel foarte personal. Este un mijloc prin care ne aducem aminte că nu suntem ai noştri, că am fost cumpăraţi cu un preţ şi că, dacă am fi lăsaţi singuri, viaţa noastră s-ar destrăma sub acţiunea elementelor şi a forţelor din lumea noastră care pot să ne pună capăt zilelor într-o secundă.

4. Auzim adeseori Îndemnul de “a-L căuta pe Domnul În rugăciune”. Ce Înseamnă această expresie pentru tine? Dan. 9:3,4; Zah. 8:21.
Fiecare rugaciune este în mare măsură un act de credinţă. Cine poate vedea cu ochii lui că rugăciunea pe care a făcut-o ajunge la cer? Cine poate vedea că Dumnezeu o primeşte? Adeseori, noi ne rugăm şi nu vedem imediat rezultatele, totuşi mergem înainte, având credinţa că Dumnezeu ne aude şi că va răspunde cum va considera că e cel mai bine. Rugăciunea este un act de credinţă prin care trecem dincolo de ceea ce vedem şi simţim şi chiar dincolo de ceea ce pricepem pe deplin.

Ţi se întâmplă să te rogi mecanic şifără viaţă? Ce poţi face pentru ca rugă­ ciunile tale să fie profunde şi rostite din suflet?

Pentru ca nu cereti

Auzim deseori următoarea întrebare: “Pot rugăciunile mele să-l de­termine pe Dumnezeu să facă un lucru pe care altfel nu l-ar face?” Întrebarea aceasta este justificată. Ca să găsim răspuns, trebuie să deschidem Cuvântul lui Dumnezeu.

5. Citeste Iacov 4:2; Luca 11:9,10; Iacov 5:16-18. Ce ne spun aceste texte despre relaţia dintre rugăciunile noastre si acţiunile lui Dumnezeu?

Rugăciunea ne schimbă şi influenţează relaţia noastră cu Dumnezeu şi cu semenii, dar Biblia ne arată că rugăciunea influenţează şi ceea ce face Dumnezeu. Noi cerem şi El răspunde într-un fel sau în altul.

6. Cum este ilustrat acest principiu in Gen 18:22-33?

În ciuda dificultăţilor filosofice cu care ne confruntăm atunci când încercăm să înţelegem acest subiect, realitatea este că Dumnezeu răspunde rugăciunilor oamenilor. El a declarat că va răspunde rugăciunilor noastre, iar partea noastră este să-l credem pe cuvânt.

7. Ce invatam despre rugaciune in 2 Cron 7:14?

Dumnezeu nu promite să le vindece ţara doar pentru faptul că ei cer acest lucru. Ei sunt chemaţi să se roage, dar rugăciunea este numai un aspect al redeşteptării generale în care ei trebuie să se implice.

Probabil că textul care ilustrează cel mai bine acest principiu este următorul: “Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire” (1 Ioan 1:9). Descoperim aici că există o relaţie semnificativă între rugăciune (în acest caz, rugăciunea de mărturisire) şi intervenţia lui Dumnezeu în viaţa noastră. Noi ne mărturisim păcatele, El le iartă, iar procesul acesta are ca urmare şi curăţirea noastră de nelegiuire. Se subînţelege clar de aici că, dacă nu ne rugăm, dacă nu ne mărturisim păcatele, nu suntem iertaţi. Nu există nici un dubiu că, în acest caz, Dumnezeu acţionează ca răspuns la rugăciunile noastre.

Îndeplinirea condiţiilor

Într-un restaurant, un om manancă mai multe porţii de mâncăruri grase şi bea o băutură răcoritoare, ca să le facă să alunece mai uşor pe gât. La desert, mănâncă o cupă mare de îngheţată cu ciocolată. Seara, înainte de culcare, el se aşază în genunchi pentru rugăciune (nu înainte însă de a lua o mică gustare!). Printre cererile sale se numără şi aceasta: ,,0, Doamne, Te rog, ajută-mă să slăbesc!” Unde greşeşte acest om?

Noi trebuie să trăim conform cu rugăciunile noastre, adică să facem tot ce putem, tot ce depinde de noi ca să primim răspuns la ele. Aceasta nu este o idee umanistă şi nu este nicio dovadă a lipsei de credinţă. Dimpotrivă, este o parte a ceea ce înseamnă trăirea prin credinţă.

“Dacă iubim nelegiuirea din inima noastră, dacă ne ataşăm de vreun păcat cunoscut, Dumnezeu nu ne va asculta, dar rugăciunea inimii căite şi zdrobite va fi ascultată întotdeauna. Când ne-am corectat toate greşelile cunoscute, putem avea încredere că Dumnezeu va răspunde cererilor noastre. Propriile merite nu ne vor recomanda niciodată bunăvoinţei lui Dumnezeu. Numai meritele lui Hristos ne vor mântui şi numai sângele Său ne va curăţa inima. Totuşi noi avem de făcut o lucrare, şi anume aceea de a împlini condiţiile cerute pentru a fi acceptaţi de Dumnezeu.” – Ellen White, Calea către Hristos, pag. 96

Ellen White nu spune că trebuie să fim desăvârşiţi ca să putem primi răspuns la rugăciunile noastre. Dar, pe de altă parte, ea arată clar că noi suntem acceptaţi de Dumnezeu numai pe baza meritelor lui Hristos şi nu pe baza meritelor noastre. Ideea este că trebuie să avem o atitudine de credinţă, umilinţă şi supunere faţă de voinţa lui Dumnezeu, pentru ca El să poată lucra în viaţa noastră.

8. Cum ne ajută textele următoare să înţelegem ce înseamnă “să îndepli­ nim condiţiile”? Evr. 10:38; Deul. 4:29; luca 9:23; Ioan 14:1; 1 Tes. 4:3.

Dintre condiţiile pe care trebuie să le îndeplinim pentru a avea o viaţă de rugăciune eficientă, probabil că cele mai importante sunt simţământul nevoii personale, simţământul neputinţei personale, conştienţa faptului că suntem păcătoşi, că avem nevoie de har şi că singura noastră speranţă este în Domnul, care a făcut atât de mult pentru noi. Aroganţa, încrederea în sine şi mulţumirea de sine sunt ingredientele dezastrului spiritual.

Care sunt lucrurile pentru care te rogi fierbinte? În timp ce te rogi, întrea­ bă-te: Ce schimbări pot face pentru a primi răspunsul dorit atât de mult?

“Rugăciunea este respiraţia sufletului. Ea este secretul puterii spiri­tuale. Niciun alt mijloc al harului nu o poate înlocui şi nu poate păstra sănătatea sufletului. Rugăciunea aduce inima într-o legătură directă cu izvorul vieţii şi întăreşte muşchii şi încheieturile experienţei religioase.” ­ Ellen G. White, Slujitorii Evangheliei, pag. 254, 255

“Dacă nu primim lucrurile pe care le-am cerut chiar atunci când ne-am rugat, trebuie totuşi să credem că Dumnezeu aude şi că va răspunde rugă­ciunilor noastre. Noi suntem atât de supuşi greşelii şi avem o înţelegere atât de limitată, încât, uneori, cerem lucruri care nu ar fi o binecuvân­tare pentru noi, dar, pentru că ne iubeşte, Tatăl nostru ceresc răspunde rugăciunilor noastre, dându-ne lucrurile care sunt cu adevărat spre binele nostru şi pe care noi înşine am dori să le avem, dacă, iluminaţi de Duhul lui Dumnezeu, le-am putea vedea aşa cum sunt ele în realitate.
Când ni se pare că rugăciunile noastre nu primesc un răspuns, trebuie totuşi să rămânem încrezători în făgăduinţele sfinte, căci timpul răspunsului va veni în mod sigur şi vom primi binecuvântarea de care avem cea mai mare nevoie. Dar a pretinde ca rugăciunea să fie întotdeauna împlinită exact în felul dorit de noi constituie o încumetare, o Îndrăzneală necuvenită din partea noastră. Dumnezeu este prea înţelept ca să poată greşi şi prea bun ca să reţină vreun bine de la cei ce umblă în neprihănire. Deci nu te teme să te încrezi în El, chiar dacă nu vezi imediat un răspuns la rugăciunile tale.” – Ellen G. White, Calea către Hristos, pag. 96

Întrebări pentru discuţie

- Ce îi poţi răspunde unei persoane care iţi adresează următoarea intre­bare: “De ce să mă rog dacă Dumnezeu ştie totul dinainte?”

- Ce îi putem spune unei persoane care s-a rugat să nu ii moară copi­lul şi totuşi acesta moare? Cum explicăm această situaţie? Putem să o explicăm?

- Ce rol are Duhul Sfânt in viaţa ta de rugăciune?

- Să presupunem că la grupa voastră vine un vizitator care pune următoarele intrebări: “Puteţi să mă invăţaţi să mă rog? Cum să mă rog? De ce să mă rog? La ce să mă aştept şi la ce să nu mă aştept atunci când mă rog?” Cum îi răspundeţi?

Rezumat: Sunt multe aspecte ale rugăciunii pe care nu le putem înţe­ lege. Însă cei care se roagă au certitudinea că rugăciunea le schimbă viaţa în bine.

]]> http://www.7adventist.com/studiu/trimestrul-1-2012/dumnezeul-care-ne-asculta-rugaciunile-2/feed/ 2